Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NALT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 478 pentru NALT.
George Coşbuc - Sărindar Sărindar de George Coșbuc Iar Matei în baltă stete Până-n zori, în stuf ascuns, Frigul nopții l-a pătruns Și prin suflet spaimă-i dete Că pierirea l-a ajuns. Dumnezeule-al puterii, Vezi-mă-n ce stare sânt! Fă, să scap de-acest mormânt, Depărtându-mi ianicerii, Și mă leg cu jurământ Că scurgând această baltă, Chiar pe locul unde zac Mănăstire am să fac, Mândră, veselă și naltă, Și cu aur am s-o-mbrac. Turcii însă-l căutară Și-altă zi, și nencetat, Iar Matei în stuf a stat Și-altă noapte, mai amară, Mort de foame și-nsetat. Dat-ai prin Hristos, Părinte, Cele nouă fericiri! Scapă-mă de prigoniri Și-ți voi ridica, preasfinte, Tot pe-atâtea mănăstiri! Ruga nu i-a fost primită Nici acum, și-a stat Matei Ocolit de agarei Înc-o noapte-așa cumplită, Și plângea, gândind la ei: Vai, Părinte-al îndurării, Depărteaz-acest pahar, Și scăpând dintr-un amar, Mănăstiri voi face țării Câte slujbe-n sărindar. Și-apoi fu, că tot plecară Nechemații venetici. Iar Matei a strâns voinici Și- ...
George Coşbuc - Seara Seara de George Coșbuc Ai durat prin aer punte Din fâșii de foc: te-ai dus Tot mai sus și tot mai sus Stai acum pe-un vârf de munte Și-ți întorci senina frunte Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. Ochii-i ții la soare țintă, Și cu ochii tu-l desmierzi: E flăcău și-acum îl pierzi, Și ți-e drag, și stai ca frântă ... El s-a dus, și jalnic cântă Codrii verzi. Umed aer te-mpresoară Și-n durerea ta atunci Rupi cununa și-o arunci: Roșii flori prin aer zboară Desfoiate, ca să moară Jos prin lunci. Plângi acum. Te-a-nvins iubirea! Albe lacrimi cad pe flori Și pe frunze, când scobori Plânsă către văi privirea. Și-o să plângă toată firea Până-n zori. Te-a cuprins necaz deodată Și din ochi cu ciudă strângi, Parc-ai vrea să rupi, să frângi Să-ți răzbuni, frumoaso fată Parcă lumea-i vinovată Că tu plângi! De pe turn - ce-i el de vină? - Aurul tu ni- ...
... lume; să mă vadă! Oh, dac-ai fi tu sora mea, Te-aș săruta pe stradă. Era-n amurg. și Solomon Cânta pe Sulamita. Castelul nalt de pe Sion, Frumos împodobita Cetate, strălucea-n amurg Cu turnuri de metale, Și s-auzeau domol ce curg Pâraiele din vale. Sub nuci, sub ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... nisip. Si fără de milă, călăi, În fașe strivi-vom poporul, Și mândri vom pune piciorul Pe gâtu-mpăraților tăi! Vom face cât cerul de nalt Mormanul cadavrelor crunte Și munte vom pune pe munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându ...
George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit
George Topîrceanu - Balada chiriaşului grăbit Balada chiriașului grăbit de George Topîrceanu Trec anii, trec lunile-n goană Și-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ce demon mă pune-n mișcare, Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam, Și ziua și noaptea pe lună Priveam ca la teatru, madam! Când luna-mi venea la fereastră, Orașul părea că mă cheamă Să-i văd în lumină albastră Fantastica lui panoramă... Mai sus, într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. Iar dincolo, jos, la etaj — O damă cu vizite multe Și-alături de ea un burlac, Un demon serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. De-acolo, pe-o vreme ploioasă, Mi-am pus geamantanu-n tramvai Și-abia am ajuns pân-acasă: Pe Berzei, la conu Mihai. Țin minte și-acuma grădina, Ferestrele unse cu var... În față sta ...
George Topîrceanu - Cărturăreasa
... Serioasă, visătoare, Cu ochi negri și cuminți, A rămas privind, copila, Gura babei, fără dinți... — Cum e crai de ghindă, babo? — Nalt și oacheș, fata mea. — Și cu ochii mari și umezi, Și cam palid, nu-i așa? Seara, când să se dezbrace, Singurică în iatac ...
George Topîrceanu - Noapte de mai
... cale, Și fiecare ceas îngroapă Comoara tinereții tale. Ca niște ritmice ciocane Răsună pașii pe asfalt: Sunt ghete mari ,,americane" Și ghete mici cu tocul nalt... Acum odaia-ți pare mică. Te uiți cu silă împrejur... Un fum subțire se ridică Din lampa ta cu abajur... Și iată, ca-n atâtea ...
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...
Gheorghe Asachi - În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica
... junimea moldovană În o epocă mărită, pe când patria încinsă De junie și de glorie în putere a stătut, A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă, În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut. În prefaceri totdauna ...
Gheorghe Asachi - Amor de patrie
... Gheorghe Asachi - Amor de patrie Amor de patrie de Gheorghe Asachi Într-arinele-arzătoare crește-umbros și nalt fenic, Vermele-și urzește-o lume numa-n sânul unui spic, Vulturului place zborul pe-a fortunilor aripe, Bucură-se fiara crudă în ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1842
Gheorghe Asachi - Anul nou 1842 Anul nou 1842 de Gheorghe Asachi Nici avuția, naltul rang sau nume Nu a ferit pe oameni de mormânt; Pentru ce Pronia m-a păstrat în lume, Ca să fiu încă pre acest pământ? Fiecare om ar-un ogor aice; De nu-l lucrează, i s-adaoge un an, Să poată trece încărcat cu spice, Ca s-arăte c-a fost bun pământean. Fii cum vei vra, misterios străine, Ce mult minești și treci ca un minut! Speranța au spaim-îmi vor păre senine, Dacă virtutea-n cale-mi va fi