Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN LOC DE

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 845 pentru ÎN LOC DE.

Alecu Donici - Tunsul

... asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte un leu, iar leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă. În el abia sunt 40 copeice. Suiți-vă în foișorul de ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... vede     Toată calea din scaun ce șede. Și calea păgânilor cea strâmbă     Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă. PSALMUL 2 Ce poate fi de poveste, Ca aceasta, și de veste, De să zborâră păgânii, Gloate, tineri și bătrânii, De să vorovăsc cu svaturi În deșert din toate laturi! Și sfătuiesc necurațâi, Cu craii și cu-mpărațâi, Și cu toțâi să-nvitează Spre Domnul, de vor să piarză Pre alesul lui și svântul Iubit fiiul și cuvântul. Iară noi, svânta sămânță, Să nu dăm cu dânș în sâlță. Legătura să le spargem, În giugul lor să nu tragem. Că Dumnezău toate vede Din scaunul său ce șede 1 ce veți. În ceri, unde odihnește, De-acolĂ³ pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea-l supărară. Cu mânie le va zâce A ce stătură cu price Și-i va turbura-n urgie De muncile cu vecie. Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spui de-nvățătură Ce poroncește-n scriptură. Cătră mine Domnul zâce: „Fiiul mieu ești din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine. Și vei cere de

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit afumat. Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au ... la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc, și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate-acestea luăm titluri de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apolon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. Amestecul întâmplat în limbile omenești, Când s-a zidit acel turn, în vremile păgânești, N-a fost atât de pestriț, n-a putut fi mai ciudat Decât acel ce aici urmează neîncetat. Uniți am face ceva, am fi de ...

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

... â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu ... Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriță să se roage de dânsa. N-a mai intrat în ...

 

George Coșbuc - Roata morii

... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." â ... Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ieșind din scoc, S-ar duce pe pârău cioc-poc— Dar uite, roata stă pe loc Și totuși umblă-ntruna. —"Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată! Dar cum să plece dac-o legi De moară, mă! Nu mă-nțelegi? Cu voi nu mântui zile-ntregi: Ea stă, că e legată!" Să-ți faci acum, creștine, cruce! Priveam cu spaimă ... e-n zadar! Și roata doar o legi la car, Și ea se duce, duce! —"Se duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ca mine-acum. El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu ... de

 

Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Cântece şi sărutări (Alecsandri) Cântece și sărutări de Vasile Alecsandri POETUL Ah! câte glasuri de armonie În al meu suflet cântă duios, Toate, uimite, se-nchină ție Când te-arăți mie, Înger frumos! Albă româncă! tu pentru mine Ești adierea lunii lui ... iubirii, cerescul bine, Naște și-mi vine Din al tău grai. Privește-n lume mărețul soare Cum răspândește veseli fiori. El dă o rază învietoare De orice floare Ivită-n zori. Privește-a nopții mândră coroană Cum lasă-a ninge stele din ea. De orice suflet care-n cer zboară Lin se coboară Câte o stea. O, dulce înger de dezmierdare! De-ai vrea, unită cu dorul meu, Să-mi dai, ferice, o sărutare, De-orice cântare Aș cânta eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii vine zâmbind, Inima, dulce privighetoare Scăldată-n soare, Cântă iubind. Dar când se luptă țara-n durere, Tot omul tânăr și simțitor Trebuie ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l pe cale

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... Tobele să bată În goană turbată, Buciume și surle Să strige, să urle, Turcii călăreți, Alergând orbeți, Cum au auzit, S-au și repezit, Dar de după pod, Ștefan-voievod, Pe neașteptate Le-a sărit în spate! Turcii dau de crâng, Șirele se frâng, Repede se-ntoarnă, Caii se răstoamă, Și mereu se-ndeasă Prin negura deasă, Prin smârcuri și zloată Se ucid în gloată, Pe pod se repăd Loviți de prăpăd, Se izbesc în dos De malul râpos; Podu-i frânt în două, Săgețile-i plouă, Coase și topoare Cad fulgerătoare! Și, lovit de-o rază, Ce i-e dat să vază Pașa Soliman? Vede pe Ștefan, Cum venea, curat Ca un leu turbat, Cu coama în vânt, Dus de Duhul Sfânt, Cu oștenii săi — Ceata lui de lei! Spulberă și taie, Paloșu-i văpaie, Unde trece El, Groază-i și măcel! Nebuniți de spaimă, ,,Allah" turcii-ngaimă, Și se sting și pier, Cu ochii la cer; Alții fug să scape, Fug peste hârtoape, Fug, se duc orbeți, Vânați ... s-a bizuit De a biruit Din sus de Bârlad, Și-a trimis ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

... nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon și mă numesc Chirița cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoși!... Dar cucoanele? și copiii? bine? Mă bucur. Aud? și mie precum vedeți îmi merge de minune... sărut ochișorii. (Se întoarce în loc de-și arată talia.) Am fost la Paris de mi-am așezat plodu la școală ca să învețe politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu știe politica nu plătește nici chiar cât jilțul cel stricat care s-a vândut cu doba ... ca să mă sărute... Vai! mânca-l-ar moliile!... Când i-am tras un pumn, a făcut hâc! și a căzut de-a rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a dispărut... împreună cu săcușorul meu de voiagiu... hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor cusut

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... bătrânii că se făceau adese năvăliri de tătari în țară și că în urma lor rămânea numai cenușă și sânge. Păgânii dracului!... cică mâncau carne de cal și beau lapte de iapă. Într-o zi, o ceată de tătari, pătrunzând în munți, ajunseră până în valea Bicazului, prădând, arzând, ucigând tot ce era în calea lor. Tatăl Corbiței și logodnicul ei căzură morți lângă copila pe care ei voiau să o apere, căci tătarii auziseră de frumusețea ei și aveau de gând să o ducă poclon hanului de la Bugeac. Corbița însă scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de aer, căci tătarii îi călcau pe urme. Corbița, înspăimântată, nebună de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând pe marginea ei. Aicea ea se opri o clipă și cătă în urmă. Tătarii se apropiau cu fuga. Atunci ea căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n

 

Alecu Donici - Nada și chiticul

... Din care cititorii pe samă-și vor opri Cât bunele lor simțuri în parte vor dori. Iar eu aud adese iertând întâi greșală Sub nume de o glumă, de cuget trecător; O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală, De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că ... Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat ... lină, De caracudă plină, Cu undițe băieții și leneșii din sat Chitici de toată mâna undea neîncetat. Unditul, ca și pânda, vrea mai ales răbdare... De multe ori pescarul în lungă așteptare La legănânda plută se uită neclintit: Ea piere; el smucește Și-n loc să tragă pește, Se-ncredințează numai că nada i-a lipsit: Chiticul

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>