Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru APĂRAT

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 348 pentru APĂRAT.

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

Ion Luca Caragiale - Fraţi radicali şi D. Dim. Sturdza Frați radicali și D. Dim. Sturdza de Ion Luca Caragiale După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale. Într'o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în balon Cucoana Chirița în balon de Vasile Alecsandri Farsă de carnaval Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 4.1 I 4.2 II 4.3 III 5 SCENA IV PERSONAJELE COSTICĂ HAZLIUL LICĂ PANGLICĂ UN COMISAR UN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE PUBLIC CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur NAE NĂUCESCU DESPA, soția lui (Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piața destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.) Notă. La deschiderea cortinei, câțiva soldați, în mijlocul scenei, țin frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-și face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălțat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laița din față, Năucescu și Despa. Hazliu și Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp: Alune prăjite! șeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIȚA] COR Ce minune! ce drăcie! Parcă-i din poveste, ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... este abătut. Fiii tăi numai pe ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde ... cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a cânturilor! zise bardul ostaș, când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... este abătut. Fiii tăi numai pe ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde ... cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a cânturilor! zise bardul ostaș, când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...

 

Constantin Negruzzi - Chelestina

Constantin Negruzzi - Chelestina Chelestina de Constantin Negruzzi Chelestina, la 17 ani, era frumsăța ce întăi a Grenadii. Săracă de părinți, și clironoamă unei mari averi, ea trăie supt epitropie unui bătrân al ei moș, aprig și scump, acest moș să numie Alonț. El să îndeletnicĂ© toată ziua a-ș număra galbenii și toată noaptea a goni serenadile cari cânta supt fereștile Chelestinii. Scoposul lui Alonțu era ca să mărite pe această bogată clironoamă după don Enric, fiiul său, cari învăța de ani la Academie de la Salamanca și începusă acum a tălmăci pe Cornilius Nepos. Mai toți cavalerii Grenadii iubĂ© pe Chelestina: ei nu o putĂ© vidĂ© decât la bisărică și totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât la Chelestina. Aceasta, cari pricepusă, începusă îarâș a căuta la don Pedro. Ei au pitrecut ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IV Sfinții din raiu să gată să-ajute Muntenilor; Florescul mai spune De-a lui Vlad biruințe făcute. Curtea măiastră, prin o minune, Piere ca dracul de crucea sfântă. Lui Parpangel rău cărțile-i cântă. O, fericite veacuri trecute, Când să mai pogorea câteodată Pe pământ oamenilor să-ajute Sfinții, ori ca pe cei răi să bată Sau pe credincioși să mângăiască La scârba și nevoia lumească. Acum pare că ceriul de lume Ș-au uitat cu tot, nice mai bagă Samă de-oameni, lăsând să-i sugrume Nevoile-întru viața-întreagă. Îngeri nice-în vis acu s-arată Să ne-învețe vro taină ciudată. [1] Cu-adevărat! eu altă pricină N-aflu, făr' că sau nice-o credință Noi avem acum sau pre putință Iar' a bătrânilor socotință Răzăma purure-în lucruri sfinte, Ceriul având în inimă și minte. Ori de unde-aceasta să purceadă, Destul că pe vremea lui Vlad încă, Sfinții oblicind atâta pradă Ce făcea turcii-în creștini ș-adâncă Răutate, pe pământ veniră Și multe suflete mântuiră. Aceasta nu numai că să zice, Ci s-au scris și la cronica vechie Carea- ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva de Constantin Negruzzi Țarul Alexie Mihailovici poftise la Moscva pre Macarie, patriarhul Antiohiei, precum, și pre Paisie, patriarhul Alexandriei, pentru înjghebarea soborului universal ce trebuia să judece pre Nicon. Macarie plecase din ierarhia sa cu totul pentru alt scop și poftirea marelui Alexie la sobor o priimi când acum se afla în Rusia. Nevoia de a aduna mile de la creștini pentru plata dărilor și a datoriilor bisericei patriarhale din Antiohia îl silise a întreprinde o călătorie în depărtatele țări a creștinilor ortodoxi. Tovarășul său, arhidiaconul Pavel născut la Allep, ținu jurnal în toată vremea călătoriei lor, însemnând în el orice văzu mai de însemnat. Acel jurnal, ce nu este știut românilor — pentru care îndestul vorbește — nu de mult se făcu cunoscut lumei învățate. Scrierea este în limba arabă și este foarte rară. Un exemplar — din care d. Belfur întreprinse traducția sa la Londra — fu cumpărat la Allep în patria autorului și orientalistul englez nu mai putu găsi alt manuscript, oricât cercetă în bibliotecele din Constantinopoli, Smirna ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

Constantin Negruzzi - Disţărare şlicului Disțărare șlicului de Constantin Negruzzi În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând, Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta O mătăhală așa mare, făcută de mucava — Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat. Minerva cea înțăleaptă, Mars cel viteaz și avan. Mercur, Venus cu bărbatu și Apolon aceal plăvan, Neptun cu-a lui furculiță, Pluton negru c-abanos, Țiind în mână țăpoiu c-un aer fioros. În sfârșit, într-o clipală toată lățime atmosferii De dumnezei să umplură, era ca nisipu mării. Iupiter, cu îngâmfare, barba-n mână au apucat, S-au uitat la adunare, au tușit, au stărnutat. Atunci d-un "Să-ți fii de bine" tot ceriul au răsunat, De uietul acel groznic pământu s-au clătinat. Toți cu gurile căscate din acea mar-adunare Ce-a să fie, ce-a să iasă, aștepta cu nerăbdare. Mercur, șăzând într-o laturi, având în mână un compas Și măsura de câte palme este al lui Iupiter nas. Minerva și Prozerpina, Seres și fiica Latonii, Criticând câtu-i de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>