Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALB (AL OCHIULUI)

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 528 pentru ALB (AL OCHIULUI).

Vasile Alecsandri - 8 Mart

... mai e ziuă și nu-i încă noapte. Pământul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori, Și-n aer parfumul al florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor! Din marginea lumii a ... inima-mi, cuprinsă de dorul ce pătrunde, Șoptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin: Ferice de acela a căruia privire, Trezind în al tău suflet un fraged, dulce dor, Ar face ca să nască pe gură-ți o zâmbire Ca zori misterioase de vesel viitor! Ferice care, vrednic ...

 

Constantin Mille - Drept prolog

... Constantin Mille - Drept prolog Drept prolog de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau babă înălbită colțunul împletind ... te că unor nu li-i destul o lume În care se´nvârtește tot omul ordinar, Că strâmt le este cercul prezentului barbar, Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare ...

 

Mihai Eminescu - Satira IV

... acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea ... mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpână!" Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se ... tot mai mult se lămurește, Cu-atât valurile apei, cu-atât țărmul parcă crește, Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape. Iară tei cu umbra lată și cu flori până-n pământ Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vânt; Peste ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV

... acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea ... mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mînă, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă!“ Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila rîde ... tot mai mult se lămurește, Cu-atit valurile apei, cu-atit țărmul parcă crește, Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. lară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt; Peste ...

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

... oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și ... chemarea, Iar cerul este tatăl meu Și mumă-mea e marea. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborât cu-al meu senin Și m-am născut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu ... trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează ... Ca niște mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, Pân' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște, Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. Nu e nimic și totuși e O sete ...

 

Dimitrie Anghel - Domnu' Hube

... capetele necontenit. Să simți eterna tinerețe care vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce-ți dă asalt biruitor, pururea metamorfoză ce ți se dezvălește sub ochi, și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă ... baladele tipărite în Lesebuch -ul ce-i sta dinainte, și tot visul trebuia să se destrame, toate elfele și cobolzii să dispară, tot norodul învechit al romantismului german să se reîntoarcă în țara lui. Ființele supranaturale iubesc liniștea, pasul lor abia lasă urmă, atît de ușor calcă ; și clarul de lună ... desigur niciodată ce sunt dezmierdările, locul nu se îndulcea în preajma lor, lumina pe ele cădea rece și neprietenoasă, și ele păreau veșnic un simbol al amenințării. Ochii vizi, înconjurați de niște ochelari cu cercuri negre ca două nule, ce i s-ar fi urcat din catalog pe nas, priveau fără ... lui, ca un norod de buruieni îndărătnice, reveneau sub altă formă, cu mustăți și bărbi acuma, aducîndu-și la rîndul lor odraslele, un alt crîmpei al hidrei, un alt eu chinuitor, un alt specimen pe care domnu' Hube trebuia să-l boteze, căutîndu-i un nume în vasta-i nomenclatură. El ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... sunt bine și armonic; tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte; formele sociale și legile, dacă nu le dărâmă, le merită. Al treilea era blând și îndurător, în toate neînțelegerile zgomotoase, din cauza limpezii sale convingeri că nimic nu e sigur. Tot e "probabil". Chiar dovezile matematice ... citea? Ce cazanie? Tu ai fi în stare să zici "poate" când ar veni vorba despre sf. Ștefan, care a înverzit nucul uscat al văduvei. El, fără a se sinchisi, râzând de glumele noastre, ne răspundea: - Și de ce nu m-aș duce? Fiecare om poartă într ... să uitați tot ce ați învățat din cărți, să nu mai fi văzut nimic pe pământ, și acum, primul glas pentru voi să vă fie al meu, prima față să vă fie a mea, cea dintâi idee de viață să v-o pot da eu. Numai astfel m-ați ... închiși toate ierburile; eu, care vă spuneam tot ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... câtva timp în centrurile cele mari ale civilizației, în Paris, în Viena, în Londra etc., a-ți lumina mintea la focarul științelor și al artelor frumoase, a deveni pe nesimțite un om nou... îndopândute cu pâinea amară a exilului! Când privesc prin fereastră câmpiile acoperite ... gheață, cerul ascuns sub o pâclă deasă, natura moartă, viscolul ce spulberă omătul, de pare că însăși atmosfera tremură de frig, când aud șuieratul înfiorător al crivățului care stinge viața în treacătul său, mă gândesc la adevărații martiri din timpurile noastre și îmi zboară prin minte unele strofe din Pohod na ... Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! — Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud! . . . . . . . . . . . . . . . . Convoiu-ntreg nedezlipit Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit Sub negura geroasă. Și stă grămadă la un loc Făr’ adăpost nici foc! . . . . . . . . . . . . . . . . Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare Și crește ... le pensii. Care dintre noi a pierit de foame, de frig și mizerie în tot timpul cât ne-am delectat sub cerul albastru ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... mustețele. În toate sările ei beau vin vechi de Odobești pănă ce cădeau sub masă, iar hatmanul, care dintre toți era cel mai aprig sugător al gărăfilor pline, rămânea totdeauna cel din urmă în picioare, privind cu dispreț ciracii săi căzuți. Dar plăcerile de la masă și de sub masă cer ... la brâu un urs mare care trebuie să fi fost tata urșilor, el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile ... văpsea era neschimbată. — În sănătatea hătmănesei Baltag, strigară în cor cei cu ciubote de iuft, și ale lor douăsprezece gâtlejuri înghițiră douăsprezece pahare pline ochi, cu un vin busuioc de la Baltag bătrânul, un vin așa de bun, că ei nu mai sfărșeau de a-și linge ale ... căsătoria sa un mic hătmănel intră cu pompă în lume, și în bucuria lui se deșertară multe gărăfi și se cheltuiră multe parale. În anul al doilea veni rândul unei mici hătmănițe; și așa în fiecare an rând pe rând, se înfățișă câte un hătmănel, câte o hătmăniță, ba uneori și ...

 

Mihai Eminescu - Miradoniz

... curcubău ­ în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie Gurițele-umede și roșii în potirul Mirositor și plin de miere-al florilor. Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase Și verzi-întunecoase, presărate Cu sori dulci înfoiați, mirositori ­ E-o florărie de giganți. Într-un loc ... codru până sus, Unde în ceruri lin plutește luna. Ea-i o regină tânără și blondă În mantia-i albastră constelată, Cu mâinile unite pe-al ei piept De neauă... Trece luminând cu ochii Albaștri, mari, prin straturi înflorite De nori, ce înfoiate îi oferă Roze de purpur, crinii de argint ... i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz. ­ Insule sfinte Se nalță-n el ca scorburi de tămâie. Copile sunt cu ochi rotunzi și negri, Cu flori de aur, de smarald ­ cu stânce De smirnă risipită și sfărmată În bulgări mari. Pe mândrele cărări, Ce trec ...

 

Alexandru Macedonski - Avatar

... n suflet anul, — zvoniseră dezastre, Dar Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai, Și vii, în ochii sclavei, zării cicori albastre. Vorbi în al meu sânge al patimilor grai, Eram atletul plastic întors abia din castre, Ș-am pus, sub piept zdrobind-o, când lung o sărutai, Jăraticul de buze pe florile ... curs de-atunci noiane de veacuri păgânești... — Uitată mi-este groapa sub flori și sub parfume, Dar tot mi-aduc aminte... — fu Cretus al

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>