Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE USCAT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 312 pentru DE USCAT.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca ... aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă ... dreptul, nu poți fi avocat, ori magistrat; nu știi medicina, nu o poți exercita; nu știi Estetica nu poți profesa o artă. Arta are nevoie de controlul, de solicitudinea, de protecția Statului... DIRECTORUL (reintră urmat de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige. — Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrânțile noastre! — Cât, de? cât? — Ihi, ihi, mult de tot! — Adică ce, nu te-ai mulțumi și c-o fată mare? — Ba, ce să zic, bine ar fi ș-o fată... â ... Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. — Bine o fi de ei, Neghiniță mamă... — Aș, binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor de mâncare. De săraci e rău că n-au cui să poruncească, și de ei e rău că trebuie să poruncească la mulți. Pe ceilalți oameni când îi minți te iau de guler și te judecă judecată dreaptă; pe ei îi minți și dau din cap; ba și mai și: ei știu că-i minți, și tac ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ștefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese așa de
Mihai Eminescu - Înger și demon
... Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană ... Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripile-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie ... negurile negre, care ochii îi acopăr, Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger, Se așază lin pe patu-i; ochii lui orbiți de plângeri Ea-i sarută. - De pe dânșii negurile se descopăr... Este Ea . C-o mulțămire adâncă, nemaisimțită, El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioșere; Ceasul ultim îi împacă toată viața-i ...
... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân' la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! dezbrăcați viața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide ... el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de dreptate și bine râzătoare, Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare, La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât. ...................................... Parisul arde-n valuri ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări ...
... pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, și anume: "Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată, chemând epitropul unei biserici mai sărăcuțe pe părintele Duhu să slujească de hram, sfinți-sa și-a atârnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cânepă, zicând: — Iartă-mă Doamne, că te-am spânzurat cu ață, neavând lanț de aur, nici de argint, cu care te spânzură mai-marii mei, arhiereii... La Mănăstirea Neamțului, stând adeseori de vorbă cu starițul Naftanail, părintele Duhu îi zicea, șfichiuindu-l, că rușii din această lavră românească s-au puiezit, ca și holera adusă în Moldova ... profesor se încep cu "pocoiu", ca și substantivul porcule. Popilor de mir, pe care îi numea haldei, le cânta antifoanele următoare: Diaconii și cu pochii, de treji ce sunt, de-abia văd cu ochii. Iar mamelor preutese, beția din cap nu le mai iese! Și câte ponturi și ponosuri nu da dintr-însul, de-i era și lui lehamete câteodată să se mai întâlnească cu cineva și să-l mai stârnească la vorbă. Odată, ieșind supărat
... glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa ... toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame și durere. Muriseră creștinii în jur de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... lovi să beu din fântâna curatelor surori, primește, iubite cetitoriu, cu bună voință această izvoditură!... și socotește cu priință, aducându-ți purure aminte că apa de baltă nice odinioară nu este limpede ca de fântână. Leonachi DIANEU Epistolie închinătoare CĂTRĂ MITRU PEREA, VESTIT CÂNTĂREȚ! Treizăci de ani au trecut, drăguț Pereo! de când eu fui sâlit a mă înstrăina din țara mea. De-atunci încoace, usăbite țări am trăpădat; dar', ca să-ți arăt în scurt toate pățirile mele, ascultă și judecă. Întâi, învitându-mă zburătăția minții mele ... rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș'am rămas învalid . Deci am luat slobozie de la slujba oștenească. De-atuncia tot aici sunt, la Eghipet. Dar, crezi-mă sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu scoate din inimă dorul țării în care m ... în mănăstirea Zănoaghei. Eu socotesc că țiganii noștri sunt foarte bine zugrăviți în povestea aceasta care să zice că ar fi fost scrisă mai întâi de ...