Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN VIAȚĂ
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 1197 pentru ÎN VIAȚĂ.
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... M-a dușmănit trăind mereu Și-a pizmuit norocul meu! E un păgân și Dumnezeu, E un păgân. De ce să cred în el de-acum? În fața lui au toți un drum, Ori buni, ori răi, tot un mormânt! Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! Credința-i val, iubirea vânt ... rău cu jalea ta: De-aceea, doamnă, te-am ruga Să nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe-unde treci! El nu e mort! Trăiește-n veci, E numai dus ... N-am cap și chip pe toți să-i spui Și-aș spune tot ce știu, dar cui? Că de copil eu m-am luptat În rând cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus ... să știe ce-i. Și nu putea. I-a fulgerat deodată-n gând Să râdă, căci vedea plângând O lume-ntreagă-n rugăciuni. În ...
... a scris Tată. Cu câtă răbdare și iscusință e așternut T de la tată. Privește bine cu câtă mlădiere, alintare copilărească e trăgănată coada literei în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse în serile pline de mirosul crinilor ce tânjesc, singuratici și mândri, pe tulpinile lor înalte. O privire, o vorbă care niciodată nu poate fi la locul ... fior; repede, ca o clipire, mi-au trecut prin cap toate amintirile grozave despre acești lupi ai mărilor. Vroii să mă ridic, să plec, dar, în aceeași vreme, uriașul se apropie, se plecă, luă pe Puiu în brațe și, în ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... ncălzească un șubred prunc de spumă, Un prunc ce tot plîngea. Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește, Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește Din viață-i să-mi dea viață. Lucrînd, și zi, și noapte, și vara pe greu soare, Și fără foc pe iarnă cînd firea toată moare, Cînd toată firea-ngheață, Ea n ... drumu-mi singuratic, o fiică orfelină Trimise Providența. O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !... Mi-am pus în ea credința. Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară ; D-atuncea ne-am unit. Nu, cerul niciodată, în sînta-i veselie, Nu are strămutare, mai mare bucurie De ceea ce-am simțit ! Eu îi ziceam adesea, sorbind a ei suflare : â ... l-a ta plăcere.» Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură : Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a mă face ... poate să mai facă, Nu poate dăini : — «Noi n-avem decît brațul ; dar brațul este-al nostru ! Noi nu putem să-l spargem ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... mințile le fură; Și dus-o-au pe aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori ... apa ce oglindă obrazu-i la trezie, Nici cerul, nici pământul!... dar umbra să o știe! Ades copila, pradă gândirii ce-o răpește, Se scaldă în lumină, cu soarele grăiește Și zice: Tu, al lumii monarc strălucitor! O! splendidă comoară de viață și amor! Tu, ochi deschis în ceruri să vadă-a mea iubire! Tu, singura-mi dorință, tu, dulcele meu mire! Pleca-voi, ah! pleca-voi, luând urmele tale, Să ... al soarelui palat. Pe unde-ți merge gândul, stăpâna mea iubită? O-ntreabă glasul umbrei de cale obosită. Ah! dragă surioară! duioasa Lia zice, Zărești în depărtare cea insulă ferice Plutind sub cer albastru pe-a mării albăstrime? Vezi tu colo, în
... o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se ... lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în care ceteai pornirea la omor, i-am revăzut de atunci de multe ori în viață. Masca aceea bestială de troglodit, întîlnită la un colț de codru, am revăzut-o și în saloane, și de cîte ori am revăzut-o, mi-am adus aminte de ochii tăi buni, care se umezise de lacrămi la vederea sîngelui roșu ... tine în viață. Am urmat drumul, și către seară am intrat într-o casă gospodărească, al cărui stăpîn murise nebun. Prin geamuri se vedea satul în vale, sau mai bine, se ghicea, căci bordeiele nu se vedeau, ci numai spirale albastre de fum spuneau că acolo locuiesc oameni. Casa, nelocuită de ...
