Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE
Rezultatele 1521 - 1530 din aproximativ 3689 pentru CE.
... Duiliu Zamfirescu - August August de Duiliu Zamfirescu Pe luciul fără hotare Al apelor ce-au adormit, Din fund de haosuri răsare Melancolia zâmbitoare A stelelor ce-au răsărit. Întârziat pe malul mării Eu în adâncuri rătăcesc Și prins de farmecul uitării Las jos tot lutul pământesc Și-n lumea naltului plutesc ... lumină Îndepărtată, rece, lină. Iar pe luceferii de noapte Parcă mai lesne-i văd apoi Că sunt pământuri vechi, răscoapte, Că-s plânsete acele șoapte Ce curg din spațiuri spre noi. O, lege! cât îmi pari de mare!... Ce farmec pui în toate cele!... De te-ai numi, în timp, uitare, Sau, în distanță, depărtare, Tu schimbi pământurile-n stele. Care-i privirea omenească ...
... Duiliu Zamfirescu - La Orşova La Orșova de Duiliu Zamfirescu Dunăre bătrână, spune, ce ascunde Trupul tău în unde, De te zbați în maluri, urli de mânie Până ce Carpații piscurile-și pleacă, Apa ta să treacă, Gâlgâind în mersul ei de vijelie? Din adânca umbră de pe malul verde Gândul meu se pierde ... cărunte, Bourul de munte, Străjuindu-și singur codrul la pripoare, Decebal voinicul, fiu de fiu localnic, Ridicându-și falnic Fruntea către oastea lor năvălitoare. Tu, ce pe sub malul negru de ruine Te frămânți în tine Năbușind avântul apei furioase, Și prefaci în trâmbă lucie de brumă Șipote de spumă, Ca ... și poate, Multe le preface și le-ntinerește: Pune vis în codri, umbră în poiene, Doruri pe sub gene, Viers și bucurie pune-n tot ce crește. Salve, ție, apă binefăcătoare, Ce te-nalți spre soare Și te lași pe holde, rod și avuție! Crească-ți flori pe maluri jururi-împrejururi, Tânăro de-a pururi ...
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... Numai-n horbotă de pene, Își mlădie-n voaluri gușa Tremurînd ușor din gene. Doamna Clara lui Kir Vulpe Din olacu-i vrea să sară... Ce picior ! Și ce mai pulpe ! Ah ! zglobie doamnă Clară !... Dar deodată printre ranguri Șopăitul încetează; Toți ascultă: patru granguri Imnul Zînei modulează. După dînșii tot poporul Își înalță ... de rouă Soarbe o privighetoare. Pune-n scorburi vîntul strună Doina-n ea să se alinte; Cîntă tot, văzduhul sună Hramul învierii sfinte. Lună, tu, ce ieși din vremuri Și plutești peste abisuri, Cum de luminezi și tremuri Fața gîndului de visuri? Raza ta, lucind ușoară, Pune-n mintea-mi fermecată ...
Duiliu Zamfirescu - O suflet!...
... Duiliu Zamfirescu - O suflet!... O suflet!... de Duiliu Zamfirescu O, suflet, tu, văpaie stinsă, Cenușă-a unui dor din ceruri, De ce ți-e umbra-așa de-ntinsă Și golul plin de-așa misteruri? De ce nu știu care ți-e scrisul Și care-i vrerea ta în toate... Așa, eu parcă-s o cetate Și tu că-ntr-însa ești ...
... fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ce aleargă, cu bonețică albă tivită cu arnici, de gospodină, pe cap, cu cercelușii de mărgean la ureche, strânsă în fusta ei cu picățele, bibilica â ... sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gât. De acolo urmărește cu ochișorii lui vioi ce fac ceilalți; prinde clipa, sare și apucă viermișorul. Apoi, fugind sub aripa caldă și ocrotitoare a cloștii, ospătează. Ceilalți rămân locului prostiți, sărăcuții ... dacă a făcut pace, e și dreptul lui; se-nrotește, își atârnă șiragurile de hurmuz și mărgele la gât și, ca un drept judecător ce este, primește închinăciunile tuturor. Numai fantele, craiul curții mele, privește-l, nici nu vrea să se uite la el. Tot necazul lui e că grămăticul ...
... Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l ... să înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câini, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala ... prevestește ceva rău, că prevestește moartea cuiva. El îi auzea vorbind, îi auzea și-i înțelegea. Cu ochii blânzi, șterși de boală, îi urmărea până ce se făceau nevăzuți. Înțelegea și aștepta să-i vie ceasul. Într-o dimineață și-a zărit stăpânul de departe venind spre el, cu ... care-l văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe câmp, la picioarele căruia se culcase de atâtea ori să primească, supus, vergile ce i se cuveneau. Și jalea aceasta parcă-i dădu puteri; se sculă și, scheunând, plângând, se târî către stăpânul lui, se târî și, când ajunse ...
... Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul ... stol și s-a lăsat pe spatele lui Joian, care-l poartă, îngăduitor, ca pe-un prieten. Iar înaintea plugului, ca un vornicel ce arată calea, un cocostârc pășește agale, privind când cu un ochi, când cu altul spre pământ, înfigându-și uneori ciocul. — O-ahoo! Soarele s ... fierbinți ale soarelui, ale căror împunsături îi scot broboane de sudoare. Duman se uită la dânsul, și de la dânsul își poartă privirea la umbra ce o aruncă el singur pe pământ, la umbra care parcă se topise din el, de i se așternuse, moale ca o ceață, la picioare. Și ...
... împărțise nici în rai. — Lucrul acesta îl șoptise o ciocârlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o sămânță din fiecare floare ce creștea pe pământ, să o păstreze, Preasfântul, pentru răsad. Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile ... rupă câte o floare. După câteva zile trandafirul se mâhni: el se-mpodobea și oamenii îl despuiau. „Uite, își zicea, spinul de lângă mine. Ce nalt e, ce chipeș, și nimeni nu-l atinge; și pe mine mă dezbracă toți de frumusețile mele.â€� Un stigleț, care tocmai atunci se așeză pe o ... acopere și pe dânsul de ghimpi, ca să-i păzească floarea. „Vezi, își zise Atotstăpânitorul, era dat ca pe pământ să nu rămâie ceea ce numai în rai trebuia să dăinuiască.â€� Și, bucuros, îndată a făcut semn și tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi ... Atunci Dumnezeu și-a zis: „Veșnic o să se ia pe pământ un lucru drept altul; căci numai eu pot ști că ce ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei Împrumutarea formei de Garabet Ibrăileanu În Originalitatea formei din numărul trecut am spus că împrumutarea formei nu e un fenomen ce ar răsturna explicația noastră în privința legăturii dintre formă și fond, dar că, dimpotrivă, această împrumutare întărește încă această explicație. Pentru a vedea ... dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa de frumos tot ceea ce am putea spune noi, începem să parafrazăm bucăți de ale lui, și iată-ne poeți! Așa că nu numai cuvântul e de vină -- cum cred ... tocmai se întăresc. Avem însă o altă specie de eminescieni, eminescieni talentați, adică temperamente poetice. Dacă cercetăm lucrările acestora, atunci vedem că fondul lor, ceea ce simt ei, deși mai mult sau mai puțin original, e însă tot de soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un ... toți au cunoscut pe Eminescu, au căzut jertfe lui, pentru că ei au găsit la dânsul o formă, care pe lângă că e superioară formei ce ar fi creat-o ei, dar încă și perfect corespunzătoare cu sentimentele lor, căci, cum am spus, aceste sentimente sunt de soiul celor ale lui ...
Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața
... care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm ... devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor ... ca și cum nu ar prezenta nici o primejdie pentru cinstea ta. Prietenia amoroasă -- amorul ipocrit cu sine însuși. Nimene nu va putea descoperi de ce anume lucru ne temem, când ne temem de moarte, cum nimene n-ar putea spune ce vrea, când ar putea fi întrebat, mai înainte de a se naște, pentru ce dorește viața. Numai proștii sunt destul de inteligenți ca să nu-i înșele iluziile. Tinerii caști își iubesc mai mult mamele decât ceilalți. Bunătatea e ...
... Și-apoi pleacă șuierând Pe poteca mult bătută, Care duce la palută! La palat dacă-a sosit Porțile-nchise-a găsit. Ce-i aceasta? Niciodată N-a fost poarta sub lăcată, Și-acum pentr-ntâia oară Geme poarta sub zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el ... l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce-a primit, Bate-n poartă cu piciorul, Sparge poarta cu toporul: Intră-n casă și gemea; Căci în casă ce vedea? Un fecior oh, bată-l vina Ținea-n brațe pe-Angelina, Și glumea, și-o dezmierda Și cu foc o săruta. Trist Dumitru geme ... Dumitru n-are Liniște și zi cu soare; Și d-atunci mereu plângea Lângă moară și zicea: Moară! pentru orișicine Macină fărina bine! Căci copila ce-am ucis A fost singurul meu vis, A fost blândă cum e steaua Și mai albă decât neaua! Macină fărina bine ...