Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PÂNĂ DEPARTE
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 417 pentru PÂNĂ DEPARTE.
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a neÂputinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori ... vedea o bucată de pânză mânjită cu vopsea albastră închipuind marea cu valurile, alăturea era o treanță ce închipuia o parte dintr-un castel, mai departe un coÂdru, o cascadă și o peșteră, toate bucșite una peste alta, un adevărat haos pierdut în întunecime. La dreapta atârna un nor dintr ...
... tare: — Bălaaane, măăă; vin la tata! Dintru-ntâi Bălanul se ițea numai, ca și cum ar fi făcut mofturi; apoi o lua la fugă până lângă cerdac. Aici se suia cu picioarele de dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl ... hamurile de le așeza jos lângă cerdac, iar Bălanul, cum auzea zgomotul roților, ieșea singurel din grajd, venea domol, se vâra între hlube și aștepta până ce ieșea boierul, de-i găsea pe amândoi, tovarășii nedespărțiți. Conul Gavrilaș săruta întâi Bălanul pe bot, apoi îi așeza hamurile. După ce gătea, se ... se părea că plouă cu grindină pe acoperământuri de tablă. Pe moșie, hodorogeala aceasta era un semn. Când o auzeau muncitorii și o auzeau de departe , îndată sporeau la muncă: — I-auzi mă, vine Sfântul Ilie! Vechilii încălecau și dădeau raite; oamenii mișcau mai repede brațele; și câmpul întreg mișuna ... Nu mai spuse nici un cuvânt, se sui în casă și se închise în odaia lui. O săptămână nu vorbi cu nimeni. Coana Elencu, amărâtă până în adâncul sufletului că-l necăjise atât de tare, se hotărî, și, duminică, înainte de a se spovădui, călcă fricoasă pragul odăii în ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... credința — voința, Cetatea preasfântă îl cheamă în ea, Îi cere simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa. Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri ... deschise, Cămile, cai, oameni, cad, pier, se răresc... Doar negrele paseri mereu se-nmulțesc Și tot nu s-arată cetatea din vise. Cetatea din vise departe e încă, Și vine și ziua cumplită când el, Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adâncă... Când ...
... în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul și se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea ... Ieșind de sub pod, se luă la trântă și cu acest zmeu. Și unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până la brâu. Dară Greuceanu, sărind repede, unde mi-aduse și el pe zmeu o dată, mi-l trânti și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de ... când el nu se aștepta, de-i pârâi oasele. Așa luptă nici că s-a mai văzut. Și se luptară, și se luptară, până ce ajunse vremea la nămiezi, și osteniră. Atunci trecu pe dasupra lor un corb carele se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și ... ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... în trăsură când a ieșit? D. (dezolat): Am stat... la ușa dinspre Doamna Bălașa, pe unde iese totdeuna... B.: Ei? D.: Am stat până la unu... A-nceput ploaia . .. Am reintrat în palat, l-am căutat la biuroul lui... Plecase!... A.: Ieșise pe ușa principală ... ascultați asupra inculpărilor ce li se aduc pentru faptele prevăzute și penate de art. 47 combinat cu art. 226 și 332 din cod . pen.! Dar până să execute agenții forței publice ordinul neobositului jude de instrucție, să urmăm a asculta disputa tinerilor reporteri... C.: Domnilor, ora este două fără ... cu mult sarcasm către D.): Mersi, monșer... D.: Dar... Toți ceilalți trei: Mersi, monșer, și la revedere... Zicând acestea, pornesc să iasă . Dar D . , atins până-n suflet de malițiozitatea confraților, li se pune în cale și, emoționat, după ce a făcut, încruntându-și fruntea, apel la o inspirație ... a celor trei tineri confrați, cari-și schimbă, ca niște fulgere, priviri arzătoare de mirare și curiozitate. Tipul se duce la o masă mai departe de ei, lângă fereastră, trage cu precauție perdeluța - care, în compartimentul unde se servesc unele feluri de bucate și cu jumătatea de porție, stă totdeuna ...
