Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU ACEASTA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 1390 pentru PENTRU ACEASTA.
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus ... pare nici incoerență, nici istorie falsă. Și când Flaubert cere artistului să fie liber de idei religioase ori sociale, trebuie, desigur, o exagerată rea-voință pentru a nu înțelege că e vorba numai ca lucrarea artistului să nu fie cât de puțin stricată în structura ei specifică de apucăturile ... particulară, ar fi zis că viața, pe vremea lui Homer, era mai puțin banală ca astăzi, și-i amintește isteț că orice epocă e banală pentru cei care o trăiesc. Treizeci de ani mai târziu, France însuși cântă în zeci de pagini, oarecum lirice, din La RĂ©volte des Anges, minunea ... modernă de la Verlaine încoace nu sunt trecute, cât privește bunul-simț, decât de ale lui Jules Lemaître care, executând pe Verlaine și Rimbaud, aruncă acest ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... a vedea figura acelei femei, o urmai la biserică cu mulțimea nuntașilor și mă așezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înțelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc femei și până când încetează de a merita acest nume. Dar formalitățile religioase se săvârșiră, și pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică ... hora. Orchestra nu era numeroasă: doi lăutari trențăroși alergau împrejurul cercului, cântând la urechea fiecărui dănțuitor: operație ce era, după cum pricepui, o mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toți ceilalți cavaleri se păreau a privi cu un fel de gelozie pe alesul ascultător, parcă ei ar fi fost la o ... puse de gâtul miresei, apoi o trase înăuntru, fără a mai adăuga nimic la darurile sale. Acum nunta era săvârșită și masa întinsă pentru cei chemați. Ce s-a mai urmat după aceea nu știu: îmi place numai a crede, pentru ...
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... sau, cu un cuvânt mai potrivit în materie: e un amestec fericit de generozitate cu dreptate. Mie, cel puțin, îmi pare indispensabilă o generozitate nesecată, pentru a prepara un așa de substanțial exemplu, cum face dl I. cu perechea IrinaLitvinov a lui Turgheniev. Acestui Feuillet-Bourget rusesc ... constă în inventarierea curat fonetică a structurii versurilor. Așa fac filologii de când lumea: pe dânșii îi interesează doar gramatica; și versul este pentru ei un izvor al istoriei sunetelor, și atât. Așa se învață și în școală, așa-numita metrică; ca și cum versul s-a născut ... plină productivitate poetică au știut doar bine ce este expresivitatea versului, și au și numit-o cu un cuvânt deosebit: ethos. Numai studierea versului din acest punct de vedere interesează interpretarea și istoria propriu-zisă literară. Cealaltă privește numai pe grămătici. Cercetarea caracterului etic al metrilor este centrul de greutate al ... a cuprinde atât notări cât și construcții de nume. Caragiale construia nume, plin de respect scrupulos către realitatea socială care-i stătea model și, firește, acest respect a crescut cu maturitatea lui literară. Numele proprii sunt caracteristice nu numai pentru indivizii care le poartă, ci și ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... arareori i s-a permis de un teatru ca cel ce avurăm pînă acum; 8. prennoirea repertoriului cu opere mai noi, cel puțin pentru publicul nostru, fiindcă cele ce compun repertoriul de astăzi a ajuns a nu mai mișca curiozitatea publicului. Iată condițiunile cele mai ... bun, nu se mai pot împăca cu resursele de astăzi ale teatrului; a doua condițiune, și pe care o credem mult mai necesarie pentru îmbunătățirea și progresul teatrului, este aceea a alegerii persoanei căreia are să se încredințeze impresa sau direcțiunea teatrului; acea persoană, după părerea noastră ... relațiune d-a dreptul cu presa muzicală din Italia sau din Germania, să-i trimitem știință de resursele teatrului și de condițiunele noastre pentru formarea unii companii de operă, ca ea să le publice, și dupe aceasta am putea avea concurenți mai mulți și speciali, dintre care am alege ... pentru progresul teatrului nostru, ne permitem a o cere și aceasta, și avem dreptate a o cere, cu atît mai mult pentru ... mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va fi mai puțin dispus a face sacrificiu în folosul publicului și mai mult pasionat ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... vreo doi-trei oratori din București, cari veniseră cu ocazia alegerilor să ție o întrunire publică. Cucoana lui cuconul Iancu e tot atât de celebră pentru mesele-i de gală ca și pentru eleganța ei. Negustorul nostru tocmai în ziua aceea primise un mare taxid de prospătură și lipise pe geamurile mari ale prăvăliei: ICRI MOIU PRIMA - STRIDII ... ce poftește dumneaei, strigă negustorul la un băiat. - Icre moi aveți? - Este. - Cum dați ocaua? - ...Ocaua?... Câte poftești să iei? - Vreo două-trei oca. - Da pentru d-ta? - Aș! unde mănânc eu d-alea!? Să mă ferească Dumnezeu! eu postesc... Pentru boieri. - Care boieri? - Nu spui. - Dacă nu spui, n-am icre. Dar baba, mai deșteaptă decât ungureanul, face un semn discret, trage la o parte ... Vreau să cumpăr. Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu: - Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de cosac. - Da ce-ți pasă d-tale, dacă vreau eu să cumpăr?... Câte parale? - Vezi că marfă de ... afară! Băiatul iese repede și se întoarce: - Întreabă cucoana de icre moi. - Cucoana lui conul Iancu?... Spune-i că nu prea sunt proaspete... nu face ...
Constantin Negruzzi - Chelestina
... De mult cerĂ© voie a veni ca să vorovască la zaluzia Chelestinii; așa feli este obiceiul în Ișpaniia unde fereștile slujăsc mai bine pentru noapte decât pentru zi: acolo să fac toate întâlnirile. La ceasul când ulița să află pustie, amo-rezatu să învălești în mantaua sa, să înarmează cu sabiia sa ... socotind că Chelestina văzându-l, va afla pricina întârzierii sale, s-au supus a-i urma. Sosăsc; Alonț aleargă în odaia nepoatii sale pentru ca să o înștiințăzi de primejdie în cari au fost; el o strigă: nu răspunde nimine; întră! Zaluzie deschisă!.. Strigările sale adună slugile; turburare să ... îndată să alergi după dânsa: Enric, mulțămindu-i de enteresul ce are cătră nenorocire sa, vroiești a-l întovărăși piste tot locul, Dar pentru ca să fie mai siguri de a o afla, Pedro zâci: că el să-s ducă pe de o parte, când el s ... dulce dar prost cântă aceste cuvinte: A amoriului dulceață Un cifert de ceas numai țâne, Dar dorul lui și durerea Toată viiața rămâne! Pentru cumplita Silvii Toati cele le-am lăsat, Și acum necredincioasa Îș ia alt amorezat! Cât ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... nu pe alta", va să zică este o accentuare a acelei căi în opoziție cu oricare alta. Prin urmare, când zice Transilvania ; "Începem acest no. cu lucrările adunării generale din anul 1867, pentru că aceleași trebuie să se publice", aceasta ar presupune, că a fost vorba să se publice alte lucrări, și că în Transilvania au ... fie iertat a releva în treacăt sfârșitul pasagiului citat, cu care începe noua foaie: "Adunarea a dat viață acestei foi periodice, pentru care faptă și-a câștigat dreptul la recunoștința publică." Foaia nu a apărut încă bine, este primul număr ce-l citim ... acum, și mai ales cu aceeași limbă cu care sunt scrise primele 11 numere, dreptul la "recunoștința publică" merită să fie micșorat în mod considerabil. Pentru a reveni la germanisme, găsim în no. 1 al Transilvaniei : "În legătură cu acest raport și amăsurat paragrafului." "Amăsurat" este nemțescul gemäss , care la noi s-a tradus pe românește cu conform . Pentru ce confrom și nu amăsurat ? Pentru ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... știu toți, faptului că întâia oară, din îndemnul, mai cu seamă, și cu ajutorul lui Alecu Russo, el caută în poezia populară ajutorul literar trebuincios pentru înființarea unui stil literar liber de orice artificialitate pedantă. Pentru că vorbim tocmai de formarea unui stil literar român, este locul să pomenim aici vestita poemă în proză Cântarea României, despre al cărei autor s ... poate și Alecsandri condeiul în redactarea pe românește. Intenția