Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SEMN

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 447 pentru FACE SEMN.

George Coșbuc - Armingenii

... făcut-au de omor. La miezul nopții aveau să vie La casa unde el dormea Și, casa pentru ca s-o știe, Au pus ca semn și mărturie În fața casei o nuia. Dar Dumnezeu, cel ce scoboară Și-n gândul cel mai nevădit, Nu lasă p-al său fiu să ... pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim. Pornește-apoi răgnind grămada, Pierândă-n zgomot toată ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... mă sucea, cum mă bocănea, și da mereu: Că mă împunge, că mă taie prin mai. Ceilalți se puseră pe râs. Dar baciul le făcu semn

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... se cu articolul relativ la neviolarea domiciliului, rîde de nerozii săi creditori; cu toate acestea, moneda îi lipsește, credit nu mai are la nimeni. Ce face el oare în această critică pozițiune? Ce să facă, sărmanul; pleacă capul la lovirele soartei, se face slujnicar!… În această nouă condițiune, spiritul său se supțiază ca firul de borangic, imaginația lui se înalță pînă la al noulea cer, devine filosof ... Victor Hugo și alți mai mulți poeți păgîni și creștini; iar dupe aceea începe a-ți înțepa urechile și a te face să-ți pierzi logica și bunul simț prin poezii de felul acesta: CIOCOIUL INFERNAL Ce groaznic întuneric!… Și luna cum lucește!… Teribil suflă ... Și glasul filomelei Îmbată ochii mei!… În aste triste locuri Și pline de amor, S-arată înainte-mi Un trădător ciocoi, Ce țara-ntreagă face Să geamă surîzînd; Ș-înfige ciocu-n sînul, În sînul maicii sale; Ș-a doua zi cu botul Mînjit d-al țării sînge ... minister și slujnicarul patriot începe a-l descri cu cele mai negre culori și se silește prin orice mijloace a-l ...

 

Alexei Mateevici - Unirea culturală

... deșteptării parcă încep a luci și pentru țăranul nostru basarabean și pentru poporul moldovenesc, parcă luminată a moldovenimii basarabene nu prea face încercări de lucrare la înaintarea norodului. Deprinsă cu nepăsarea de mai înainte și fiind lăsătoare din firea ei moldovenească, ea deocamdată parcă nu arată semne ... de-o viață deșteaptă culturală, ceea ce am auzit-o de la unii moldoveni din tagmele de mai sus. Avem deci de a face îndeobște cu întrebarea foarte însemnată pentru chestia culturii moldovenești: este țăranul, este poporul moldovenesc pregătit pentru viața culturală, ori ba? Dacă este, apoi toată datoria ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuş Ciubucul logofătului Manole Buhuș de Nicolae Gane În vremile cele bătrânești, vremi de belșug, pe când boierii ședeau la moșiile lor și vara și iarna, fără altă grijă decât grija câmpului și a gospodăriei lor și aveau hambarele, coșarele și cămările totdeauna pline cu cele trebuitoare la o casă boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe cap. Când ieșea la câmp sau mergea săși viziteze vecinii, îmbrăca peste antereu o giubea blănită sau numai căptușită, după cum era timpul și peste fes punea o pălărie neagră cu margini late. Tot luxul lui de bogătaș nu se învedera decât în scumpetea blănurilor, a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă ...

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

... Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu ... n-or să vie la duioasele soții, Nici lua-vor sărutare de la tinerii copii; N-or să guste împreună simplă cină sănătoasă, Ce se face mai dereasă de zicerea cea duioasă. O, voi carii n-aveți stimă pentru omul umelit, Nobili plini de fantazie mândri-n titlul ruginit, De ce ... nicicum s-a-ncungiurat; Dar în locul unei pompe, din a lui soți fiecare, Nu de-afară, ci în cuget poartă semn de întristare. Oare mirosul de smirnă, oare cântecul cel sânt, Pulberea ce este stânsă pot să-nvie din mormânt, Dacă fapte de virtute, care legea ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... ce taine vorovesc, ce negre și înfiorătoare mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat, omorurile cele mai fără ... popasul, și spovedaniile, și cei veniți, a treia noapte, pînă în zori, cum au sosit așa și dispar. Cort lîngă cort, la un semn dat, ca și cînd un vînt puternic ar bate, cad la pămînt, focurile se sting, caii înhămați în grabă își sună zurgălăii, dancii și femeile ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în toat-a lui ființă O simte revărsată, și-l face să exclame, Tinzând a sale brațe: "O, Doamne al puterii, Ce-n zile de pericol ai fost a mea scutire! Și ... nclină, tăcut iese a împlini comanda. "Binevenit să fie al Domnului ministru! La timp sosi păstorul, și cerul îl trimite. Ce cauză îl face Târgoviștea să lase, Vezi în istorie viața eroului. Să vie toată noaptea? ș-atâta neastâmpăr A mă vedea îndată?... Mi-e foarte necesariu ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... vis produs prin ideea suferințelor boierești, însă judecând că vestea întâmplărilor din Iași ar fi ajuns desfigurată în sânul munților, el întreprinse a face istoricul zilei de 28 martie, sub culori vii și înfiorătoare. El spuse în cuvinte bine alese cum feciorii de boieri, indignați de abuzurile guvernului, se ...

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

... crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul ... bărbați, și fățișa neîncredere mutuală cu care se păzeau unul pe altul; între altele în vremea petrecerii lor la Berlin pentru lucrările Congresului. Ceea ce face pe d. Brătianu a se ține acum strâns legat de d. Cogălniceanu este că simte că are în acest bărbat aceea ce nu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - O viață

... Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă ... premiu, la-mpăcare, Și-apoi câți fac oferte și care mai de care!" Nu, scumpă domnișoară, nu chir Sotir, băietul De care este vorba nu face pe poetul, Și chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime, Vă jur că până astăzi nu le-a citit la nime. E ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>