George Coșbuc - Concertul primăverii
... naționale-apoi, Cobze și-alte hanguri, Glas de fluier și cimpoi Pitpalaci și cintezoi Și-un taraf de granguri. Se vor pune-apoi pe joc Până chiar și surzii, Când vor prinde dintr-un loc Să ne cânte hori cu foc Din tilincă sturzii. Vom cânte și noi ce-om ști ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituțiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spițereasă văduvă, de la care mi-au rămas până acum, ah! drept suvenire, treizeci și șapte flacoane, mari și mici, colorate și necolorate. Rosen s-a pus înaintea mea într-o poză ... nu știa nemic despre coproprietarul său, și începeam deja a spera că voi căpăta în curând jus prescriptionis , când deodată... Și așa mai departe. Precum vezi, Feldeșule, mutarea mea în casa doamnei Pacht n-a fost de bunăvoie. - M-ai răcorit la inimă, Spițerule! - Mi-am făcut ... smintit grațiile ei? - De aseară la teatru. - La teatru... Hm! Știi c-ar trebui să-i faci un prĂ©sent ? - Parbleu! dar n-o cunosc până acum. Introdu-mă. - Mai târziu. Nu ești frumos (c'est peu dire!) și, deci, pentru a plăcea unei femei, trebuie mai înainte de ... adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în brațe! - Bucuros; numai ține nasul mai departe. Ne-am sărutat, și Rosen, departe
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
... ciolovecul gata. Și bum-bum apoi cu tunul, Fire-ar ei de râs, poleci! Mai pe vine să te pleci, Cârlănaș! Și dă ceaunul Mai departe, tu, Berheci, Că ni-l sparg cu-mpușcătura Măi Spancioc, mai ține-ți gura. Dar plăieșii din cetate Răspundeau vârtos și ei: Comandantul Onofrei, Cel ... Și nici pomeneală nu-i De-a-l pofti la ei la masă, Și flămând vai, ce mai spui O luă mai pe departe, Pe genunchi scriind o carte. Hai și descuieți odată! Și tovarăși să vă fim. Mândru cântec ce mai știm, Marș francez, fără de plată. Nu ... n sus, Iar plăieșii-n jos s-au dus La Neculcea drept acasă, Iar acesta-n cărți i-a pus. Și din Dorna până
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F
... «Cine sunt Daco-româniÄ și Pannono-româniÄ?» Acuma însă mÄ• preocupă o altă soluțiune, pe care n'am desbă-tut-o de loc până acì în trecut, și care e tocmaÄ cea maÄ importantă, căcÄ este punctul de plecare pentru tĂ³te cele-lalte. Cine sunt AlbanesiÄ? UniÄ istorici ... și de unde venit-aÅ eÄ să se așeze în Epir? Iată singura cestiune, care îmÄ maÄ lipsiĂ mie pentru a putĂ© demonstra până la ultima certitudine persistența elementului românesc în Dacia luÄ Traian. Dacă AlbanesiÄ ar fi în adevÄ•r autoctonÄ acolo, unde locuesc eÄ astădzÄ, atunci vrĂȘnd ... fondĂ© par le prince Couza» ; mintea se sperie de amenințarea maghiară, și cere o pausă pentru a se dumeri ce să facă maÄ departe. EÅ unul nu voiÅ căută a-mÄ înlesni transițiunea prin vorbe multe și prin căÄ lăturalnice, ci d'a-dreptul voiÅ ... dacice, întru cât ele eraÅ biruite. DaciÄ ceÄ liberi, adecă ceÄ neromanisațÄ, cu voe saÅ fără voe trebuiaÅ să se mute în Mesia și maÄ departe
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... toate capriciile crude ale soartei, la toate mizeriile morale și fizice, plecat la toți, fie indigeni sau străini, sărăcit, înjosit, cuprins de groază din copilărie până la moarte și neapărat de lege nici măcar în contra crimelor! Iar după acel popor român, în fundul tabloului rătăcea un neam de origine străină ... un domn cu topuzul în mână și cu legea sub picioare; pe treptele acelei scări o boierime ghiftuită de privilegiuri, bucurându-se de toate drepturile, până și de ilegalități, și scutită de orice îndatorire către țară; alături cu acea boierime un cler [3] ai cărui șefi, veniți de la Fanar și ... închisori, la ajunul sărbătorii numită Moși, și mai cu seamă în împărtășanii anuale. Însă adevăratele principii ale moralei lui Cristos erau destul de negrijite. Mituirea, departe a fi considerată ca un delict sau ca un păcat, cum se zicea atunci, intrase adânc în obiceiuri, grație corumperii de moravuri lățite ... cum putea fi altfel, când pe străzile orașelor se petrecea adeseori un spectacol ce era de natură a le împietri: un nenorocit, gol până la șale, legat cu o frânghie lungă și mânat din urmă de Gavril călăul, precedat de un darabancic, înconjurat de slujitori cu săbiile scoase, tremurând ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. [2] Dacă sorții te-or purta Țările de-a vântura Și-n Stambul de a intra, Tu de ... Plâns de jale mi-l îneacă, Când zărește despre soare Cârduri, cârduri de cocoare, Călătoare zburătoare Și de el nepăsătoare. Iată, mări, cum plângea Că departe, sus zărea Un corb negru, corbișor Ce zbura încetișor Și din aripi tot bătea Și cu jale croncănea. Iar Grue se amăra Și din gură ... de struț, cu care domnii Moldovei și ai Valahiei erau încoronați când ei mergeau de se închinau sultanului ca să primească învestitura. Obiceiul era ca până a nu intra în sala de audiență a sultanului, arzodași, cel întâi ușer numit capusilar kiethudași să îmbrace pe domn cu ...