Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SA ZICEM AȘA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 593 pentru CA SA ZICEM AȘA.
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... că îl săgetase ceva. Șezu iarăși jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, așa ca să se depărteze, dară în deșert. Picioarele nu se mai mișcară, ca și când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Și, mai aruncându-și căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de ... își zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul și cetatea cât se putu mai frumos, ca să-și priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostașii se gătiră ca de alai, până și copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e ... lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai
Constantin Stamati - Omul și cerul
... mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins ... și luna sfârșește a sa cale, Dar ea surâde încă, când se revarsă zori, Și tot încă se uită către pământ cu jale, Ca când zice adio bieților muritori. Misterioasa lampă a unei alte sfere! De ce nu pot eu, oare, eu, slabul muritor, Să zbor pe-a ... raze de la pământ spre stele, Unde-i viața noastră un vis netrecător?... Oh, ia-mă și mă soarbe în ale tale raze, Să lunec ca o umbră peste înalții munți, Pân-unde clipesc stele ca ochii ce veghează, Pân-unde zboară îngeri cu aripi și ochi mulți... Dar tu nu asculți, lună, sumeaț-a mea dorință, Îți strângi ... Și-n zori tu fugi palidă, cu mare sârguință, Smerită ca mireasa, și te împlânți în neguri. Atunci stele, luceferi se sting delaolaltă, Și cerul ca
... ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu ... sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag la tutun, nu ca un turc, ci ca patru... căci, negreșit, în starea mea de exilat, omul are drept de a-și cheltui puterile în fumuri. Când însă nici fumul, nici ... adunarea lua aminte de noi; curiozitatea sta zugrăvită pe toate obrazele, iar eu, plecând, poruncesc în gura mare să pună masa pentru cină. Eram vesel, ca o ciocârlie. "Russo, — îmi zise un prieten, apucându-mă de mânica hainei, — fii cuminte fără d-a te înjosi; fii țeapăn ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... argint-viu. Dumneaei, pentru dragostea ce are către frățica și către toți prietenii, mâncând ciorba și bucatele, ia tot de la un loc; cum am zice: scoate lingura din gură, o bagă iar în castronul cu ciorbă, iar o bagă în gură, iar o bagă în castron, și așa mai încolo. De multe ori, când mănâncă lapte, rumeneala de pe buze începe a-i da culoarea roșatică. Ioniță băiatul e un sufragiu ... știe; biata Măriuța însă crede că va fi fost ceva scump, pentru că apa ce s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ca obrazul coconiței. Așa zisei că coconița bate în palme și slugile aleargă grămadă, și Măriuța cu ei, Călin cu părul vâlvoi, pentru că căciula (de va fi avut ... gândiți? cum să nu meargă bine unei astfel de case, unde coconița Drăgana pe Dumnezeu și-l făcuse singură, încă de când era la ninecuță-sa vătaf de curte, sau armaș, sau zapciu! Dumnezeu nu mai are acum decât să stea cu gârbaciul în mână, să tot dea când în unul ...
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... pe ce temeiu ? Arătați-ne temeiul pe care să se facă această unire, punctul ei de plecare. După cum se face apelul la înfrățirea partidelor, așa vag și fără enunțarea unui temeiu, unirea nu se poate înțelege a fi decât platonică, teoretică; ei bine această unire întru câtva s ... două treimi pentru revizuire, și având totuși majoritatea necesară existenței ministeriale, propun unirea; arată-și părerea, intențiile ce au în privința unei soluțiuni practice, pentru ca minoritățile să vază dacă poate fi sau nu vorba de unire. În amândouă Camerele, pe băncile minorității stau foștii miniștri conservatori, dați acum trei ani ... ierte fără să-i judece, îi chiamă pe foștii miniștri conservatori la înfrățire, la unire, spre a face împreună admirația Europei, după cum zice d. C. A. Rosetti. Foarte bine, conservatorii nu au nici o ură, nici o patimă contra purtării nebunești ce au avut radicalii față ... de asta admirația Europei este un lucru foarte frumos și măgulitor pentru o țară mică și tânără cum este a noastră; însă - pentru ca unirea să se poată face, rămâne a afla minoritatea dela d. C. A. Rosetti ce înțelege d-lui prin aceste două
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
... și la sfânta Evanghelie de astăzi: Sufletul mieu puiu pentru oi. Și într-alt loc iară zice că: Să cade să se înalțe fiiul omenesc, ca tot cela ce va crĂ©de într-însul să nu piară, ci să aibă viață vecinică. Deci de pe aceste vorbe ce-am zis vom ... din rodul lor (zice) îi veți cunoaște pre ei, adecă de pe faptele lor cĂ©le necuvioase. Și iarăși la 23 de capete, pe unii ca aceștea îi numĂ©ște fățarnici, orbi, nebuni și mormânte spoite pe dinnafară. Fățarnici îi numĂ©ște pentru căci să arată cu înșălăciuni înaintea oamenilor și ... neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească și vătămare, au la obraz, au la mână, au la picior. Și așa, cu această faptă bună și cu această mijlocire va avea păstoriul cel bun despărțeală de năemit, pentru că năemiții nu pasc oile pentru ca să le folosească, ci numai pentru plata ce apucă de la iale; și când vĂ©de pre lup viind de departe adecă pre diavolul, ei ... până în zioa de astăzi și va fi până va sta lumea; și acea făgăduială să înțelĂ©ge și la tot norodul creștinesc. Că precum ...
