Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALERGAT
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 661 pentru ALERGAT.
Anton Pann - Cîinile Cîinile de Anton Pann Cîînile pe gerul tare, Cînd ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai sa-mpreună cu noada. Dar lasă, d-acu nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, ...
Anton Pann - Critica oamenilor
Anton Pann - Critica oamenilor Critica oamenilor de Anton Pann Un om bătrîn oarecînd Tot numai un cal avînd, Sui p-al său copilaș Ș-așa ieșea din oraș. Pe drum unii din norod Striga zicînd: - Ce nerod: Că el, bătrîn, n-are hal, Ș-a pus copilul pe cal, Care este putincios Să se ducă și pe jos Și să fi-ncălecat el, Ce bătrîn prost și mișel! Iar bătrînul auzind Pe oameni asfel vorbind, S-a rușinat oarecum Și puțin mergînd pe drum Pe copilul jos a dat Și el a încălecat. Ducîndu-se dar asfel, Cu copilul după el, Auzi pe alți rîzînd Și după dînsul zicînd: - Mă! ce bătrîn nătărău! A lăsat pe pruncul său Ca să alerge pe jos, Mic și crud, neputincios, Și nu-l suie după șa, Că nu este greu așa. Bătrînul iar auzind Acestea lumea vorbind, Puțintel daca s-a dus, Și pe copilul a pus. Deci pe drumul său urmînd Auzi pe alți zicînd : Mă-ă! mă-ă! ia vedeti Pe acești nevoiași beți! Cum s-au pus doi cît un mal Să deșele bietul cal! ...
Anton Pann - Mortul înecat Mortul înecat de Anton Pann P-un țigan mort cu paradă Cum îl ducea toți grămadă Ș-a vrut să treacă o punte, Să meargă la schit pe munte, Purtătorii cînd pîșiră, Picioarele își greșiră Și cu mort cu tot îndată Căzură în rău dodată. Cei vii sta să se cufunde Și mortul sălta prin unde. Iar cei din apă afară La vii nici nu să uîtară, Ci-ncepură guri să facă : -Săriți, că mortul să-neacă ! Toți după mort alergară Și pe cei vii îi lăsară, Carii ca glonțul căzură Și nici nu să mai văzură. Cîți săraci sînt ce n-au pîine, Cît să dea nici la un cîine, Și vînd sculele din casă Să facă pentru morți masă, Las pe cei vii să postească, Ca pentru morți să-mpărțească. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Anton Pann - Norocul și mintea
Anton Pann - Norocul şi mintea Norocul și mintea de Anton Pann Să pricea odată Norocu-n cuvinte Cu prealăudata și-nțeleapta Minte, Zicînd că el este ce pricinuiește Binele și răul la cine voiește. Mintea zicea iară că : -Fără de mine Nu să poate omul să aibă vrun bine; Cînd sînt eu cu dînsul, d-ar avea și rele, Le trece-n răbdare, nu i să par grele. Norocu-mprotivă-ncepe iar să zică, Mintea, d-altă parte, nu să lasă mică, Din vorbă în vorbă Norocul îndată De necaz și ciudă vru Mintea să bată. Dacă văzu Mintea că nu să-nțelege Ș-o s-ajungă treaba pînă la ciomege, Zise : -O Noroace ! ce trebuie ceartă S-avem ca nebunii și vorbă deșartă ? Noi un om s-alegem și, intrînd într-însul, Vrednicia-n faptă s-arătăm cu dînsul. Așadar d-această amîndoi voiră Ș-un om să găsească să călătoriră. Mergînd împreună, întîlnesc în cale Un om păzind capre în jos pe o vale. Văzîndu-l, Norocul stă în loc, vorbește : -Să mergem departe ce ne trebuiește? Iată domnișorul care mă așteaptă Să-mi arăt cu dînsul vrednicia-n faptă. Și te uită numai că nu-n ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată Femeia înecată de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. Pe mal șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit Cu duioșie! Mai în sfârșit Și mie Îmi trebui o soție, Să mor—de bucurie!" Deodată Iată Aleargă oarecine, Dând busta peste mine. — Bre, ce-ai pățit, vecine? — Rău și bine! Nevasta-mi a căzut în râu: S-a dus Pe apă-n sus, Și-i caut trupul eu! — Cu voia dumitale, Ți-a fi, prietene, cam greu, Căci trebuia s-apuci la vale... — Învață, măi, Doar pe flăcăi Ca tine! Eu îmi cunosc nevasta foarte bine! Ea toate le făcea pe dos, Și prin urmare bietul val A fost silit s-o ducă nu în jos, Ci drept în deal: Pe placul ei Să-noate, Căci altfeli nu se poate! Destule sunt asemenea femei, Dar nu se-neacă
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa Mater Dolorosa de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 2, 15 ianuarie 1888. Ești Dumnezeu, Isuse, și mântuiești o lume Prin moartea-ți născătoare de noile idei; Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume De lume și nelume, când piere fiul ei? Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia. Ești Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă: Piroane, ea le simte; oțet, îl soarbe ea! Ș-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus; Și plânsul nu-i mai seacă, ci-ți pare că s-avântă, S-avântă-naripată spre sferele de sus. Țăranul povestește — a lui e poezia! — Că din acele lacrimi albina s-a născut: Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria; Și tot prin flori colindă cătând pe cel
Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă
Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă O doină postumă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nu aveam o șchioapă de pământ să-mi fie Locul meu... acuma-mi stăpânesc mormântul; Și nu îndrăznește ciocoiul să vie Să-mi stoarcă pământul! Alergam ca vită, mânat de poruncă... Mă desfăt acuma-n tihna boierească; Ar vrea și nu poate ciocoiul la muncă D-aci să m-urnească! Mă bătea boierul... acum nu mă bate Nici vântul, nici raza fierbintelui soare; Timpul n-a șters încă semne de pe spate, Dar nu mă mai doare! Îmi lipsea cămașa pe ger și pe ploaie, Când ședea ciocoiul lângă calda-i vatră; Acum port o haină care nu se moaie: Țărână și piatră! Frații și copiii, ce-au rămas în gheară, Din a lor durere auzindu-mi cântul, De la ciocoime atâta să ceară Cât mi-a dat
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... facem casă, Sărman și orfelină. Stingheră turturică prin crînguri rătăcită ! Îți voi clădi eu cuibul în care-i fi ferită De frig și vijelii. Voi alerga eu, dragă, ca să-ți aduc de hrană, Îți voi aduce toate : îți voi aduce mană — Vom fi în veselii.» Și-mi răspundea ...
Cincinat Pavelescu - În munți (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - În munţi (Pavelescu) În munți de Cincinat Pavelescu Cu buclele blonde și ochii adânci Copila pribeagă se duce spre stânci. Și toamna pictează-mprejuru-i decor, Pădurea de aur cu frunze ce mor. Copilă bălană, eu nu știu să-ngân Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân! Dar poate, iubita, ea nici n-a știut Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut. De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci Pe urma copilei cu ochii
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce