Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru A(SE)ARUNCA

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 834 pentru A(SE)ARUNCA.

Constantin Stamati - Safo

... adunare, La luptă, sau la teatru, când în public venea S-arunce discul departe, și să puie sub picioare Pe luptătorii aceia ce cu dânsul se punea. Și cu câtă mulțumire îl priveam încălecat Pe un cal de al Eladei, fugar întocmai ca vântul, Zburând el mai înainte la hotarul însemnat ... trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde ... și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându-mă la pieire, Să-mi zică: Safo amată, trăiește să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu ... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește, Parcă despre Lesbos alergând îmi pare. Priviți, o, fecioare! pe Faun zăresc, Din munte la vale parcă se pogoară, Întinzându-mi mâna... Ah! dar m-amăgesc, Nu-i nime, și moartea iarăși mă-nfioară; Nu s-aude altă decât vuind marea. Plângeți dar

 

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

... slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb ... evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci. În curtea largă, echipaj lîngă echipaj se rînduia frumos, viziteii își trăgeau glugele peste cap, și de-ar fi nins ori de-ar fi plouat, de se juca comedie sau drama cea mai lugubră, dacă se asasinau regi ori înnebunea vreo eroină, ei încremeneau pe capră, făcîndu-se una cu trăsura, nepăsători de-atîtea fantastice peripeții. Și înăuntru, chilioarele mici cu marginea de catifea purpurie se umpleau una după alta, împrăștiind toate miresmele, frumoasele apăreau cu pieptănăturile lor arhitecturale, pietrele sclipeau, umerii mai albi ca dantelele păreau ninși, mîni grațioase se ... peste balustrade, capete se ...

 

Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni

... al altora, nu se slăbesc cu critici literare și nu se întăresc cu feticismul persoanelor. Norocire că în Moldova se găsesc critici, adică oameni care se uită înapoi, să vadă ce au făcut pedanții, și se uită înainte, să vadă ce vor mai face pedanții și în care râpă de ridicol ne vor arunca; fără dânșii românia ar fi o adunătură de pedanți de tot soiul, ce s-ar socoti oameni mari, care s-ar sui în toate zilele ... unii pe alții că au scăpat românia. Se aude gâgâitul gâștelor... Dar Camilii nu se zăresc! Corespondentul din Zărnești se întreabă de ce moldovenii nu se apucă de cei ce șed de una sută cincizeci ani în fruntea mesei, sau de fiii lui Israil?... și s-au apucat de dăscălașii din ... preoții lor deșertăciunile limești, care nu le dorim în preoții noștri? Pentru fiii lui Israil mărturisim că este o faptă înțeleaptă a nu se apăsa; suntem de aceia care chemăm pentru dânșii îngrijirea, dreptatea și dreptățile toate... ori sub ce chip și pretext se arată apăsarea în lume, tot strâmbătate se ...

 

Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)

... curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ... ce aveau mai scump. Femeile îndată au luat în spate pe bărbații lor, zicând că n-aveau nimic mai scump decât bărbații. Un himist, care se lăuda că au aflat știința de-a face aur, cerea o răsplătire de la papa Leo al X-lea. Acest papă au poruncit ... să vorbim puține. ÎntrebĂ¡ pe Aristotel ce câștigau mincinoșii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i creadă, au răspuns, nici când vor spune adevărul. Se mirau unii de duioșimea și duhul cel pătrunzător al lui Pic della Mirandola, care încă nu era de nouă ani. Un bătrân le-au zis ... călare? Capuținul i-au răspuns: — De când Sfântul Petru merge cu careta. Un zugrav, arătând un rău cadru în ființa multora altor zugravi vestiți, se lăudĂ¡ că l-au gătit foarte degrabă. La care Apelles i-au răspuns: — Nu-i trebuință să-mi spui că l-ai gătit degrabă ...

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

... pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă-n flăcări, s-azvârl, se-neacă-n fum, Iar brazii cad pe dânșii aprinși, se prăbușește În capul lor tot codrul, dar nimeni nu gândește La fugă — două neamuri aprinse de un gând : Din doi protivnici unul să piară ... senin" — Afară miedul curge mai vesel și mai plin În cupele făcute din coarne-ncăpătoare De bou ; aici sub codru, pe pajiștea cu soare, Se prind la joc neveste : de ochii lor frumoși De două ori se-mbată bărbații-ntunecoși Ai codrilor. E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. VIII Deodată cântul tace. Ca scoase din pământ Răsar pumnale-n mâna barbarilor. Un vânt Când trece prin frunzișul tomnatic al ... amestec de oameni, cari grăbiți Se apără și-atacă, de jocuri obosiți Și beți de vin — mulțime de vulturi la o pradă Puțină — se-ncleștează și zece cad grămadă Pe-un singur om al Romei, se sfâșie mușcând Cu dinții, ...

 

Vasile Alecsandri - Plugul blestemat

... năvălită lucește verde-n soare, Dar un fior pătrunde în orice fir și floare. Și via ciocârlie cântarea și-a curmat, Și zarea se-nvelește c-un nor întunecat. Din capătul câmpiei începe plugul rece Să tragă brazda neagră pe locul unde trece Și pajiștea atinsă geme ne-ncetat ... fierul blestemat. Văzduhul se răsună de strigăte de ură Și plugul lasă-n urmă-i în verdea bătătură O rană lungă, largă, din care amărât Se-nalță-n cer blestemul pământului răpit. Și tot înaintează plugarii... când deodată O falnică româncă în cale se arată, Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ștergar Și c-un pruncuț la sânu-i, pășind măreț și rar. Ea vine și în față cu ... plini de blândețe pe dânsul capul pleacă, Îl mirosă; el râde și ei nu vor să treacă. În lături! strigă vodă, și glasu-i răgușit Se pare de păcatu-i în piept înădușit. Iar falnica româncă pe sânu-i alb crucește A sale brațe albe, obrazu-și dezvelește Ș ... uimire începe-a lăcrima. Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară. Pieri deci și tu pe brazdă, și țâncul fraged piară! Nebun, el se

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei și în trei, după ce străbătură și bătură, una după alta, toate țările mari și mici, se opriră pe țărmii Atlanticului. Poate c-ar fi mers și mai nainte dacă ar mai fi avut cu cine să se mai bată... Lumea întreagă zguduită, fu forțată a recunoaște realitatea acestei invaziuni și i se-nchină. Două mii de ani au trecut, și Chinezii, cu perspectiva d-a domni până la judecata din urmă, domnesc asupra continentului vechi ... fuma opiul, repauzându-ne puțin. Din fericire, acesta este tocmai locul public de predilecțiune al tutulor notabilităților chineze din Tâmpitopole. Este adevărat, nicăieri aici nu se servă ceaiul în mai bună calitate. Să intrăm. Priviți pe chinezii mei cum șed cu indolență pe tapetele lor bizar colorate; vedeți cum, prin o ... la intrarea Pungei-Publice să-ncerce a sătura pe nesăturabilul monstru; nici tăiarea limbei din jurisdicțiunea voastră. Vouă, ceaiul, și opiul să vi se dea,... și-ncolo, pace ! O, de trei ori fericiți muritori !!! Mă iartă, domnul meu, dacă mi-am uitat datoria de cicerone, lăsându-vă un moment ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut

... ai venit!" Zice... Dar sub doru-i cade... a murit. Fiie-sa-l susține... Doru-i nu vorbește, În torent de lacrimi nu se răspândește, Dar cu suflet mare astfel a vorbit — ,,Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit! Astăzi, iată, piere chiar al meu părinte ... va să fugă prin păduri de țară. Fata smulge arcul unui luptător Și-n tătari s-aruncă cu sufletu-n dor. La această faptă ei se rușinară Și-nturnând toți caii, spre tătari plecară. Iar tătarul fuge. Domnul stă mirat Nu-nțelege fuga cum s-a întâmplat. O fecioară ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... punga cu restul în buzunar. — Nu-ți las banii ceilalți . . . dă-mi cei cincisprezece, căci sunt ai mei. Levy nu răspunse un cuvânt . El se uită la mucul de lumânare fix și neclintit, apoi trase saltarul de la masa veche, neagră și negeluită , se uită la lumină, pe care-n vremea număratului o împinsese2 - ntr-o parte . . . — Nu-ți las banii, zise Ruben cu glas mai tare 3 ... ș-am plâns nopți întregi, mi-am întors picioarele la căp[ătâi *] pentru Hagar — ș' acum nu vrei să-mi dai prețul întreg ? Bătrânul se uita ciudat. Lampa era pe stinse. — Lumina se stinge, zise Ruben, pîn' a nu se stinge lumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. — Ți ... Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga ... ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... din-năuntru, sosește dilijența, s-aud zurgălăii." Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e ... oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. Mulțimea pare că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel de fel de public. La toate ușile dughienelor se înghesuiesc privitorii curioși. "Aha! gândește Leiba, a pus mâna pe un tâlhar!" Cortejul se apropie. Sura se dezlipește din mulțime și urcă lângă Leiba pe treptele crâșmii. "Ce e, Sură? întrebă el. - E un nebun scăpat de la Golia. - Să închidem dughiana ... se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul de mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorât ținea și schimbul cailor. Tâlharii îi furaseră, și până să se ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... că Conul Gugumano este un... un... Mi-am pierdut șirul !... Am început rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca un bașibuzuc și ursuz ca un cazac. Se spălă și se așeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porția obicinuită; și ... vedem ! un al treilea... și mai tare. Și așa, până la al șaselea, care seamănă a licor cum se cade. - Pe-semne că se lăsase tăria la fundul clondirului, și apa se alesese d'asupra. - În fine, cafeaua. Două... trei picături de vieux cognac sunt indispensabili. Mâna primarului Bucharei, tremurând de primul period al frigurilor de după ... schimbă fețe fețe, și Marița, nepoata feciorului, iese din bancă și vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei. Conu Gugumano își scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, și esclamă: - Dar mulți purici aveți pe aici ! Apoi se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>