fusese de a face propagandă română în o formă care ne impresionează și literaricește. Pentru istoria literară, poema aceasta în proză este interesantă tocmai pentru caracterul curat românesc al graiului întrebuințat acolo. Modelele literare ale Cântării României sunt, evident, psalmii și prorocii, apoi proza patetică a lui Chateaubriand ... admirație, de salutare și complimentare gentile sau spirituale. Originalitatea imaginii ca și originalitatea legăturii ideilor în funcțiune de expresie a sentimentului sunt, în acest fel de a proceda, sacrificate spontaneității, sau cum se zice încă: sunt sacrificate stilului curgător. Spontaneitatea aceasta e, desigur, mai mult aparentă: e ... dacă nu era totdeauna practicată la fața locului, în salonul plin de cucoane, cu albumul pe brațe, sau într-un salonaș de la Castelul Peleș,
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... parte activă la asediul Sevastopolului în posturile cele mai periculoase și acum comandează vaporul ambasadei franceze, mi-a dat scrisori de recomandaț ie pentru generalul Wimpfen și pentru colonelul de Vernon, mare prevot al armatei de Orient. Doamna Bazaine, aflătoare acum în Constantinopol, m-a însărcinat cu un pachet pentru bărbatul ei, comandantul actual al orașului Sevastopol. Astfel asigurați de a găsi înlesniri și protecție la nevoie pe țărmurile Crâmului, ne lăsăm cu ... fost față și au contribuit la acel eroic fapt militar. Amicul meu și eu ne primblăm printre grupele acum reînviate și sondăm cu ochii orizontul pentru ca să zărim coastele Crâmului, sperând că vom zări chiar turnul Malacofului. Acest turn apare în închipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povești, dar mai avem încă multă mare de brăzduit cu pieptul vaporului pân-a ... bolii de mare se manifestă din nou printre pasageri, găsind stomacurile lor deșarte, și aceștia, sărmanii! departe de a se pune la masă pentru ca să-și potoale luptele stomacului, se grăbesc a se pune în paturi. Ziua trece cu destulă monotonie pentru ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... mai grave se numesc delapidare, abuz de încredere și furt. Când un om însărcinat să mânuiască bani publici ia din acei bani și-i întrebuințează pentru nevoile sale particulare, se numește delapidator, când un om subtilizează o valoare ce i s-a încredințat și caută să nu dea seama ... și de autoritate, duse până la cea mai complectă anarhie?... Aș putea da interesante amănunte publicului friand de de-alde astea, dar i le rezerv pentru la vreme. O să-mi ziceți însă că nu e frumos ce fac eu acuma, că nu e bine să mai acuz pe niște oameni ... apoi se mai aliază poate și câteva persoane (din fericire puține la număr) cari, prin căderea sistemei vechi de dezordine și gheșeftărie — scuzați-mi acest termen, nu găsesc altul mai propriu — sunt puse în neputința de a-și mai realiza în teatru câștiguri nedrepte și arbitrare, sau ... copiii prea mult răsfățați acasă când dau de ordinea severă a școalei regulate. Dar această stricteță mi-o impun și mie însumi, tocmai pentru ca să n-aibă nimeni încotro. Intru dimineața la opt ceasuri în teatru, lucrez în biurou până la 11; la 11 precise trec în sala ...
Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev
... poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a ... au fost mașinile și uneltele de gospodărie sătească: treierători și secerători uriașe, semănători de cele ce seamănă în rânduri, fel de fel de pluguri, teascuri pentru poamă și multe altele. Școala de tipar din Kiev a pus la privirea tuturor mașini electrice de tipărit, făcute cu mare iscusință. Dintre ... lume, ce năvălea într-însa cu sutele. Aici s-au putut vedea multe de toate. Zemstva din Veatka îți arăta o mulțime de lucruri folositoare pentru școala sătească, ieșite din meșteșugăria ei: culegeri ajutătoare la învățătură, meșteșuguri de știință și fel de fel de zugrăveli. Tot în despărțitura asta să găseau ... pus expoziția la vederea fiecăruia, ea a avut încă de grijă, ca după o umblare îndelungată oaspelui expoziției să nu-i fie urât. Pentru atingerea țintei acesteia (adecă pentru ...