Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ AUTOR

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 199 pentru FĂRĂ AUTOR.

Mihai Eminescu - Archaeus

... deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită să mănânce , voind să sară peste o groapă cade-n mijlocul ... de unde iese la iveală apoi tot în aceeași formă.|| Iar eu din parte-mi gândesc așa : orice-a gândit un om singur, fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții, cuprinde o sămânță de adevăr. De-aceea cărțile vechi, pe - cari oamenii nu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... al său banchet istoric. Se-nțelege că a trecut timpul robiei, când chiar visul celei mai criminale plăceri se prefăcea în reali­tate fără control și fără pedeapsă din partea zeiței Themis3. Așa, de pildă, trăia atunci în răsfățare marele boier Andrei Kli­menko, proprietar puternic al unui șir de moșii pe ... o casă sau, mai bine zis, o mulțime de odăi lipite una de alta, alcătuind un ciudat labirint de vreo sută de des-părțituri înșirate fără simetrie sau vreo idee arhitectonică. Cu toate aceste, erau curat ținute de o droaie de slujitori aleși din miile de robi. Boierul Klimenko petrecu o ... nu-l cruțau cu cele mai veninoase luări în râs, atingându-se, dar cu pază, și de reputația boierului Klimenko, care drept zicând nu era fără pată, cu toate că trecuse vârtsa de 50 de ani. Boierul Klimenko era unicul succesor la o avere colosală și nu se știe pentru ce ... soarelui nu mai stră­băteau în ele. Acolo era culcușul și vizuniile fiarelor, de care nici vânătorii nu se bizuiau a se apropia fără arme bune. În zilele senine și ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1 ... viță-a ieșit! STACAN Și „Stacan" l-a poreclit Din așa viță-am ieșit. BALTAG Așa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare Baltagii și Stacanii în chef și vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul ... ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima ... încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1 ... viță-a ieșit! STACAN Și „Stacan" l-a poreclit Din așa viță-am ieșit. BALTAG Așa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare Baltagii și Stacanii în chef și vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul ... ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima ... încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... ca să vorbească mai încet. — Era la al optulea bilet de o sută. Ce-i pasă! Avea trei mii de lei... — Mă mir... fără avere... fără ocupație... păcat... o viață pierdută... — Viață pierdută? De ce? Te-i fi gândind la examene. Ei, mon cher , cartea și facultatea sunt pentru cei ... Și plecându-se la urechea lui Cosmin: Administrează averea unei bătrâne cu istericale. Un altul stă patru ceasuri pe zi la tribunal și la curte, fără nici un proces, numai ca să-și justifice veniturile misterioase. Dar cel cu sindicatul falimentelor? De ce pledează numai la aceeași secție? Și cum pledează ... uită țintă în ochii amicului său. Candian începu să râdă. — Mon cher ami , reluă Candian după ce aruncă câteva roto Bariton și compozitor român, autor al unui mare număr de melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă ... lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... din care nu l-a putut scoate nici moartea lui Potiomkin. Tradițiile populare, fragmentele informe și risipite ale câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput ... altul, se pot totuși împăca destul de bine. E fapt cunoscut că după năvălirea popoarelor legiunile dace și dunărene au fost retrase și țara rămăsese fără apărare. Iașii, ca și atâtea alte târguri, se supune soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor ... mirare să fi rămas ca o tradiție nedeslușită numele Iaș, atribuit unui morar — nume pe care Ștefan l-a dat târgului său, fără să știe că așa îi zicea de veacuri. Când eroul leșilor, Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau ... fel de mijlocie pitorească între moravurile asiatice și moravurile Occidentului. Iașii e ca mașinile acelea complicate, cărora trebuie să le cunoști amănuntele și resorturile ascunse, fără să-i pricepi ansamblul. Regulamentele nouă care stăpâneau Moldova, atingerea cu armatele rusești, care au brăzdat Principatele, vizitele câtorva călători, roiul acela de tineri care ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... cu plutirea lor în aer, serbarea vreunui iarmaroc și să slujească de pildă pacinicilor locuitori. Cum îți spuneam, societatea noastră se afla într-o uliță fără nume. Ea se alcătuia de cinci tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice ... drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă și musteți, ca o zi fără soare, ca o gazetă fără abonați, ca un șes fără verdeață, ca un teatru fără public, ca versuri fără poezie, ca o viață fără iluzii, ca un judecător fără procesuri, ca un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul să însuflețeze conversația, să-și înalțe închipuirea până în al noulea cer ... face de-ți uiți grijile vieții, chinurile ambiției, lipsa bogăției, nemulțumirile politicii. Fruntea ți se dezbârcește, te uiți, te socoți în vrâstă de optsprezece ani, fără supărări, fără ...

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... odată Norocu-n cuvinte Cu prealăudata și-nțeleapta Minte, Zicînd că el este ce pricinuiește Binele și răul la cine voiește. Mintea zicea iară că : -Fără de mine Nu să poate omul să aibă vrun bine; Cînd sînt eu cu dînsul, d-ar avea și rele, Le trece-n răbdare, nu ... dată, Eu vă duc la dînsa acuma îndată. Văzînd negustorii că e prost în formă, Nu caut mîncare, nu vor să mai doannă, Prețuiesc comoara fără să o vază, De părere bună nu putea să șează. Dau să bea ciobanul, alerg la comoară, Ajungînd cu toții, într-însa coboară, Ș-acea ... Și împărăteasa n-a fost mai cu minte, A găsit cu cale aceste cuvinte, Și mai vîrtos zise că această treaba Fără-ntîrziere să se facă-n grabă, Ca nu cumva asta mare norocire S-o soape din mînă cu vro preltmgire Deci la prinz poftiră pe ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început bine și fără să am vreo preferință. Pe atunci mi se părea că semănau între ele. Dădeam fiecăreia aceeași importanță generală de culoare, mișcare și zgomot. Din imaginea ... ființă nouă. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s ... a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le legăna pe rând, fără sfială, ca o persoană care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu un glas ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... o numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne ... cer pământului nostru. Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul s-a dărâmat acum. Se cunoaște însă locul pe care ... pustiitori peste bucățica de pământ în care oamenii aceia își puneau munca și speranțele lor, din ce în ce mai ostenite, și tristețea acelei case fără noroc, și spuza de copii mici, și moartea neașteptată a celui ce era sprijinul și lumina atâtor vieți, toate parcă au trebuit să ... îndreaptă cu recunoștință spre ființa divină care a fost mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o ploaie măruntă și rece, un amurg trist, fără cer, din anul 1843. Într-o căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi ... la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri ... un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ... albă, un pântecos bătrân, La față gras și rumen, cu ochii înfundați, Și cu un glas molatic! — Ce stai pe gând, îmi zice, Aice fără ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>