Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TOP
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 162 pentru TOP.
George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito
George Topîrceanu - Vin%E2%80%99, iubito Vin’, iubito de George Topîrceanu Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Și cocorii, șir pribeag, În adânc senin plutesc. Cântă cucu în huceag: Cucule, câți ani trăiesc? Îmbrăcatu-s-au în floare De ninsoare, Pomii toți de prin livezi. Râul lunecă pe prund Așa limpede că-i vezi Pietricelele din fund. Jos, în umbră de răchite, Tăinuite Viorele s-au ivit, Și-n păr negru la femei Cât de albi au înflorit Parfumații ghiocei! Vin’, iubito! O poveste Tristă este Viața noastră când s-a stins, Dar e rai când o trăim. Vino! Domnul dinadins Ne-a făcut să ne iubim: A pus vara în dumbravă Și-a zis: “Na-vă Crângul plin de cântători, Și copacii înverziți, Și poienile cu flori Vi le dau să vă iubiți!
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale de George Topîrceanu Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale ... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite între ele mai ales prin modul cum le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ...
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...
George Topîrceanu - Mi-a răsărit în suflet dorul...
George Topîrceanu - Mi-a răsărit în suflet dorul... Mi-a răsărit în suflet dorul... de George Topîrceanu Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Și-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, — Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră... În taina nopților tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creștea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
George Topîrceanu - Problema râsului şi humorul românesc Problema râsului și humorul românesc de George Topîrceanu I Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?...
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună Un începător de talent: Apostrofe la lună de George Topîrceanu "Per amica silentia lunae..." Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai paraziții uriașului tău frate! Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur, Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, — Câți săraci din lumea asta, când lucești în noaptea tristă, N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă? Sloi de-argint ce se topește în azurul dimineții! Veșnic te-au iubit amanții, veșnic te-or cânta poeții Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare, Dar tu vei rămâne veșnic rece și nesimțitoare. Apariție banală ca un fund de farfurie! Talere cu două fețe! Cap de monstru fără trup! Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie! Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup! Cum poți tu privi de veacuri globul nostru de argilă Și atâta suferință, — fără să te stingi de milă? Pieri în noaptea neființei, rece simbol de minciună, Piei și lasă-ne mai bine cerul nopții fără
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...
George Topîrceanu - O domnișoară de pension: Misterul nopții
George Topîrceanu - O domnişoară de pension: Misterul nopţii O domnișoară de pension: Misterul nopții de George Topîrceanu Poetului Victor Ef. Stelele clipesc întruna Călătoare-n infinit. Ceru-i luminos și luna Chiar acum a răsărit. Peste-a nopții feerie Adie vântul încetinel. Compunând o poezie Gândul meu zboară cătră el!! Totul doarme prins de vraje Farmec blând misterios Numai eu mai stau de straje Ah, cât este de
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă, Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Nu există berărie, Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă: — Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...