Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SA TREMURE

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 220 pentru FACE SA TREMURE.

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. Ar fi fost crescut Eminescu în România sau în ... ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte de a sa și că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă. De altminteri, și în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său ... convins al lui Schopenhauer, era, prin urmare, pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plângerea mărginită a unui egoist nemulțumit cu soarta sa particulară, ci era eterizat sub forma mai senină a melancoliei pentru soarta omenirii îndeobște; și chiar acolo unde din poezia lui străbate indignarea ... melancolie, ca și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care îi câștigase de mult inima tuturor, și ne aducea ultima poezie ce o făcuse, o refăcuse, o rafinase, căutând mereu o ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... aștepta, că iar o să-i dea cine știe ce grea sarcină. Când a mai auzit că o să aibă a face și cu femeie, a vârât coada-ntre picioare; încă n-o putea uita pe baba la care intrase să slugărească trei ani... Îi ... drept înainte fără nici o supărare. Noi mâncam după datină post. Cam a treia zi, am mâncat la nămiez fasole și ridichi... Ce sa te pomenești?... Așa pe la toacă, au început amândoi părinții mei să se ție cu mânile de pântece și să se vaite grozav: "mor" și ... își navălește puterea spre partea dimpotrivă; una-mpinge, alta nu se lasă; se-ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, până se face încurcătură-n mațe, de se sparge praporul - și se prăpădește omul de hurdukarismĂ³s - așa zic grecii la năpasnica asta de boală. - Dar nu se ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... și foarte întunecoase, din cauză ca salele sunt prea lungi și n-au nici o fereastră în plafond ca să aducă lumină, ceea ce le face a semăna foarte mult cu închisorile penitențiare din Elveția. Cămările monahilor sunt foarte mici și ornate numai cu mobilile cele mai necesarii: un ... sufletului, simții o mînă că mă atinge încetinel pe spinare; era amicul meu Geraldini [2] , care îmi arătă un portret ce trăsese foarte mult atențiunea sa; privii și eu acel portret și văzui că era al ponteficelui Sixt V și prezenta pe marele bărbat în anii copilăriii sale, păzind porcii pe ... mult decît acela pentru prosperitatea ordinelor monahicești. Sub pretext dar că voiesc a vedea grădina, luai pe unul dintre călugări cu mine ca sa-mi serve de ghidă; intrai cu dînsul în grădina monasterului, o privii cu băgare de seamă și mi se păru foarte frumoasă. Din esplicările ce ... ea amărăciunele ei, și încă foarte mari. Crede, amice, că eu, de aș fi liber ca tine, în loc să doresc a mă face călugăr și a lua cu aceasta asupră-mi o sarcină foarte anevoie de purtat, aș rămînea mai bine în lumea aceea plină de ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)

... Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... copiii sărmani. Omul era nesățios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoț. Și fiindcă negoțul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului să călătorească prin țări străine după ... spune românește, pe șleau: am poftă să-ți mănânc friptă găina aia a ta din colivie. - Vai de mine, dascăle; dară cum aș face eu una ca asta? Ce va zice bărbatu­meu când s-o întoarce? - Orice va zice, iaca, tu să-i spui că a murit ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o ... ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o furnică fură și robește pe bieții purici de iarbă; o vulpe strivește la fiece pas trei-patru gângănii. Și ... alte chipuri, dar cu aceeași materie? Puterea nevăzută, care seamănă dragoste și ură printre firimiturile ce se unesc și se prigonesc pentru a face și a desface viața, o fi știind ea de ea, cine e și cât poate? Ideile sunt copilărești, zadarnice și urâte. De câte ... frați, bunii mei prieteni, și mai ales sora lor, când mă prind cu asemenea gânduri! Și-apoi de ce atâta mânie? Câte jucării frumoase nu face natura; câte lupte nobile nu ațâță; ba uneori pregătește izbândă și triumf chiar și binelui. Pentru ce i-aș cere mai mult? Urât și murdar ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... haimanale! Și sunt foarte fericit de asta.â€� Adrian își continuă mașinal plimbarea, odată cu critica mintală a celor ce-i spusese mamă-sa; și totul îi păru absurd: “Și povestea asta cu însurătoarea? N-am decât optsprezece ani și ea se gândește să-mi arunce o neroadă ... prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta ... și o figură foarte cunoscută altădată în cercurile băieților de viață din mahala. El era acum uitat, îngropat sub disprețul unui scandal pe care firea sa îl pricinuise cu treizeci de ani în urmă. De talie deasupra mijlociei, blond spălăcit, foarte slab și foarte zbârcit; ochii săi albaștri și mari, când ... fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri cu totul opuse; și nu o dată, cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în ... iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar urma dar că eu explic o stare sufletească: pesimismul, prin o altă stare sufletească: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar această greșeală de a preface în cauză hotărâtoare a unei stări sufletești o altă stare sufletească înrudită ... aceste lovituri fără a lupta contra lor și astfel va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid vanitos și reflexiv. La el se face un obicei de a nu se împotrivi loviturilor soartei, de a nu reacționa contra mediului înconjurător. Expansiunea forțelor psihice, neputându-se ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... se apropie căruța. Atunci Cârjaliul s-a întors spre dânsul și i-a zis câteva vorbe în limba moldovenească; glasul lui tremura; fața i se schimbă, plânse și se aruncă la picioarile impiegatului polițienesc, făcând să răsune lanțurile lui. Polițianul spăriindu-să, s-a înapoiat ... cu răposatul Mihalache, am îngropat în câmp, nu departe de Iași, o căldare cu galbeni. Acum să cunoaște că nici eu, nici el, n-o sa avem parte de astă comoară, așadar, luați-o voi și o împărțiți frățește. Turcii puțin de nu și-au ieșit din minți, au început a ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

Alexei Mateevici - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

Anton Cehov - Primejdia

Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>