Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALBI
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 995 pentru ALBI.
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alexandru Macedonski - Amintiri (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Amintiri (Macedonski) Amintiri de Alexandru Macedonski În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar și-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revăd o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzișuri, vii și flori pe câmpuri Și porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte țărmuri Pribeag prin țările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci și vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braț el poartă o femeie... Le bate inima-n unire Și află-a raiurilor cheie! Pădurea-n umbră le-nfășoară Amorul lor ca un tezaur Și soarele prin frunze-apune În fundul unui cer de aur! Dar, Doamne, pentru ce pe lume Când verși atâta fericire Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o Ș-abia ne lași o
Alexandru Macedonski - Avatar Avatar de Alexandru Macedonski Domnea în Roma August, — era sub cer de mai, -- Îmi cântă-n suflet anul, — zvoniseră dezastre, Dar Tibrul printre dealuri curgea ca printr-un rai, Și vii, în ochii sclavei, zării cicori albastre. Vorbi în al meu sânge al patimilor grai, Eram atletul plastic întors abia din castre, Ș-am pus, sub piept zdrobind-o, când lung o sărutai, Jăraticul de buze pe florile din astre. Grădina în odihnă zăcea-ntre ziduri albe... Ninseseră din piersici suave flori roz-albe... -- Au curs de-atunci noiane de veacuri păgânești... — Uitată mi-este groapa sub flori și sub parfume, Dar tot mi-aduc aminte... — fu Cretus al meu nume, Și-n for purtam tunică cu ciucuri
Alexandru Macedonski - Chitară
Alexandru Macedonski - Chitară Chitară de Alexandru Macedonski Cu ochi mari te urmăresc Printre flori cu vii răsfrângeri, Însă frații tăi sunt îngeri Și mi-e visul omenesc, Cu ochi mari te urmăresc. Sunt migdali și albi și rozi Și e iarbă și e soare, Umbră, apă șoptitoare, Viața, dragoste, nerozi. Sunt migdali și albi și rozi. Sub măceși și liliac Cântă însă taina veche... La ureche, la ureche, Eu ți-aș spune-o după plac, Sub măceși și
... cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...
Alexandru Macedonski - Pe balta clară
Alexandru Macedonski - Pe balta clară Pe balta clară de Alexandru Macedonski Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; — voioase Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase; Oh! alba dimineață, și visul ce șoptea, Și norii albi — și crinii suavi — și balta clară, Și sufletul — curatul argint de-odinioară — Oh! sufletul! — curatul argint de-
Alexandru Macedonski - Primăvara (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Primăvara (Macedonski) Primăvara de Alexandru Macedonski Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare; Pe orice frunți suferitoare, Oh! ningeți, albe flori de măr. Sub liliac Sunt paseri dulci ce nu mai tac, Concert de voci mângâietoare Sărmani cu inimi gemătoare, Uitați, dormiți sub liliac. Pe sub cais Din aripi bate albul vis De-o inocență răpitoare: Amanți cu inimi arzătoare, E fericirea sub cais. Sub nucul lat Te afli însă izolat Și-n umbra lui îmbătătoare Trecutul naște ca o floare Ah! de-aș muri sub nucul
Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor
Alexandru Macedonski - Rondelul crinilor Rondelul crinilor de Alexandru Macedonski În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici, -- Potirele lor au fanatici -- Argint din a soarelui pară. Deși, când atinși sunt de vară, Mor pâlcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară Sunt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi, mă-mbătară, Când fragezi, și primăvăratici, În ei mă sorbiră, extatici, Și pe aripi de rai mă purtară În crini e beția cea
Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...