Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCEPUT

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 938 pentru ÎNCEPUT.

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme, de morală și de ,,sociologie . Viața copilului e spontaneitate, neprevăzut. Adultul continuă. Copilul începe mereu; acțiunea lui e mereu creație nouă, din nou. Așadar, în viața copilului nu poate fi vorba de evenimente, ci numai de întâmplări, nu poate ... de pildă, onoarea de a-ți susține părerile față de dânșii -- când știi, mai ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă față cu propriu-ți suflet. 15. Omul întâi privește în afară și mult mai târziu se întoarce asupra lui ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din ...

 

Gelu Vlașin - Cuvântul înainte de turn

Gelu Vlaşin - Cuvântul înainte de turn Cuvântul înainte de turn de Gelu Vlașin Într-o zi mi-am construit un turn de cristal. Din vârful lui au început să-și ia zborul cuvintele... unul câte unul, încetul cu încetul, până când aerul a devenit o respirație întreagă, până când trecătorii grăbiți s-au oprit în fața turnului ca să admire ploaia cuvintelor. Apoi s-a născut un curcubeu cu aripile întinse peste oameni și turnuri. Culorile lui s-au transformat în fluturi și-au început să cânte. Era un concert de aripi și culori și cuvinte. Într-un târziu a venit moartea. Era așa cum mi-o imaginasem. Înaltă, frumoasă și rece. Avea o rochie de mireasă, albastră și în mâna stângă ținea un trandafir alb. S-a urcat în turnul meu de cristal, mi-a zâmbit într-un fel ciudat și neînțeles apoi și-a întins aripile și s-a înălțat la cer. Împreună cu ea și-au luat zborul câțiva prieteni dragi... Poate că moartea nu-i decât un zbor dintr-un turn de cristal în care s-au născut

 

Gelu Vlașin - Tijera

... care vreau să ucid plantele verzi o mângâi ușor pe creștet o umplu cu sălivă apoi o înfing în trupul unei sepe tinere din care începe

 

George Coșbuc - Faptul zilei

... Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată    Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării    S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale

... aceea mai puțin intens decât Pristanda. Vechiul polițai e o figură atât de populară, încât nici n-a deschis bine gura, și lumea începe să râdă. Polițaii de astăzi nu mai sunt așa. Pristanda nu mai există. De aceea publicul a găsit că piesele lui Caragiale nu ...

 

Gheorghe Asachi - Castorii

... Datoria Și simbria Celui ce pre fii învață, Hotărându-i pe viață Și o pensie prea bună De castană și d-alună. Iată curs-acum începe În principii să-l adăpe Guvernorul papagal, Dizvălind a lui moral. În timp nu îndelungat Pre castori au învățat, Cu deplină sârguință, Papagalilor ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>