Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SEAMA

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 650 pentru SEAMA.

Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu) Mama de Cincinat Pavelescu Cea mai mare parte din comoara sensibilității și imaginației poeților este moștenirea directă a sufletului delicat, blând și iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoțiune și de recunoștință când, pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Dați-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunțile voastre de aleși ai muzelor, de învingători ai vieții și s-o las să-și tremure mângâierea târzie peste frunțile acelor mame care n-au trăit ca să împărtășească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele și victoriile voastre de azi. Toată ziua cosea și lucra pentru copii. N-am văzut-o niciodată ieșind din casă decât însoțită de tata sau de unul din noi. N-am cunoscut în casa noastră alte distracții decât muzica, citirea, declamarea. Obosită de-a fi născut, crescut și educat atâția copii, a murit într-o ...

 

Cincinat Pavelescu - Pe o cruce de marmură

Cincinat Pavelescu - Pe o cruce de marmură Pe o cruce de marmură de Cincinat Pavelescu Cu toții prin lume purtăm câte-o cruce: Mai grea, mai ușoară, precum ne e partea, Și nu ne dăm seama cum timpul ne-aduce Și vara, și toamna, și iarna... și

 

Cincinat Pavelescu - Vulturul și vrabia

Cincinat Pavelescu - Vulturul şi vrabia Vulturul și vrabia de Cincinat Pavelescu Cu ciocul tăios ca o sabie Din zbor un vultur a răpit, Pe stânca-i de granit, o vrabie. Ea umilită i-a șoptit: Pentru stomacul vostru, sire, Ce-n veci obișnuit a fost Cu mese pline de-ngrijire, Sunt un dejun destul de prost. Vulturul i-a răspuns: Așa-i! Însă nevoia te învață: Când n-ai ce vrei, mănânci ce ai! În comparație cu-o rață, Desigur, nu ești un deliciu, Mâncând un fel așa sărac Tu îți dai seama că eu fac Destul de mare sacrificiu! În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, Vulturii trebuie să se-ngrașe Din sângele supușilor! Un vultur nu trebuie să piară, Dar nici să fie prea fudul Decât atunci când e sătul... Și-acum te-nghit că-mi ești sub gheară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La oameni, tot ca și la fiare, E lege dură ca o sabie: Pe cel mai mic îl sfâșie cel mare, Ca vulturul pe vrabie.

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... groznică năvală cai, călăreți oborând, Aduc neorânduială într-a dușmanilor rând; În zădar stau ungurenii și vitejește se bat, Românul nu-i bagă seamă, și țăranul încruntat Face jertvă răzbunării și pre prins și pre rănit. Îa zădar și ofițerii, și Hroiot oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze ...

 

Constantin Negruzzi - Dervișul

Constantin Negruzzi - Dervişul Dervișul de Constantin Negruzzi Robilor, depărtați-vă-n laturi! Ghiaurilor, tremurați! Cădeți la pământ cu toții și genuchile plecați! Căci iată trece Ali-Pașa. C-o cabaniță bogată, vizirul este mbrăcat Și d-arnăuți nalți ca munții împregiur încungiurat, Norodul strigă: mașala! Iat-un bătrân derviș gârbov prin norod își face loc, Merge la Ali d-a dreptul și-i ia calul de dârlog, Ș-apoi acest fel îi grăi: "O, tu, înalte vizire, lumina lui Mahomet! Tu ce ții topuz în mână și șezi întâi în devlet, Vestite Ali Tepeleni! Tu ce-ai nume așa mare, umbră a lui padeșah, Care stăpânește lumea și e umbra lui Alah, Lui Dumnezeu adevărat; Ca să-ți spui un lucru mare până aicea am venit, Pe care pân acum nimeni a ți-l zice n-a-ndrăznit: Ești un câine ș-un blestemat! Făclia-ngropării tale a-nceput a lumina, O moarte cumplit-amară plutește d-asupra ta, Ca un năluc înfricoșat. Tu ce te adăpi cu lacrămi și-n sânge te tăvălești. Care îți zidești seraie cu ciolane omenești, Ceasul ți s-a ...

 

Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei

... până în vârf pe toate Ș-apoi întru ușor. Dacă-n drumu-mi vro apă să-ntâmplă ca să fie O trec far să bag seamă de mare ori mic pârău, Căci până la brâu Istrul abia poate să-mi vie; Tirasul la genuche—și trec în drumul meu. Când îmi ...

 

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht

... nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

Dimitrie Anghel - În furtună... În furtună... de Dimitrie Anghel Publicată în Grădina Hesperidelor , nr. 1—2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu negurile ridicate din abisuri. Abătut de funebre gînduri, cu albele foi dinainte, eu mi-am întrerupt poemul început în care am încercat să-mi încheg visurile mele născute din furtună și, fără să vreau, mi-am lipit fruntea de geamuri, privind nebunele arabescuri ce le scriu aripele. Credeam în visurile mele și, necăutînd decît în adîncul ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună

... în tihnă și de nimic nu mi-era teamă, Dar mi-au lăsat-o să se stingă, căci nimeni n-a băgat de seamă Cît întunerec stă la pîndă la agonia unei stele. Și de atunci în mine umbra a prins în tihnă să s-adune, M ...

 

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...

 

Dimitrie Anghel - Călătorii

... pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>