Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE NAS

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 292 pentru PE NAS.

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... sfântului Alexe, omul lui Dumnezeu , scrisă de mână, Viața părintelui Macarie, Avestița, fata Satanei, Pogorârea Maicei Domnului la iad , și alte vieți ale sfinților. Mai pe urmă veni din Brașov acestor păstori și Istoria lui Arghir . Eu până atunci, din câte citisem, știam pe dinafară numai Epistolia ce căzuse din cer la Palestina ; îmi plăcea unde zice că se jură Hristos pe brațul său cel drept, și când declamam pe dinafară, ardicam și eu brațul. Când văzui însă pe Arghir, eram în ceruri de bucurie: învățai mai într-o săptămână cântarea întâi. Mă încurca însă că nu știa nimeni să-mi spuie ce este ... adevărat uitasem, căci pe Macarios anir citeam tot atât de încet ca și pe psalmul cel din urmă, Miros imin... Bietul dascălul Alexe murise, și pe atunci se dusese vestea unui dascăl, călugăr la Sfântul Niculae, părintele Naum. Era cam departe până la Sf. Niculae, dar hotărâră părinții sa mă dea ... de le-ar fi rămas și dumnealor numele nemuritor, și mie; n-aș fi rămas un om așa neînsemnat ca acum. Făceam, cum zic, versuri pe moarte, zece d-o para, dar eu nu le-aș fi dat nici

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisăcarul, care-i ... ceară lucruri mari de la gineri-său. Un loc la masă și unul la sobă și acel cuviincios respect. El își ridicase fesul asudat de pe fruntea asudată și netedă pe care erau urcate de dinapoia capului vițe de păr alb ca argintul, și-și scoase din sânii* anteriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și ... gură. ― Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperemânt cu dânșii. ― Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urmă nu mai ședea nimenea decât prisăcarul și vierul, acolo m-am ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... Dar... - Știu, mă-ntrerupe ghicindu-mi gândul, este și un tren cum vrei dumneata; dar acela nu umblă... - Este, dar nu umblă? - ...nu umblă decât pe zezonul băilor. - Am înțeles, răspund eu pe jumătate domirit. Firește, e prea de timpuriu, înainte de sfârșitul lui mai, să-nceapă băile... Dar nu știam să fie acuma și-n Berlin pătimași ... ieftină decât cea de Vichy - o bagatelă. Mă aflu, cum zisei, la Opinia înainte de amiazi. După ce, ca musafir îmi fac datoria să țin pe tinerii confrați vreo trei sferturi de ceas, cu palavre, încep a pricepe că le cam stau pe suflet... Eu n-am treabă; toată ziua mi-e de petrecere; pe când ei ard în toiul bucătăriei, unii cu condeiele-n mână, altul cu telefonul la ureche, celălalt cu nasul în listele electorale... în trei-patru ... clatină) al... ac'cololului!... Ne-am oprit. Ne pupăm în gondolă ca doi patricieni de pe timpul ilustrului doge Francesco Morosini. Se dă jos încetinel pe trotuarul plin de apă și intră, leoarcă de ploaie, pe portalul bătrânului său palazzaccio. - Ia sama (îi strig),

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

... poftește ca să vie Ca un frate la domnie!" II Oprișanul credincios Și de suflet omenos Se pornea din Stoienești Ș-ajungea la București Noaptea pe la cântători Pân-a nu răsări zori. Mihnea-vodă adormit Dormea pe-un pat aurit În cămară-ntunecată Tot cu șaluri îmbrăcată. Dar deodată se trezea Și la slugi așa grăia: ,,Slugi, aprozi, copii de casă! Voi ... Jos la poartă să-l duceți Și capul să i-l tăieți!" De vrăjmaș ce mult era, Armașul se bucura. Ca o fiară se-arunca, Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmbrâncea Și la moarte mi-l ducea! Când la poartă, frate, iată Un rădvan că se arată, Tras de șase telegari, Negri, ageri ... aveai parte de firman Făr' de bietul Oprișan Care-n cale i-a ieșit Și-ndărăt l-a napoit Dăruind chiar pe vizir Cu-armăsari de la Misir, Și cu pungi de bani o mie Să te lase pe domnie!" Oprișanca nu sfârșea, Mihnea-n curtea lui ieșea Poruncind la toți să saie Pe ...

 

George Topîrceanu - Plouă...

... George Topîrceanu - Plouă... Plouă... de George Topîrceanu Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori două. Că ziua plouă, plouă pe-nserat, Și când se crapă iar de ziuă, — plouă. În faptul zilei, streșinile plâng. Pădurea stă plouată ca o curcă. Natura calcă cu piciorul ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... era cam nesilitoare la lucru, mai era și cam rea la gură și iubitoare de fel de fel de vorbe atât bune, cât și rele, pe care le purta prin mahalalele satului. Asta îl făcea pe moșu Dumitru s-o urască pe mama Zamfira încă și mai mult, încât moșu foarte arareori se unea cu ea și mereu căuta capăt de gâlceavă. Și acu moșului îi veniră ... cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei, îi udă cu apă să fugă de ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa. Mirele scoate din ... bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ... poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși, Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut Doi călători lăudoși: Apoi aceasta îi mai de crezut Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi.â€� „Oh ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul

... eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ... poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși, Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut Doi călători lăudoși: Apoi aceasta îi mai de crezut Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi.â€� „Oh ...

 

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris

... sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel ... buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au ... unei fete E d-agiuns ea să s-arete. În asemene minut Cel mai drept giudecător Paragraf-ar fi pierdut. Chiar ș-al nostru matador, Pe când sta ca fermecat, Zân-a treia au intrat. Era asta grăsulie, De ani nu pre timpurie, Era-n rochie strălucită, Dar la ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

... Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ... îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ce aleargă, cu bonețică albă tivită cu arnici, de gospodină, pe cap, cu cercelușii de mărgean la ureche, strânsă în fusta ei cu picățele, bibilica — picherea — aleargă dintr-un colț într-altul, să puie ... hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se strâng, roi, și se desfac ...

 

George Topîrceanu - Bimbirițichel

... George Topîrceanu - Bimbiriţichel Bimbirițichel de George Topîrceanu I ................ Frații lui, băieți și fete, Au crescut mai pe-ndelete, Toți plângoci și dolofani. Cel mai tânăr dintre șapte Se numește Papă-lapte Și-a-mplinit abia doi ani. Toată ziulica țipă ... Într-o seară, o vecină Zice: — Vin de la grădină, Dintr-o margine de sat. Mă dusesem, eu cu fata, Și-am luat și pe cumnata, Să culegem zarzavat. Dar nici nu intrasem bine: De sub gard, de lângă mine Țâșt! un iepure șoldan! Arză-l focul să mi-l ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>