Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUB ACEASTA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 949 pentru SUB ACEASTA.
Titu Maiorescu - Din experiență
... caracteristică a științei este anume de a prinde și de a rezuma rezultatul a mii de cazuri individuale sub o singură formulă generală și de a scuti astfel pe om de o mare pierdere de timp și de puteri. Din care cauză ... și a priceperii prealabile) și apoi încercările mai complicate de explicări și sistemizări. Zeci de ani, poate sute de ani vor trece pănă când acest material va putea fi elaborat spre o știință sistematică cu dreptul de a purta acest nume. Așadar, în privința sufletului omenesc trebuie astăzi să renunțăm la toate pretențiile de sistem, să părăsim peruca medievală și tonul autoritar de pe catedre ... la pătrunderea urmărilor acelor stări sufletești care nu sunt supuse la îndoială îndată ce sunt bine observate. Multă vreme va trebui să treacă numai cu acest inventariu elementar al constatărilor de fapt. Poate ni se va recunoaște (unii chiar ne-o vor imputa) că prin cele zise mai sus am redus ... asociază, însă în al doilea și al treilea plan, încă vreo câteva altele, poate până la șapte: toate celelalte, sutele de mii, de care dispune ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
... cu caracterul său "neîncovoiat și mândru", n-ar fi putut conduce așa de bine ca soția sa aceasta daraveră delicată. Doamna Guvidi, deși foarte tânără, sub întâțișarea și manierele ei copilăroase, ascundea mai mult tact diplomatic. În adevăr, bărbatul socotise cuminte: ceea ce omul "tare și aspru", cum se știa el ... a scos-o cu blândețe la un fericit capăt. Gurile răuvoitoare au trebuit în sfârșit să tacă ostenite; iar amicul nostru luat îndeaproape de tot sub puternica protecție a înaltului personaj de care am vorbit, și-a putut urma înainte treburile și realiza câștigul însemnat pe care ...
Dimitrie Anghel - Întîiul volum
... un anotimp, cît durează și florile, și bietele volume dispărînd din vitrine s-au urcat în podul unui prieten, unde dorm și acum în vrafuri, sub colbul așternut de vreme, așteptînd o nouă primăvară. Aceasta nu m-a împiedicat, însă, să visez înainte și să ascult cu dragoste convorbirile ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta majestoasele creațiuni ale stinsului geniu, pân ... din ea care ne preocupă în specie. 2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda ... o imensă pădure prin care sălta o fiară sălbatică, numită Ivan cel Groaznic. Porecla de "Groaznic" e prea moale pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase ... și ale unui favorit... ovreu! Sultanul nu ieșea din harem, închinând mereu frumuseților circaziene cupe cu vin de Malvasia. În cronicele turce el este cunoscut ...
Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde
... i bonuri imperiale otomane în valoare de 11 parale turcești, ca să cumpere pentru generalisimul un exemplar din foița hazlie, ce apare mâine în București sub titlul Claponul. Ultimele gogoși calde [II] (Serviciul telegrafic particular) Turtucaia, joi. La bombardarea din urmă a acestui oraș, bașabuzucii au fost la înălțimea ... un sânge rece minunat au privit Turtucaia în flăcări. Și ca să nu piarză ocazia a se bucura, ca niște adevărați artiști, de acest măreț spectacol, au dat fuga cale de trei sferturi de poștă afară din oraș spre miază-zi, ca să poată privi focul în perspectivă. Țarigrad ... a face o demonstrare energică în fața portului român Căiești, pe unde se desbarcă mereu arme americane. Flota are să ție închis și să vegheze acest port, până la desăvârșita terminare a resbelului. Rusciuc, sâmbătă. Marele stat-major a adoptat invenția colonelului Hahaler-aga pentru trecerea bașabuzucilor ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de ... vorbi; atâta zic, că cel mai stoic filosof ar astupa ochii Minervii, spre a se veseli și el ca un om păcătos la acest iarmaroc; deci în așa mare adunare de popul poate cineva voiește să vadă dezvelit haracterul, moralul și plecările românilor de astăzi. Așadar, și eu însumi ... de patimile dinlăuntru. Bântuirile neamice ale megieșilor au contenit câtva după ce Moldo-Valahia, obosită de răzbeluri, pe la veacul al 17-lea au intrat sub scutul marelui Petru, împăratul Rosiei, despre prăzile cazacilor Ucrainei și ale Zaporogului; iar în vremea înțeleptei împărătese Ecaterina a II s-au asigurat ... valahilor, ca smârcul unei bahne ce soarbe în sine izvoarele cele mai hrănitoare și suge sucul cel crescător al pământului moldo-valahilor, ca șerpele ascuns sub roză, ce mușcă și înveninează moralul moldo-valahilor? Acesta este luxul sau