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... boală vă scutește Și vă lasă-n urma lui Ca momâi de-a câmpului! Apoi Grue se pornește Și-n Moldova se ivește Ca un soare ce-ncălzește, Încălzește și rodește, Că mult bine-n lume face Sufletul să și-l împace. Creștinează [19] Și botează, Da de fin ... Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului. ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice: Un cort mare și rotat Mult e mândru naramzat, De țăruși de-argint legat Cu sferi albe de mătasă... Parcă-i cort de-mpărăteasă. â ... găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova. Cantemir zice în Descrierea Moldovei că turcii au un proverb care pomenește de frumusețea tinerilor persani și de agerimea cailor moldoveni. Acei cai erau foarte căutați de ... foarte urâcioasa. Litfa e sinonim de neam rău și fără credință. ↑ În ediția baladelor de la 1852, cu greșeală s-au tipărit următoarele versuri: Sa nu-l vinzi la vrun muntean Că munteanu-i om viclean. Adevăratul cântec bătrânesc, precum l-am aflat de la un cântăreț orb din satul
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... acum încă a ta naltă fericire? Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut? Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare? Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în ... stafide, turtă dulce, vrei să-mi dai poate un bal? Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soție Nu e vrednică d-onorul și d-așa galanterie! Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns, Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani ... unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec, convorbire, în camară ne-om culca. De dormit, mă rog, să aibe fiecare-odaia sa! Iar grădina? E livadă, ce-a plântat a mea străbună! Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună! Un râu limpede ...
... la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul meu ... glăsuț zângănitor Scoate când o prinde dor, Dar mănâncă om de viu Și taie cap de deliu." [6] ,,Ah! amar, amar Doncilă! N-am cerut așa copilă. Du-te cu dânsa-napoi, Că eu plec azi de la voi." ,,Ba nu! vreau să te cunun, C-am jurat să fiu azi ... de tot omul câte zece galbeni venetici etc. și pretinde pe fiecare noapte câte o fată mare. În balada lui Român Grue Grozovanu, am văzut ca el intrase în Bugeac pentru ca să ducă în țară care mocănești pline de copile mârzăcești și de roabe tătărești. Tablou viu și spăimântător de acea epocă de vrăjmășie, unde omul ... de mireasă întrebuințată pentru spadă se găsește și în una din cele mai frumoase poezii ale vestitului poet german Uhland. În bucata intitulată Spada , cavalerul
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... și, cu o mână făcându-și cruce, cu cealaltă deschise poarta acelei colivii. Milioane de voci ale roÂbilor rugiră de bucurie, năbușind la ieșire ca un avalanș, ca o mare ieșită, ce spărgându-și pragurile sprăvale, răstoarnă totul ce-i stă în cale. Așa și torentul furios și orb al poporului liberat zdrobi în repejunea sa impetuoasă însuși pe domesticitorul său. Toate aceste acte colosale se săvârșiră cu o așa spontaneitate, că chiar istoria s-a oprit uimită cu condeiul în mână. Căci nu se împlini nici jumătate de veac, când tot aceeași ... mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse în vârstă de 10 ani, îl luă Klimenko în reședința sa în funcțiunea de paj. Trecură ani și Hrițko din băietan se alese un flăcăuandru isteț și dibaci la vânători așa, că ajunse la demnitatea a fi favoritul boierului KliÂmenko. Și mai ales și-a câștigat bunăvoința la un vânat, când ... motan, cu pleoapele umflate de grăsime, cu nasul gros și turtit, iară nările lui ca două trâmbițe întorlocate; toate aceste cusururi crescură încă la bătrânețe ...
... fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța ... au venit lui toanele celea. A băut trei pahare ș-a prins a se lăuda către oameni: — Eu, zice, nu-s om mare, îs om prost, da în buzunar am cinci sute de ruble; de-oi vrea, zice, apoi și crâșma, și toate vasele, și pe Moiseica cu jidauca cu tot și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: — Nevoie, zice, creștinilor, să fii om bogat, negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca ... Și tot pe cuptorul cela, pe mături, dormea fiica pădurarului, tot ...