Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL DE COLO
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 308 pentru CEL DE COLO.
... crâșmar, despre ciocoi, iar cei din părțile muntoase, mai mult despre întâmplările cu dihania de urs. — Umblam, zice unul, după o găină sălbatică, ce de multă vreme o auzisem cotcodăcind prin smidă, când la capătul plăului, colo, știi, drept bradul cel pârlit... — He! he! răspunde altul, ce sta cu ochii țintă la povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în ... mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în suflet,— știi cârlanul cel terțin. — Dar dumitale ți-a mers bine, răspunde un altul, că în loc de o zamă de găină te-ai ales cu o piele de urs, dar mie mi s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când ... la capătul târniței, iaca dihania de urs, după ce-mi supsese boul, îl movilise, și acum ședea nepăsător deasupra pe patramuri; așa m-am aprins de ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele ... apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer ... fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce nu pot, o, scumpe locuitor ceresc?! În locul osândirii ce mă mai zăbovesc? Nu e nimic d-amestec între pământ și mine. Jos pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele ... apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer ... fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce nu pot, o, scumpe locuitor ceresc?! În locul osândirii ce mă mai zăbovesc? Nu e nimic d-amestec între pământ și mine. Jos pe ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, se umplu de mulțumire sufletească, căci Dumnezeu îi dase un copil tocmai după gândul său. Învățând el toată cartea, împăratul a început a trimite ... vei da pe mâna stăpânirei. Eu sunt hoț. Meseria acesta nu mai are căutare, de când împăratul a pus niște slujbași ai dracului de strașnici și de aspri pentru unii ca noi. Abia ne mai ținem zilele, cu câte o găină sau altă pasăre ce putem să ciordim de pe ici, de colo. Și tocmai jumulea o gâscă nevastă-mea când ai venit d-ta. - Tocmai ce căutam și eu. Dumnezeu m-a adus la voi ...
... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Își puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag și să stea bucuros în Sărăceni. Era un sat cel puțin de nume: nimeni nu putea zice "că e popă făr' de
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... viu. El se duse binișor, și până a nu pune piciorul pe prag, întinse mâna fără să-l simță nici măiestrele, apucă cocoșul de gât și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise ușa încetișor, trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse de spuse zmeilor să intre unul câte unul, că el îi așteaptă la ușă, pe dinăuntru. Zmeii îl ascultară, orbiți de lăcomia ce aveau ei să puie mâna pe fată. Și apoi, de! de zmei, zmei; de voinici, voinici; dară se vede că erau cam nătăfleți, de ascultară la gura băiatului să intre după dânsul câte unul, unul; căci fiul cel mic al împăratului sta acolo înăuntru cu paloșul în mână, fără să știe zmeii, și cum intrau, el hârșt! le lua capul și îi trăgea ... fiul de împărat, eu ți le-am luat, după ce am ucis șase zmei și îmi pare rău că mi-a scăpat și cel de-al șaptelea. Atunci împăratul răsuflă de bucurie că a scăpat cu față curată pe fie-sa de o însoțire ce nu-i venea la socoteală de loc,
... n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai de oameni mizeri, cari rupți de foame stau Și zac pe fața casei în frig, când bieții n-au Nici țol măcar s-aștearnă! Și vezi nămeții colo, la margine de sat? Ce slab e coperișul și câte de-ngropat Sub iarnă, ca un suflet sub patimile vieții; Hârtii în loc de geamuri și fără mal pereții, Bordei urnit cu totul sub vârsta bătrâneții, Scârbos ca un păcat Pe prag acolo moartea sta zi de zi la pândă, La uși acolo grija stă goală și flămândă, Prin astfel de bordeie curg lacrimile crunt! Sunt doi: un fiu și-o mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi acei ce sufer al iernilor înfrunt Și-a ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de multe ori cel bătut, dacă își recunoștea greșala, nu se întorcea de la el cu mâna goală. Conul Manole era însurat cu o femeie de asemenea a lui Dumnezeu, deșteaptă, bună gospodină și spornică la treabă. Unde n-o căutai o găseai scuturând, grijind, făcând rânduială și înveselind ... caimac. În adevăr, pe lângă merindele cu care femeia lui îi ticsise boccelele, îi puse și un felegian anume pentru cafea cum și trei ocale de tutun turcesc, iar ciubucul cel de iasomie cu imamea de chihlimbar îl luă boierul în mână ca să-i slujească și de baston. — Când n-oi pufăi dintr-însul, m-oi apăra cu el
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... zise: — Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc, fără zăbavă. — Bine, dragul tatei, dacă te bizuiești că-i putea răzbate până acolo și crezi că ești în ... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel ...
Ion Luca Caragiale - Operă națională
... dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere la operă? A cânta. Da. Trebuie încurajat orice act de îndrăzneală națională, chiar dacă el se face cu concursul străinilor, căci aci străinii sunt aliații noștri. Trebuie să fie cineva lipsit de orice sentiment de iubire pentru națiunea sa, pentru progresul acesteia și pentru încurajarea acestuia, ca să nu aplaude orice act de îndrăzneală de acest fel. Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii. Un grupet, un tril, o cadență costă mii de franci. Ce sistem de corupție! ce venalitate! Unde este patriotismul artiștilor noștri! unde este îndrăzneala teatrului nostru! Și unde mai pui că artiștii în sistemul cel vechi nu fac o notă mai mult peste cât sunt plătiți să facă; pe câtă vreme, ai noștri, peste câte sunt datori, îți mai fac ... o damă de companie mai mult decât plătește teatrul nostru pe o primadonă. Se înțelege că dama de companie sau cameriera joacă acolo rolul și de ...
... ogradă: știa că găina Bogheta nu se oua la un loc cu celelalte, căci o pândea Sura, o nadoleancă pestriță la pene, și o ciupea de creastă până i-o însângera, de aceea o lăsa să se ouă lângă gard, într-o tufă de brusturi, iar iarna, în pod, după horn. Cunoștea pricina dușmăniei dintre câinele lui și cel al vecinului. Nu era frunză care să cadă, nu era creangă care să se usuce, fără ca moșneagul să nu se întrebe și să nu ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului ...