Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN PIC

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 191 pentru UN PIC.

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai ... moș Nichifor, nu-l prea vedeai în cheji buni, dar și atunci tot repede mâna de la o crâșmă până la alta. Mai ales într-un rând îi plăcea lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. Dar la crâșmă, mort-copt, trebuiau să stea, căci le cumpărase ... și căruța mea e largă; poate să încapă într-însa cât de mult. Apoi, fără să ne zbatem, jupâne Strul, mi-i da șasesprezece lei, un irmilic de aur, și ți-oi duce-o, știi colè, ca pe palmă; că, după cum vezi, căruța acum am adus-o de la încălțat ... dar, dă! cu bine să dea Dumnezeu, jupâne Strul! Mă bucur și eu că-i tocmai în dricul iarmarocului și poate mi-a ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... plângând cu inima frântă de târzie căință. - Știi unde se află această chivuță? - Zice că stă tocmai la margine, în mahalaua Farfurigiilor. - Destul, nenorocito! Peste un ceas, pe-nserate, o birje trece în goana mare prin strada Emancipării din Farfurigii: pe capră, alături cu birjarul, un sergent; în fund, d. Lefter și d. căpitan Pandele: iar, dinainte, încă un sergent și d. comisar al secției respective, Turtureanu, deja cointeresat cu cinci la sută asupra câștigului - se-nțelege, câștig, dacă se vor găsi cele două ... știe unde stă chivuța Țâca. Birja, trecând din greu prin noroi, se oprește în sfârșit în apropierea unei cocioabe de pământ, care șade singuratică pe un peș, pe un maidan. Comisarul postează pe sergenți, pitulați, în dosul cocioabei, după regula strategică consacrată la călcări de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, ș ... mâna la nas. - Unde-i mă-ta, fa? întreabă d. comisar. - Trebuie să vie acuma, zice copila uitându-se sperios la cei trei domni. - Aprinde-un muc de lumânare și hai de ne du în odaie, s-o așteptăm. Fata stă la-ndoială. - Haide! se răstește d. Turtureanu... și toți trei ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: "Treci la miezul nopții... Te aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la ... ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii. La fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! Se opresc... Femeia îl lasă de mână... O clipă, părăsit în locul orb și necunoscut ... are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, văduvă, cu un copil bolnav și capiu - o fetiță, care roade și mănâncă lucrurile din casă și care trebuie păzită foarte de aproape să nu dea foc. Interese ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... nepoată, pripășită pe lângă dânsul de când a plecat la agialâc, ca să-i păzească coștoroaba. Și nu mărită fată mare, nu sleiește un puț, nu dăruiește un crâmpei de salbă iconostasului unde se miruiește, caiafa de el! Și vorba se încinse ca focul. - Să dea Hagiu?... Hagiu să dea?... - Dar nu l ... mustățile. Nu?... Bine... Să vă spui eu... Într-o zi, după slujbă, stam de vorbă... mai mulți inși și câteva cocoane. Hagiul se uitase într-un jeț... Pândea o prescură. Paracliserul, un drac și jumătate, îi arătă, jos, înaintea noastră, o firfirică de paispre'ce și-i zise: "Jupân Hagiule, mi se pare că dumitale ți-a ... Iarna tremură, vara gâfuie. Toată viața lui, de câte ori nepoată-sa - trăind aciolată pe lângă dânsul - îi pomenea, la Crăciun, să taie și ei un porc, ca tot creștinul, bătrânul răspundea: - Îmi face rău, nepoată, s-aud guițând... Îmi face rău... c-așa sunt eu... milos... - Cumpără-l, nene, tăiat ... tot că o cârpă din gunoi este o muncă de om pe care te faci stăpân dacă o pui doparte. Și dacă mama îmi dădea un ban de trei ca să-mi iau ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... nevastă și doi copii: desagii îi erau deșerți. Pentru aceea îi era atât de greu să sară din Butucani la Sărăceni. * Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat "Sărăceni" pe o vale "seacă": mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc. Valea-Seacă! "Vale", pentru că este un loc închis între munți; "seacă", pentru că pârâul ce și-a făcut cale pe mijlocul văii este sec aproape întregul an. Iată cum ... cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac. În vârful satului, adică ... Apoi, sfârși popa, când are vaca hrană, ea nu rămâne stearpă!" Așa a zis; așa s-a pus să și facă. Un ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... pene, rochie umflată de culoare vie și evantai. Umerele și brațele ei sunt goale, obrazul dres cu roșu și împestrițat cu benghiuri. KLEINE SCHWABE e un neamț sărac, de 35 de ani. ACTUL I Teatrul reprezintă o odaie mobilată după moda veche în provincie: un pat lung, în stânga, cu perine la perete, și mai în fiind o sobă; ușă în fund; altă ușă în stânga, care dă în odaia ... înalți și neamul!... Să deie Domnul s-ajungi și ispravnic, pentru ca să faci stare mare!... Dar ce stau eu ca să vorbesc singur ca un nebun, când am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i facă ... lui. DAMIAN: Ce fel? să le poruncești?... măi hoțule, tot pe dos ai să vorbești? IFTIMI: Ei, iar m-ai apucat la sucit ca pe-un fus... Dă-mi pace să vorbesc cum pot... ce dracu! dac-aș fi și eu prost ca d-ta, n-aș fi un biet boier. DAMIAN: Iar?... bată-te cucul să te bată!... Hai, du-te de te pune la pândă. IFTIMI: Mă duc... și cum oi vedea ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e ... simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi? Nebunie și tristă și goală! Urechea te minte și ochiul te-nșeală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic - Decât un vis sarbed, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce ... lui trebuie prezentate numai formele estetice cele mai curate, și, în mijlocul agitărilor politice și sociale, arta este anume chemată a ne da un liman de adăpost. Când mișcarea, altfel trecătoare, a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar ... la ordinea zilei și cu cea mai mare încordare se agitau întrebările momentului. În fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, se înălța pe ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... ostașilor ce dau năvală, larma gloatei turbate, ce se îmbrâncea, cântările preoților zorind a sfârși slujba, sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor, făceau toate la un loc un vuiet încurcat, un fel de luptă amestecată, din care fieșicine căta să-și scape zilele, astfel încât în puțină vreme se strecurară toți, și biserica rămase deșartă. * * * În ... zgomot neobicinuit, un tânăr, la chip mândru și plăcut, ieși dintr-o strană afundată, unde el se ascunsese cu inima pătrunsă de o cucernică jale. Un muntean negru cu găitane de fir, cioarici la fel, cu pajeri pe genunchi, o mantie scurtă pe umeri, cizme nalte în picioare, cu pinteni de ... tainică și neprevăzută a iubirii! tânăra Domniță, ce căzuse leșinată la vederea cumplitelor fapte ale pribegilor, nu se spăimântă zărind acum dinainte-i un om ce învederat trebuia să fie de seama lor; dar pe chipul acestuia domnea într-acel minut atâta senină mărinimie, atâta smerită supunere, încât sufletul ... ușurel, șoptiră încetișor: – Îți mulțumesc c-ai fost milos și m-ai scăpat d-acei oameni fără de lege! Apoi, pricepându-se singură cu un ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

