Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BUCUROS

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 202 pentru BUCUROS.

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

... cumpănească vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea ... mult nu dorea să știe. Trecuse un an de zile de când Miron venea mereu la joc; flăcăii îi erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros împrejurul lui ca să-i asculte poveștile, vorbele șăgalnice și cântecele frumoase. Din când în când, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar un fluieraș ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... primi cu o simplitate afectuoasă, mă puse lângă dânsul pe canapea, citi scrisoarea domnească ce-i adusesem și apoi îmi zise: — V-aș complimenta bucuros pentru actul patriotic ce ați desăvârșit în țara d-voastră, dacă n-aș ști că complimentele sunt de prisos unui popor ce se simte mândru ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și până la Maramurăș. Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înșii boiarii carii au fost de neam mare. Și puseră banoveți un neam ce le zicea Basarabi, să le fie lor cap (adecă mari bani) și-i așăzară întâi să le fie scaunul la Turnul Severinului, al doilea scaun s-au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Și așa fiind, multă vrĂ©me au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ­ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ­, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ­, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ­ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește. Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul: Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește. Și aceste încă dzicÅ­ că moldovenii sint den rîmlĂ©ni. Iară de descălecatul celÅ­ ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului mag­netic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul de­spre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și înde­lungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejin­du-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>