răsfățul ce s-au furișat de la începutul veacului nostru în țările noastre ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... critica, de nu s-a mai vorbit de literatura mai veche, au făcut-o uitată. Ca să poată însă săvârși și mai bine acest sacrilegiu, le-a trebuit un talent mai mare și atunci s-au pus sub scutul numelui lui Eminescu; și de aici predominarea exclusivă în literatura de azi a așa-numitului ,,curent Eminescu". Afară de această pricină mai ... tot felul. Într-o astfel de recenzie literară, spre pildă asupra celui din urmă roman al lui Zola, criticul gazetei îți va spune că în acest roman Zola a rămas tot cel vechi: psihologie cam exagerată, documentare prea amplificată, caracterul personajului Y profund, iar al personajului X greșit, nenatural ... o anumită treaptă de dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma, natural, nu mai poate ... liniile hotărâtoare, așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... care apare articolul, e evident că trebuie să răspundem și să răspundem chiar pe larg. Să răspundem! Ușor de zis! Dar cum să răspunzi la acest articol care începe cu combaterea idealurilor sociale în artă și sfârșește cu o declarație melancolică, că d-sa, dl Philippide, s-a deziluzionat ... la injurii personale? De ce ? E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu ... sunt recomandabile în polemică și sunt scuzabile numai într-un singur caz, atunci când sunt spirituale; dar din nenorocire aluziile dlui Philippide n-au deloc acest avantaj. După ce chiar de la începutul articolului ține a declara că eu sunt socialist (ceea ce sunt în adevăr, cu voia dlui ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea ... VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ce venise în țară sub cuvânt ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al ... de mândrie întunecoasa și umeda sa locuință și mulțimea liliecilor, înaripaților săi tovarăși, care speriați de lumină vâjâiau în toate părțile pe la ochii noștri. Acest om fără a fi mut, s-a supus de sine la o tăcere veșnică. Este câtăva vreme de când niște tâlhari ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... putea declara, în onorul damelor de la Moldova, că ele au avut un rol providențial în mijlocul acelei drame sociale! Ca mame sau ca surori, sub îndemnul inimii lor iubitoare, ele au știut a preveni, a stinge neînțelegerile fatale dintre părinți și fii, îndulcind pe de o ... în floarea tinereții. Constituția sa părea delicată și mai mult suferindă, căci fusese adânc vătămată în timp de doi ani de închisoare la Mănăstirea Mărgineni, sub domnia lui Alexandru Ghica-vodă. Într-un cuvânt, toată persoana lui inspira simpatie și dor de împrietenire, simțiri la care el răspundea din parte-i ... imaginară în adevăr, dar în realitate nestrăbătută ca zidul ce desparte China de celelalte imperii ale lumii. Românii se cunoșteau împreună mai mult din auzite, sub nume de moldoveni și munteni, și când din întâmplare vreun impiegat al statului și mai cu seamă vreun boier moldovean făcea vreo călătorie la București ... dorind a crea un teatru național, compuneau piese originale ori făceau traduceri din repertoriul francez, erau siliți a pune acele lucrări sub ascuțișul foarfecelor unei cenzuri aspre și oarbe. Ferice de dânșii dacă și după asemenea tristă formalitate ei nu se trezeau osândiți la închisoare,
Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"
... știi, pe câmpul bătăliei, și nu fără cinste. Iubite redactore! "Ce a fi a fi", — zice eroismul nepăsător român. Așadar, acest dacă este... dacă s-ar putea rosti mai moldovenește cele scrise, care pentru noi, poligloții, sunt negreșit foarte frumoase, dar pentru mulți moldoveni de prin ... la Piatră. Muncește-ți pana și pune o zăbală străinismului. În adevăr, străinismul ne-a deșteptat odată, dar începe de o vreme și sub toate chipurile a ne înăduși, întocmai ca acei făcători de bine, care scot pe nas binele ce au avut noroc de a ... cea deschisă a românului... IV. Altă descoperire am făcut, că răul e lipicios ca ciuma și ca rapăna; sunt câțiva ani, lăsasem târgul sub munți liniștit, străin de alte gâlcevi decât gâlcevi de cherestea și producte: străin de București, străin de Blaj și de Iași. Astăzi... Oare cine a ... putregăioase?... Copilandrii înfășurați în ardelenismul, sarsailismul și alte isme ale Academiei?... Profesorii școalelor sătești , vreau să zic primare ?... Coloniștii greci, turci, nemți, leși ce împoporează acest târg?... Zimbrul... Steaua... România literară... sau cel nămol de rele tălmăciri ce le vând Iașul și Bucureștii?... Adevărul este că și aicea încep oamenii a ...