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)
... Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc ... înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi ... a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș vrea și cu drojdii să deșert acest pahar Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar. În fundul acestei cupe unde viața sunt a-mi bea, Vreun gust de miere-aicea e putinț-a-mi rămânea? E putință ... cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns? Floarea, căzând jos, își lasă la zefir al ei miros, Și e la soare, la viață al ei rămâi sănătos . Eu mor însă, ș-al meu suflet
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)
... Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc ... înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi ... a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș vrea și cu drojdii să deșert acest pahar Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar. În fundul acestei cupe unde viața sunt a-mi bea, Vreun gust de miere-aicea e putinț-a-mi rămânea? E putință ... cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns? Floarea, căzând jos, își lasă la zefir al ei miros, Și e la soare, la viață al ei rămâi sănătos . Eu mor însă, ș-al meu suflet
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în papuci, zeci de mii de burghezi. Flaubert, omul acesta care avea taina vorbelor infinite, nu era inteligent, debita teorii obscure, aforisme inepte, și ideile lui ... a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile lui Flaubert trebuie să înnebunească pe orice om de bun-simț. Laujol scrie: să reușești în viață e și asta o capodoperă. Să lupți, să speri, să iubești, să te însori, să ai copii, să-i numești chiar Totor, întru cât e ... ele garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic ... trebuie să fi fost France, ca să uite cu totul că, mult după moartea lui Flaubert, l-a văzut pe burghez triumfând superb în gândirea și ...
... alcătuiesc din scutece, ouă, găini sau faguri de miere, numai să nu vie nimeni cu mâna goală. A se duce în rodine este în limbă anume vorbă, prin care se arată asemenea faptă. Aducându-se mai multe în casă, după ce au urat fiecare la vremea sosirii sale sănătate lehuzei și veac lung cu noroc copilului, apoi se pun la cinste și, tot ... cel pârlit... — He! he! răspunde altul, ce sta cu ochii țintă la povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în cărare, parcă-mi aținea calea; aprind într-însa că, Doamne, îndămână-mi mai venea s-o chitesc drept în frunte, încât nici n-a mai mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în ... ce s-a pribegit la masă. Pe la sfârșitul mesei se dreg paharele cele dulci, întâi drege nănașul și pune ceva mai mult în pahar, mai făgăduind copilului acolo, în fața tuturor, o vițică, apoi încep ceilalți a pune bani
Alexandru Macedonski - Castele-n Spania
... Macedonski - Castele-n Spania Castele-n Spania de Alexandru Macedonski De-ar vrea norocul să-mi zâmbească Și să câștig la loterie, Aș duce-o viață-mpărătească, Ascuns să nu mai mă găsească În timpi de ani, ființă vie. N-aș vrea să am măriri deșerte, N-am nici-o sete de renume, Aș înălța mereu concerte La adăpost ... portocale. Fântâni de ape săritoare, Ar răcori-o-n orice clipă Cu picături nălucitoare Ce-n urmă-n limpede izvoare S-ar scurge leneș sau în pripă. Iar împrejur de-acea grădină Nimic, nimic decât pustie... Pustia de nisipuri plină Precum e cerul de lumină, -- De-aș câștiga la loterie. Dar ... palate Pe lângă țărmuri populate De-ale amorului poeme. Pe lângă Neapol am de știre, Că e un cuib între verdeață, Eu l-am văzut în părăsire Ș-am fost cuprins l-acea privire De melancolica-i dulceață. Acolo corpul mi l-aș duce,... Ruina trage la ruină... -- Aș vrea ca ... preschimbat prin avuție N-aș mai căta o vizunie, Ci aș voi să gust din toate. Atuncea poate-n gând mi-ar trece Să țin în lume tren și casă, Să am bufoni cu tivge sece ...
... Eu cânt Eu cânt de Alexei Mateevici Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin Pe-a lor spinare țara țin, Cari în robie și necaz Voinici, puternici au rămas! Vânjoși, înalți, ca fierul tari, De soare arși, bătuți de vânt, Brăzdează harnicii plugari Al țării lor mănos ... Dar tot puterile le cresc; Pe-acești puternici muncitori Eu cu mândrie-i cânt!... Eu cânt pe-acei ce pân' acum, Fără cărare, fără drum, În noapte rătăciți au stat, Nădejdea însă n-au lăsat; Pe-acei ce tare, neclintiți, Oftând amar din când în când, Întreaga lume-au sprijinit, În urma plugului mergând; Cari focul vieții nu l-au stins În pieptul lor de fier făcut, Și cât de mult n-am plâns, Tot alte zile-au prevăzut, Pe-aceștia eu îi cânt!... Eu cânt, căci ... de senin; Eu cânt, căci văd de-acum că piere A țării veșnică durere; Eu cânt, căci văd necazul frânt, Ș-aud plugari în