Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN RĂZBOI CU
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 224 pentru ÎN RĂZBOI CU.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză
... voastră. Și măcar că nu iaste cu putință să folosiți dintr-însele, iară ajutorând Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veț rămânea. Vedem în sfânta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânce, iar din lemnul a pricĂ©pe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după ... ce face păcatul de la diavolul iaste, că din ceput diavolul păcătuiaște. Iară putem zice și într-alt chip, că în toate zilele ce sunt în grădina anului, cĂ©lia ce sunt spre hrana trupului rânduite cu socoteală și făr de vicleșug, fieștecarele să mănânce. Iar din postul cel hotărât pentru folosul cel sufletesc, carele cu pricĂ©perea noastră îl putem face bine și rău, nimeni să nu-l strice, că în ce zi îl va strica, cu moarte va muri; pentru căci că calcă porunca lui Dumnezeu și mai rea moarte, decât a călca neștine porunca lui Dumnezeu, nu iaste ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha! ha! ha! Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. — Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia [2] noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? — Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc. — Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care-i jupiți voi. Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi. Destul, boieri! Întoarceți ... nouă daună, cînd o ușă laturalnică deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care — zice hronica — cu multă jale și mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă, sub tuturatul a doi frați mai mari, Iliaș și Ștefan. Iliaș, urmînd în ...
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... românii acum era în Maramoroș în zilele acelui craiÅ, cești dincoace, de unde ieste acum Moldova, iară cei dincolo, unde ieste acum Țara Muntenească, iară în munți, pre Olt, unde și acum să pomenĂ©ște Țara Oltului și râmlenii cei discălicați de Traian în Ardeal, acum era în Ardeal. Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatÅ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, și viiața mea, Dumnezeu știe, cu ce dragoste pururea la istorii, iată și pănă la această vârstă, acum și slăbită. De acĂ©ste basne să dea seama ei și de această ... ți dăruiască după acĂ©ste cumplite vremi anilor noștri, cânduva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vrĂ©me și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtÅ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăți, cu cetitul pentru greșalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înțelĂ©gem minunate și vĂ©cinice fapte puterii lui, facem fericită viiața, agonisim nemuritoriÅ nume. Sângur ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată inteligența europeană în artă, în știință, în filozofie; să aibă, al doilea, în forma ei o limbă adaptată fără silă la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu fae epocă în mișcarea noastră literară. I Care a fost personalitatea poetului? Viața lui externă e simplă de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit ... sforțare impusă de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atât mai mult la toate manifestările vieții intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studierea mișcării filozofice în Europa, fie izvoarele istorice, despre care avea cunoștința cea mai amănunțită, fie luptele politice din țară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta și a scrie asupra lor era lucrul mai potrivit ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... duc unde ne duce apetitul, în palaÂtul regesc sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi, țânțarii, nu ne naștem în dureri și chinuri ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc întregimea creaÂturii noastre. Așa gândeam în cel dintâi moment al tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat cât de amar m-am înșelat. Experiența mi-a ... se retragă rușinată. În acel război
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă ... Nu voi ca să necinstești numai tu sângur însurăciune, fiind un dumnezău și un dumnezău mare ( Imeneu), și povestĂ© pentru oarecare fată de deosăbit neam, în ceasul frumsății, bogată, înțăleaptă și la ale pânzii învățată, și în sfârșit au adaos cum că agiunge să voiesc, și nunta mi-i în mână. Celelalte, i-am zis, lasă-le, atâta îmi spune, ci fel îi la limbă fetișoara? Căci știi, prietine, fire me, că nu pot suferi ... nunții; dar însă socotind că aceasta este a lucrului neplăceri iar nu chipul fimeii, am răbdat pănâ la camară, bătându-mă de huiete, cu toate că aceasta era, cât pentru viitoriul război ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi ... rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e ... pe care în vremurile obișnuite nu le-ar fi adus o evoluție de decenii ori secole. Iată, în fața noastră, o operă de revoluție, înfăptuită
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de ... pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica... Vinul ține de cald ... mă lase chelar, cum porunci Ștefăniță două zile înainte d-a muri? SANDOMIR: De moș Groza? Un te poți apropia... CORBEA: E ostaș în toată legea! MOGÂRDICI: E, vorbi și mutu!... E ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... individul care m-a adus într-o casă necunoscută. El își lepădă blana pe un scaun și, apÂropiindu-se de cămin, aruncă în el câteva vreascuri uscate care, aprinzându-se, i-au luminat fața. Am rămas uimit, cunoscând în el pe Romfort, ce locuia nu de mult în orașul Odesa, sub nume de agent al fabricii Ramson & Simpson din Londra. Cu câteva luni mai în urmă făcusem cu el cunoștință, călătorind împreună pe un vapor ce pleca de la Ialta spre Odesa. Întâia noastră întâlnire mi-a lăsat în memorie o ciudată impresiune, pentru că tocmai în mijlocul mării a suferit vaporul nostru o năstrușnică tempestate. Catargul central se rupsese în două și valurile în lame furioase năbușeau pe puntea navei. Spaima era generală și toți pasagerii se ocrotiră prin cabine, numai unul Romfort, ținându-se cu o mână de un odgon, privea cu o plăcere sălbatică în jurul său. Fizionomia lui exprima atunci un deliciu nespus, precum simțește acela ce concentrat în sine ascultă acordele încântătoare ale unui concert artistic. Căpitanul navei, trecând pe lângă dânsul, îl credea nebun și, dând din umeri, îi aruncă o căutătură
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos ... acest nensemnat se îmflă, prăvale orice-i iasă nainte, și furios sparge, trage, îneacă și după ce își răzbună de cei ce nu-l bagau în seamă, merge spumegând de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ... toate. Și ne gândim la noi, cum am fost smulși din mijlocul fraților și surorilor, din mijlocul celor ce ni-s dragi, și-am plecat în război să ne putrezească trupurile în țări străine, departe de căminul părintesc. Și, la urma fiecărei strofe, se repetă refrenul: Non son roze senza spine. Refren abia șoptit, ca