... noapte decât cum să scape de lucru, și treaba lui ce mai lungâ și obicinuită ești somnul. El să mișcâ ca o mihanii, umblă ca un podalgos, șade ca un idol fărâ suflare, să scoală ca un olog și să vedi că pari că n-au adus închieturi în lumi. El vorbești mai mult prin vis decât treaz și visazâ mai mult ... și așază ale casii lui cu atâta fricâ, ca când i-ar ieși sufletul într-acel ceas. Eclipsis a lunii la dânsul este un sămn rău; un meteor în atmosferă—o ursită, și orice sunet din casâ—zuzătul unui tricolici. De să va bolnăvi și nu mai are nădejdi de scăpări, să ... cătrâ toate locurile întunecoasă și păreții zugrăviți. Toate drumurile sunt primejdioasâ pentru dânsul. Orice loc nu ești sigur, și orice păduri plină de tâlhari. Nici un om n-au văzut mai multe videnii, nici au avut mai multe prorociri. Acela cari vre sau prin cercări sau cuvânt, sau prin Sfânta Scriptură ... de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de rău nu lasâ nici ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... slujba poliției, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecți de odinioară, de fandoselile și de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie : "nu le leg". Și, după un răstimp, desfă-când pleoapele și celuilalt: "Ie împrumut chiar". însemna din parte-i, pentru o tipăritură, cea mai grea ocară și osândă. Lega, mai scump ... cârciumilor și cafenelelor din apropierea gării, doar o răsufla ceva. Dar nimic. în cărți de alde astea și-mi arăta pe cea de pe masă - un sâmbure de cireașă e deajuns pentru fratele detectiv ca să descurce toată treaba, în realitate nu e însă așa. Am încercat fără folos tot ce ... ca să-i ia urma, am fost până și la vestita ghicitoare dela Cotroceni. Ei bine, mi-a spus că-l vede cu un alt bărbat oacheș, merg împreună până la poartă. Apoi cărțile se închideau; așa cum a fost: de când, în poarta gării, Gogu Nicolau ... aproape disprețuitoare, mergând până la nesimțire sau... știu eu ce să mai zic ? - tulburată nu s-a arătat o singură clipă, o lacrimă, un suspin cât de ușor, ...

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... să-s bucure (Ï„Ă³Ï… τωδε Ï‡Î±Ă­ÎµÎ´Ï…), ?pentru că eu, în numile dumnezăilor nu văd nici un câștig dintru această vorbă, nici lucrurile celi triste nu să fac mai bune dacă aude cineva zâcându-i — să-s bucure! — Încâ de ... piste răle, viind unul din cei isteți, și defăimând holteie și însurare lăudând, au zis: Nu voi ca să necinstești numai tu sângur însurăciune, fiind un dumnezău și un dumnezău mare ( Imeneu), și povestĂ© pentru oarecare fată de deosăbit neam, în ceasul frumsății, bogată, înțăleaptă și la ale pânzii învățată, și în sfârșit au ... râs mult, giocuri, neavând minte de mireasă. Toate din toate părțile, când am adus pe această erinie (eumenidă) curgĂ© ca himarii cari, împreunându-să la un loc, fac un strașnic sunet, încât puțin au lipsit ca, aruncând cununa, să fug din mijlocul nunții; dar însă socotind că aceasta este a lucrului neplăceri ... trup și care s-au dus bine fereduită; care avĂ© zbârcituri pe față cari să suliminĂ© pe obraz; care au găsit sopon; care au prăpădit un pantof; care au rădicat poalile feredegiții; care au dat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>