Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CITEȘTE
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 485 pentru CITEȘTE.
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna Monastirea Putna de Dimitrie Bolintineanu Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi și o dărâmă pâna-n temelie Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie". Iar Vasile-domnul d-aur pătimaș, Pune să dărâme ăst frumos locaș. Când ostașii sapă până-n temelie, Un bătrân călugăr zice cu mânie: - "Domnii mari nălțară sfinte monastiri Să aminte țării zile de măriri. Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nțelegi, Căci tu nu ai fapte de urmași să legi. Când un domn la aur inima-și robește, Tronul se degradă, țara veștejește. Însuși ca magnetul tragi și însușești Aurul oriunde poți să îl găsești. Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine Cuiele de aur ce de tronu-ți ține." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Domnul nu ascultă în a lui orbie, Sapele răstoarnă vechea temelie. Domnul și boierii între ei se cert... Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert. Pe mormânt sunt scrise litere străbune. Un tălmaci citește și la toți le spune: - "Din comori ce strângem pe acest pământ, ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator
Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator Spiritul creator de Garabet Ibrăileanu 1. A fi adevărat poet însemnează a simți. Simțirea se produce prin impresiuni din lume. Lumea azi e plină de nenorociri, impresiunile vor fi dară dezgustătoare. Ceea ce va simți poetul va fi trist. Așadar, tonul scrierilor unui adevărat poet va fi trist. 2. Dacă un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri, de pildă, mai înainte de cugetarea veacului său, atunci la orice moment un geniu își aruncă cugetarea cu două veacuri înainte, așa că, după o trecere de două veacuri, cugetarea geniului e aruncată peste alte două veacuri și tot așa mai departe. 3. A spune că un scriitor are mult de spus e tot una cu a spune că e sincer . Sinceritatea , aceasta e însușirea cea mai mare și mai simpatică a unui scriitor, când are și altele. N-am să uit niciodată cum caracterizează Taine pe Alfred de Musset: ,, C'etait plus qu'un poÄ�te, c'etait un homme ". 4. ...a scrie este a avea deprinderea de a grupa elementele psihice în jurul ideii sau tendinței dominante (tema, subiectul), ...
Gelu Vlaşin - 9:49 â†�â†� 9:20 9:49 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 10:10 →→ programul tv începe cu tine și se termină prost nopțile au mirosul ca o sabie cu două tăișuri printre cuvinte răsare pasărea cu penele smulse la romană aștept ziarul pe care nu-l citesc niciodată să-mi spăl păcatele îmi înfășor ziua precum sfoara în jurul gâtului pus la uscat astăzi doar papucii decupați se plimbă prin sufragerie (cuprinși de panica
George Coşbuc - Anacreontică Anacreontică de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, ...
... plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îți spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
George Coşbuc - Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o seamă de iudei Răutăcioși din cale-afară . Cu ceialalți iudei din țară Se gâlcevesc ca de-obicei . Ei au un zeu, dar fară nume : Ei râd când noi jurăm pe zei : Iar a muri, așa zic ei, E cel mal mare bun din lume !" A râs proconsulul: — „De-l vor , Să fie-al lor de-acuma bunul ! Dar știu ca n-o să vrea nici unul Căci e minciună spusa lor : Hristos muri-n grozavă silă , Dar nu de bunăvoia lui : Ei de-ndărătnici spun ce nu-i Și de-ndărătnici nu mi-e milă !" Dar iată, până când în chin Se zvârcolesc cei doi pe roată , Alți doi se dezlipesc din gloată Și-n fața judecății vin . — „Omoară-ne !" — „Vă-nșeală gândul . Că mă siliți la crezământ ! Dar nu ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
George Coşbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo O scrisoare de la Muselim-Selo de George Coșbuc Publicată în Gazeta săteanului , R. Sărat - București, 1901, nr. 8 (20 mai) Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Și-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simții că vine Și n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, și-așa socot Că nu va trece luna Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De veselă că ți-ai văzut Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici și ciungi și-ologi! Hristos să-i miluiască! Tu mergi la popa-n sat să-l rogi O slujbă să-mi citească. Puteri de nu vei fi având De ...
George Coşbuc - Sonete de lux Sonete de lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce ...
George Crețeanu - Iepurele cu coarne
George Creţeanu - Iepurele cu coarne Iepurele cu coarne de George Crețeanu Din volumul Patrie și liberate. Poezii vechi și nuoi , București, 1879 Ursul ce domena-n pădure, Umblând noaptea după mure, De un corn fu înțepat; A doua zi decretează Că din țară exilează Orice-animal cornurat. Țapi și capre, cerbi și ciute, La ast ordin pleacă iute Altă patrie-a căta; Iepure citind decretul, Își făcu și el pachetul Gata a se depărta. "- Stăi pe loc, vulpea îi zise, Tu n-ai coarne; aste scrise Pe noi doi nu ne privesc." "- Când pe-o simplă neghiobie Toți cornații se proscrie, Zău ! mă tem, mă îngrijesc Ca despotica putere Să nu fie de părere Că a mele lungi urechi Sunt chiar coarne răsturnate; Sofismele-s uzitate De tiranii noi și
George Creţeanu - Orfanii Orfanii de George Crețeanu Informații despre această ediție Vedeau că ceva straniu se petrecea în casă: Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau; Măicuța lor iubită întinsă pe o masă, De facle înconjurată, și preoții citeau. Deodată copilașii în brațe se luară, Și fără a-și da seama, ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car... Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci; Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare, Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci. Când seara veni ora, copiii să se culce, Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta; Dar în deșert cătară pe mama lor cea dulce Și 'n deșert chemară.... ea, vai! nu s'arăta.... Trecuse miezul nopții, domnea tăcere-adâncă, Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa ...