Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MÂINE
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 303 pentru MÂINE.
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... prin călcături. Mai la capăt zice dânsul: Mi-aș lua două plăcinte, Care-au mai rămas, în traistă, vreu să am ceva merinde, Căci plec mâine dimineață. Mâine seară unde-i fi? Îl întreabă Veronica. Dar eu nu știu, poate aci! Dis-de-dimineață pleacă cel voinic la drum. În fine Se făcu ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... parte de loc sunt, îmi trebuie mai mult timp. Dară daca voința măriei tale este să știi, sunt gata a mă supune. Chiar mâine până în ziuă voi veni la măria ta pentru aceasta. Acum este târziu. - Bine, voinice; mâine în revărsat de ziori te aștept. A doua zi dis-de-dimineață, ciobanul veni și așteptă porunca împăratului; iară împăratul, cum auzi că ... cum să dreg, să-mi împlinesc slujba cu care m-am însărcinat de bună-voia mea. "Cât pentru asta, îmi zise vulpoiul, fii pe pace. Mâine de dimineață plecăm amândoi, și daca nu te-ai face eu să izbutești, să nu-mi mai zici pe nume." Șezurăm la foc, ne ospătarăm ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... ție, că destul lapte ai supt cât erai mititel; să mai dăm și vițelușului, săracul! că el e de țâță... Dar tu ești flăcău mare... mâine-poimâine te ia la oaste... parcă te văz cogeamite ofițer! Dar copilul, jumătate mândru de vorbele mămulichii, jumătate supărat că nu vrea să-i dea ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... MIȚA: Mă traduce la sigur. IORDACHE: Fugi de-acolo! MIȚA: La sigur... De opt zile nu l-am văzut. Îi scriu: „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef..." Și Năică nici nu-mi răspunde. Iubește pe ... un ofițer de itidenție. IORDACHE: Ei, ș-acuma? CATINDATUL: Acuma... nu-ți spui? catindez la percepție. ( mâhnit ) Dar catindez de mult... Știi, catindezi azi, catindezi mâine, o lună, două, trei, un an... Bine, până când? Nu zic să mă facă ajutor, ori reghistrat, domnule, dar măcar acolo ceva. IORDACHE: Adică să ...
Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... văd bine; dar, până la una, la alta, știi ce-am gândit eu astă-noapte? — Știu, măi babă, dacă mi-i spune. — Ia, mâine dimineață, cum s-a miji de ziuă, să te scoli și să apuci încotro-i vedea cu ochii; și ce ți-a ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
Ion Luca Caragiale - Două loturi Două loturi de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine, dacă a pierdut biletele, de unde știe d. Lefter de câștig? - E lucru simplu. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă îi spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut... Și a făcut învoială, pe onoare, față cu martori, să dea din câștig, dacă s-o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș- ...
... i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul ...
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... Văz în spate-i arepi zmulte, Port frumos, dar sfâșiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de somn îngreuiat, -"Las' - îi zic - om vorbi mâine, Acum culcă-te de vrei, De ți-e foame, iată pâine, Apă, vin de-i vrea să bei". - "Dragul meu! d-acestea toate - Zice el ...
... a vedea lumea. Am putea să-Ä alungăm pe EvreÄ din mijlocul nostru orÄ să-Ä măcelărim, dar, dacă am face-o acĂ©sta, mâine am alerga neastâmpărațÄ în tĂ³te părțile ca să ne căutăm alțÄ, Ă³meniÄ ca dânșiÄ, căcÄ nu sunt eÄ singurÄ în felul lor și ...
... nu-Ä lasă să mĂ³ră de fĂ³me. MiliĂ³ne de Ă³meni aÅ ajuns ast-fel să trăiască numaÄ de az Ä pe mâine, muncind spre a spori bogățiile altora, sbătându-se în miserie fără de scăpare, agitațÄ nmereÅ de o viuă și legitimă nemulțumire și împinșÄ ...