Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE UNDE
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 1280 pentru DE UNDE.
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s ... femeia... Poftește ! Un argat mi-a luat calul și stăpâna m'a dus în casă. A ! ce chibzuită așezare de oameni cuprinși ! ce frumoasă casă, caldă și luminoasă ! și bogată, cum spune înțeleptul din vechime Ťnimica de prisos și toate cele de trebuințăÅ¥ ... și ce prietenoasă întâmpinare ! Iar stăpâna - ce mândrețe de femeie ! Ce înfățișare deosebită: cinste din creștet până 'n călcâie; liniște și armonie în mișcări !... și prestigiul acela al nobilității, cu atât mai strălucitor, cu ... aduceri aminte de lupte grele și amare necazuri... Ei ! Domnule, casa asta are poveste veche și nu prea veselă... Temeliile ei sunt clădite din pământul de ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... tale, Să te-ntâlnesc ferice, să te culeg în cale, Să fii al meu și numai al meu, o! mândre soare, Să nu mai plâng de moarte când tu săruți o floare, Căci te urăsc atunce... cu dragoste și dor, Și văd că de-acea ură duioasă am să mor! Ea zice și se simte de raze inundată. Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată: Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântul De-a-ți asculta îndemnul, de-a-ți împlini cuvântul, Căci vai de-acel ce-apucă pe-a soarelui cărare! El intră-n cale lungă ce capăt nu mai are Și unde începutul se leagă cu sfârșitul, Și unde-și pierde mintea și pașii rătăcitul. Ah! Lia, te gândește că soarele-i cu dar De viață și de moarte, că-i dulce și amar! El dă junie lumii, iubire, fericire, La plante, cuiburi, inimii el dă însuflețire, Dar raza-i ce învie e ... pasuri străine, Tresare și întreabă: Ce om, ce fiară, cine A îndrăznit să vie aice, ș-a pătrunde În locuri necălcate de pas de
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... zilele de repaus dominical! Toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn... Ce somn!... Peste tot închis!... Să vrei să te spânzuri, n-ai de unde să-ți cumperi un ștreang... Lipsa asta de activitate, de viață, de mișcare comercială mă apasă pe umeri, mă trage și pe mine la somn; și nu pot dormi măcar - parcă sunt în stare de insomnie... și când mai văd și toată mitocănimea asta parvenită, prostimea asta elegantă, învârtindu-și roatele cu cauciuc în neștire, îmi vin fel de fel de idei... primejdioase... De un ceas umblu să dau de un prietin... parcă toți au intrat în pământ! - Iată, m-ai găsit pe mine, îi zic eu. - Bine că te-am găsit, nene Iancule! Afurisit ... uitat încuiat în casă... Îmi vine să urlu de urât... Ai treabă? - De loc. - Unde mănânci astă-seară? - Indiferent. - Vrei să mâncăm împreună? - Mai ales. - Unde, zici? - Unde poftești. Pornim amândoi la vale. Pe drum, Costică, privind la obloanele prăvăliilor, bombănește mereu... În dreptul lui Capșa, întâlnim pe alt prietin; îl luăm, fără ... vorba; și iată iar amicul meu, spălat și dichisit, cât s-a putut mai bine... A fost la bărbier. - Ei! acuma, ...
... maluri înfloriți șărpind fuge împregiur, Lacul dincolo întinde a sale ape adormite Sau al sării ste răsare din a ceriului azur. De păduri posomorâte acea culm-încununată S-aurează încă de raze ce lucesc din a lor tron, Ș-amu carul cel de abur din umră întunecată Să ridică ș-înalbează geana a lui horizon. De-altă parte acea tăcere și văzduhul să dispică De sunet melanholiii călăuz lui călător, Ș-amorțitul clopot iarăș din zidire acea gotică Sara al său conțert adauge spre uietul muritor. Dar acestor zugrăvele în ... apuie cătră sară, Urmez cale sa cu ochii fără dor în al mieu piept. Să apuie în sănin soarele, au în nori ca să răsară, De la soarele nimică, nimic de la zile aștept. De-aș pute s-urmez în cursul întru care el rotează, Pretutindene ai mei ochi ar zări pustiu subt cer. Nu doresc nimic din toate cele ... nemărginite nimic pentru mine cer. Însă poate că aiure, dincolo de-a noastre sfere, Unde
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri) Dorul de Vasile Alecsandri Cântec de lume Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine, Îngeraș cu dulci lumine! Ah! mi-e dor și plâng de jale Tot privind în a ta cale. Zi și noapte cu durere Duios sufletu-mi te cere Și cu dulci, cu blânde șoapte ... Te chem vecinic zi și noapte! Scump odor, dulce iubită, Unde-i fața ta slăvită? Unde-i glasu-ți ce pătrunde? Unde ești, draga mea, unde? De-ar fi cerul cu iubire, Mi-ar aduce-a ta zâmbire. De-ar fi cerul cu-ndurare, Mi-ar aduce-o sărutare. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea (Heliade) Corbul și vulpea de Ion Heliade Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi ... Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam ... o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s ... era tata prost, Că vulpea c-o zicătură Îi ștergea cașul din gură; Dar acum e altcevaș, Gura nu mai pui pe caș. Hei, vulpoi ...
... Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește ... porți Întreg onorul tău! Nimic nu-i sfânt! Căci cei tari pot Sili pe slabi la rău. Și domnii sunt d-aceea tari, Căci râd de Dăumneîzeu! Și-aici i-a izbucnit din ochi Plânsoarea bob de bob, Și jos, săcată de simțiri, Căzu ea toată zdrob. Domn groful, domn și Dăumneîzeu, Ei ambii râd de rob. Și noi? Să râdem înjurând Pe robi?
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun-simț Orice voiesc a zice, și versurile mele Să aibă ... dreptul sau cu strâmbul s-adune aur mult? E leneș acel care se poate mărgini; E neplăcut acela ce-și cumpănește vorba, Și este mic de suflet acel ce-și chibzuiește -- A sale interese cu cugetul curat. Nerușinați, obraznici, noi slava alungăm, Pe-o cale unde-a slavei nu este nici o urmă, Și ne-amăgim pre sine cu măguliri deșerte. Când oare ochii noștri se vor mai curăți ... Privind a noastre rele și necinstite fapte, Ades se rușinează bărbatul înțelept. Într-un cuvânt, acela ce nu e virtuos Nu poate sta aproape de tronul ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... „Eu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales. Vom merge acum în grabă la palatul fericit, Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit. Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit, Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea, Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€� Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin, Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin. Doi salcîmi de dinlăuntru cu candelele de flori Înșira printr-a lor frunză zefirii măgulitori. De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și într-alta Afrodita, în brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea în dulce somn. Un părău ... mi-au zis cu mînie, căci aceasta nu-i iertat.â€� Și îndată cu iuțală lăsîndu-mă pre pămînt, Asămenea precum este și viforul cel de vînt, M-au luat pre-a sale brață într-un așternut de flori Unde petreceam o viață ce-o doresc
... omorât Cât în țară ai hoțit?" ,,Domnule, măria-ta! Jur pe Maica Precista, Eu creștini n-am omorât Cât în țară-am voinicit, Vreun creștin de-l întâlneam, Averile-i împărțeam. Cu doi cai de-l apucam, Unu-i dam, unu-i luam. Mâna-n pungă de-i băgam, Jumătate-o deșertam. Unde vedeam săracul, Îmi ascundeam baltagul, Și-i dam bani de cheltuială Și haine de primeneală. [15] Iar unde zăream grecul, Mult îmi ardea sufletul Pân' ce-i retezeam capul! În cap mâna că-i puneam, La pământ îl aduceam, Căpățâna i-o tăiam ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de iubire se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de
Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion
... văz doi jandari cât patru! Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj! C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea ... ne-a dus Când pe jos și când pe sus, Și la secție ne-a pus Pe saltea și pernă moale, De le simț ș-acu la șale, Și de-acolea mai la vale, Unde, ce să vă mai spui? Unde-i pasă omului, Unde-i greu voinicului, La-nnodatul bumbului! Dacă văzui și văzui C-am căzut pe mâna cui? Pe mâna Algiului, Ce m-apucai de făcui? Sai din loc și poc! și paf! Am făcut o lampă praf! Și pe urmă ce făceam? Ca un leu mă repezeam Și cu ... strigat și eu și el „Hai degrabă la Purcel!â€� Ș-aci, tot la un gând iar, Am cerut câte-un pahar, Un pahar de turburiu Să ne treacă ...