Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADÂNC

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 811 pentru ADÂNC.

Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit

Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit de Antim Ivireanul Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de boală. Așa și preaînțeleptul doftor al sufletelor și al trupurilor noastre, împăratul împăraților Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinții și să umfla ca o rană cu înșălăciunile cĂ©le lumești spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace și au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc, de vrĂ©me ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătății lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmașului și a-l aduce la frumusĂ© ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinţii apostoli Petru şi Pavel Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel de Antim Ivireanul Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviților apostoli Petru și Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putință limba omenească a le grăi. Atâta sunt de multe învățăturile lor cĂ©le vrĂ©dnice de minune cât întrec la număr năsipul mării și stĂ©lele ceriului. Atâta sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească și să nu să minunĂ©ze toată mintea omenească. Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor cĂ©le mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulțemitor și ca acela ce ascunde facerile cĂ©le mari de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... lungi și murdare. În tot acest monstru nu trăia decât capul. Și ochii săi mari, negri și plânși, cu genele sumese până la frunte, priveau adânc și blând. Pe fruntea sa ca sideful i se rotocoleau inelele părului, negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune â ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... mine, galbenă, veștezită; Ea nu era schimbată, ci eu m-am fost schimbat; În inima-mi rebelă o ură umilită P-ascuns se furișase ș-adânc s-a fost cuibat. O vină-n veci aduce o vină și mai mare, Ș-o patimă pe alta și mai sfâșietoare, Ș ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... bunătate, zâmbetul caracteristic al unui spirit desarmat de orice lipsă de încredere, de orice umbră de ironie - lumina figura bătrânului. Ce vervă ! ce convingere, ce adânc înțeles atât în spusele vorbitorului, cât și în zâmbetul ascultătorului. Era o scenă delicioasă. Voiu uita vreodată amănuntele conferenței d-lui Aslan; dar zâmbetul d ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare Asupra poeziei noastre populare de Titu Maiorescu din „Convorbiri literare“ de la 5 ian. 1868 POEZII POPULARE ROMÂNE adunate de dl Vasile Alecsandri Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri, tipărită cu spesele azilului Elena Doamna. 1 vol. în 8o, VIII și 416 pag., București, Tipografia lucrătorilor asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de dl Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o neglijență remarcabilă pentru această parte a vieții noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiile literare ale românilor ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a dlui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în chestiune, șiau împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticii literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... stăteau cu toți-în adunare... Și ochii cântărețului aprinși S-au stins pe fața-i împietrită... Și nemișcat, cu ochii tulburi, stinși, C-un glas adânc, din piept vorbit-a: — ,,Să fie-așa!... Puterea vieții toată, Tot cugetul ș-a inimii dorință Am închinat cerescului meu ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... stăteau cu toți-în adunare... Și ochii cântărețului aprinși S-au stins pe fața-i împietrită... Și nemișcat, cu ochii tulburi, stinși, C-un glas adânc, din piept vorbit-a: — ,,Să fie-așa!... Puterea vieții toată, Tot cugetul ș-a inimii dorință Am închinat cerescului meu ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... fața apei ca un învăliș de noapte, prin care nu străbătea nici una din ochioasele stele spre a se oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>