Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURA DE VÂNT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 356 pentru GURA DE VÂNT.
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... Atunci, ca niciodată, un cal din stavă prinse; Grei nori a pus pe umeri, lat paloș el încinse Și greu, care la cumpeni de nouăzeci de măji; Pe doi bălauri negri i-a pus apoi de străji Palatului, cu vuiet clătindu-și ale sale Mari capete de spaimă, a zis: Mi-oi face cale Pe vânturi și furtune și volbure, ca vânt Voi trece țări o mie și-o lume de pământ, Izbi-mă-voi ca fulger, ca trăsnetul de vară, Și voi răpi lui Stâlpeș frumsețile din țară! Am paloș și-al meu paloș de trei ori e-nădit Cu tot oțelul, care trei munți l-au tăinuit În sânul lor, am calul cu strana din Ostroave Și-i cal ... Și-n taină el sărută tot părul dalbei fete, Când tremură de dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de aur, cu drag sclipesc o mie De stele, și pe mâneci ea poartă porumbei D-argint, cusuți cu sârmă pe fir
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... rubinul; În ochii săi veseli lucea bunătatea, Precum saltă dulce steaua dimineții. Cu prietenie zeița grăiră: “Românule triste, supune-te soartei Și mântuie țara de-un neamic mârșav, De Vronța păgânul, ce măcar că moartea L-au trântit în fundul iadului amarnic, Ș-a gheenei gură l-au sorbit în secoli, Unde-al smoalei clocot, al focului vuiet Și a lui suspinuri sunt întrulocate, Dar el de Dochia se însuflețează, Căci el al ei sânge suge de trăiește, Ca și tricoliciul, însă din iad furii Sunt noaptea trimise ca să-l schinjuiască. Deci cu curaj du-te la a ta ... a mării țărmuri, Vei găsi cetatea de doi zmei păzită. Iată, îți dau ție un încântat fluier, El poate să-nchidă a zmeilor gură. Dar de vrei să scape scumpa ta Dochie, Să-i verși al ei sânge, așa-i voia soarteiâ€�... Muzica-ncântată iarăș răsunară Și se ridicară zeița pe ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, ...
... scaun, l-am chemat lângă mine și l-am întrebat: — Dumneata ai lovit cu toporul pe Criste Dămian? Moșneagul răspunse dârz: — Eu. — De ce? Bătrânul își trecu mâna peste gură, își potrivi mijlocul în chimir, se uită pe sub gene la mine, apoi vorbi: — I-am dat cu barda, pentru că, după ce mi ... bine... — Nu: Așa, bine! Spune-mi: cum? — Păi... m-am dus în ograda lui și i-am zis: Măi, da purceii mei îs de făcut pomană pentru sufletul bunică-tei? De ce mi-i înjunghii, măi, c-o să te ieu de beregată. El atunci, cum era cu barda în mâna dreaptă, a trecut-o în stânga și mi-a trântit o palmă ... și cum eram singur, că nu mai era nimeni cu noi, am strigat la fecioru-meu, să vie, să-mi ajute să ridicăm pe Dămian de jos, că țipa și gemea de durere. Pe urmă au venit și oamenii de ne-au găsit pe amândoi, pe mine și pe feciorumeu, acolo... Iaca așa... În clipa aceasta se deschise ușa, intră un jandarm și-mi aduse ... ...
... Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă Â Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă; Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată Se ghemuiește-n inima-mi, o arde ș-o împilă; Părea ... tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă, De bunăvoie, lângezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă, Și de turbare s-a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți creață; Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând, copilă, În șolduri boiul ți-l îndoi ș-ai vrea să-mi scapi din mână, Precum se-ndoaie ... mierea cea de struguri În vine-ți fierbe nebunit, și mintea o exilă. Atunci căzuși pe pieptul meu o sarcină în friguri, Un fruct răscopt ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... foișorul, se urcă într-însul și, învârtind niște șuruburi și niște vârtejuri la niște meșteșuguri ce avea acest foișor, începu a pluti în vânt și, pe când se tot urca, el își luă ziua bună de la toți cei de față, cari rămăseseră cu gurile căscate și cu ochii bleojdiți la dânsul. Mumă-sa cât p-aci era să-i vie rău de inimă rea; dară își ținu firea. După ce îl pierdură din ochi, mesenii se sculară și se împrăștiară ca puii de potârniche, nemaivoind a adăoga mâhnirea împăratului, care se vedea de pe față că era prea mare. Fiul împăratului, după ce călători câtva timp prin văzduh, prinse a se coborî. Ce să vezi dumneata ... cocioabe de bordei sărăcăcios. Era seara. Bătu la ușe. Cei dinăuntru, o pereche de oameni jigăriți, întrebă: - Cine e acolo? - Om bun, le răspunse fiul de împărat. Deschideți, că sunt un călător. Îi deschiseră. Când intră în bordei, el băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. - Dară ce vânt te aduce pe la noi? - Sunt strein. Acum am sosit din alte împărății. Rogu-vă să mă găzduiți. - Bucuros, cu ce vom putea. - Foarte vă ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... care parte-a lumii grăbești și până unde? Voinic-Zorilă însă n-ascultă-al ei cuvânt, Ci-ncalecă și-aleargă precum aleargă-n vânt O frunză; roibul tânăr de spaimă beat aleargă, Lăsând un nor de aburi pe narea sa cea largă Și nu s-oprește până la poartă, la palat. Pe loc înalții sfetnici și domni s-au adunat Să ... se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și pleacă cu gânduri și cu dor Să capete pe fata crăiască de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! Trecut-a munți și dealuri și culmi a străbătut, Prin șepte țări de ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile de aur, stătea tot atât de neclintit ca și firul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos ... a le găsi; când nu mai ești iubit, o țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra căreia să luptă apoi o viață întreagă, fără a izbuti să se dăzbere de ea. Cei cari beau d-asemenea cad pe cei cari nu beau decât apă, și încep: dar ești ca un copil mic, ca o fată ... să mai poate vindeca. De amețeala vinului și d-a stihurilor, căci vinul amețește cu spirtul, iar stihurile cu rima și cu lipsa de sirit, s-apucă de gazetărie.
... Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte de-nghețai numai de ce ieșea dintr-însul. - Măi pârliților! se răstea, adesea, la dânșii. La ce meșteșug vă pricepeți voi? Faceți numai degeaba umbră pământului. Eu am fost ... Să te puie, însă, Tartorul să privești îndărăpt, că-ți sucește gâtul ca la puiul de vrabie! Moșneagul își roti ochii peste întreaga ceată, mândru de sine și vesel de spaima țâncilor. - Cântă-ne ceva, nene Cărășel! îl rugară băieții, așteptând cu nerăbdare să vadă ori de vor plânge și vor râde, dacă le va cânta diacul din trișcă. Împrejurul ochilor lui Cărășel flutură, un răstimp, o lumină de zâmbet viclean, apoi dispăru. Diacul începu mai întâi din gură: - Doi ochi am iubit într-a mea viață Unul era chior și altul cu albeață… Făcând ochii mici, puse trișca de os la
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... femeie, A-ș' răpune-în cărți toată-avuție, Într-aceasta faptele să-închieie A coconașilor cilibii, A patrii noastre de-acum fii! Acești numa știu între cocoane Și din gură-a-ș lăuda hărnicia, Iar' la fruntea vunii lighioane, Unde-împroașcă gloanțele cu mia, VaileĂ² , săracii! cum le-ar fi greață, Cum le ... Cum sunt femeile totdeună, Când știu ceva despre oarecine, Ar crepa pe loc să nu o spună Încai la pretenele vecine, Așa-i musa mea! de minte-ușoară, Iar' de gură tocma ca ș-o moară. Sultanul cu stĂșluri prăștiate, Acum pănă su munți ajunsese Robind orașe, târguri și sate, Iar' șireagurile mai alese Trimețind de ... Întracea păgânii ce scăpasă De mâna lui Arginean vitează Fugind, dederă de-o ceată groasă Ce era mânată ca să vază Locul împregiur să-ispitească De-ar putea ști de-oastea romănească. Spuind ei de tâmplarea-îngrozită Și de voinicul fără de teamă, Să meargă-în urmă-i apoi o-învită. Acolea sosind bagă de samă Că voinicul doarme fără ...