Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREDINȚĂ

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 474 pentru CREDINȚĂ.

Gheorghe Asachi - Amorul arător

Gheorghe Asachi - Amorul arător Amorul arător de Gheorghe Asachi Astă toamnă-Amorul-Zeu, Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Îns, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și credința-n astă țară S-a făcut o marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau Și tot brazde răsturnau. Abie câmpul a arat, Ce n-a fost sterp din natură, Din cucură a luat De semință o măsură, Într-ales, fără neghină, Din a căreia tulpină Răsar inimi credincioase, Simțitoare și duioase. După ce a semănat, La Zeu rugi a înalțat: Să reverse-a lui favor Pre tomnaticul ...

 

Gheorghe Asachi - Cuvântul lui Socrat

... uniră toți să zică Cum că casa era mică. Socrat spusă a sa dorință: De-ar da zâna de Atină, De amicii cu credință Casa mea să fie plină! Zicea Socrates cu minte și în astă întâmplare, Pentru cii ce amici se cheamă, casa lui era pre mare. Că ...

 

Gheorghe Asachi - Imnul de sară

... memorie zace, Sunetul a lirei mele în trecutul să-l repoarte, Pe strămoși să-i prezenteze, ce-n resbel, precum în pace, Prin credință și unire aparau a patriei soartă, Încât prin a lor virtute, ce fu arma lor și scut, În un curs de ...

 

Gheorghe Asachi - Jijia

Gheorghe Asachi - Jijia Jijia de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție imitată dupre zicătoarea poporană     Între Prut și-ntre Siret,     Ce mai mult de ani o mie     Apă limpede trimet     Păn' la Dunăre-n cîmpie,     Este-un lac, ca marea-ntins,     De muncei umbroși încins.     Nici un rîu din sînul lor     Nu revars-a sale ape,     Cu nutrețul curgător     Acel lac ca să-l adape,     Ci din fund nemăsurat     Lacul crește nencetat.     Acel lac, cînd este lin     De vînt unda-i nu se-ncreață ;     La ochi samănă deplin     Cu un disc luciu de gheață,     Sau cristal chiar, ce-a răsfrînt     Bolta-azură pre pămînt.     Noaptea, cînd te-apropiezi     Către apele acele,     În ceriu și în lac prevezi     Stol de lucitoare stele,     Luna jos și luna sus,     Și-n lac cursu-i spre apus.     Nu-nțelegi de-i adevăr     Sau fantazie, au dacă     Lacul suie-se spre ceriu     Ver spre lac ceriul se pleacă,     Că de cați în a lui fund     Sameni mez în glob rotund.     Așa, cînd e timp frumos,     Ochiul tău se îngînează,     Dar va fi mult inimos     Milian cel ce cutează     La lac noaptea a veni,     Fără ...

 

Gheorghe Asachi - Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei"

Gheorghe Asachi - Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei" Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei" de Gheorghe Asachi La 1850 înturnat din străinătate Când sufla o grea furtună Preste patria dorită, D-unde fost-ai departat, Tu erai de voie bună; Ca s-o vezi mai fericită, Azi și mâine-ai așteptat. Sunetele lirei tale D-aurită viitorime Aveau dulce argument; Iacă se deschisă-o cale Pentru-a patriei giunime, S-o agiute prin talent. Revăzut-ai al tău munte, Turma cu păstori și fete, Ce te-ndeamnă la cântat; Di ce porți o tristă frunte, De-a ave de lacrimi sete Di ce tot n-ai încetat? Unde-i ecatombei sfară, Cântece de bucurie Ce triumfului convin? Înturnatu-te-ai în țară S-o nutrești melancolie? Ea-i sătulă de suspin. Oare zâna amoroasă Ce-ai găsit-o-n văduvie Azi credința ț-a călcat? Ori odoară prețioasă Furul cel cu ghibăcie Din comoară ț-a prădat? Dacă zâna cea frumoasă Ce prin ochi și dulce buză N-a-ncetat a te-ncânta, D-alt odor dacă nu-ți pasă Decât de ea și de muză, Încetează- ...

 

Gheorghe Asachi - Paladiul moldovenilor

Gheorghe Asachi - Paladiul moldovenilor Paladiul moldovenilor de Gheorghe Asachi Pentru ziua aniversală a inaugurărei Academiei din Iași, serbată în 3 iulie 1838 Dacă Troia-n a ei ziduri Paladiul ar pi pastrat, Care Gioe chiar din Olimp a trimes spre-a ei ferire, A lui Priamos domnie în putere și-nflorire Teafără-ntre pericoli pe temeiuri ar fi stat. Nu a zeilor urgie, nu Ahilevs înfiorat, Nici a grecilor mii vase ce vărsau foc și pieire, Nu Ulis prea înțeleptul, cu ghibacea uneltire, Ilion ș-a sale temple în țărân-ar fi surpat. Cu asemene scop mare, nației mântuitor, Reglementul ca paladiu pe-Academie a urzit, Ca să fie de virtute și științe viu izvor. Că Moldovei sânta Pronie fericire a menit Pe cât zelul și credința vor păstra acest odor, Care după ani o mie p-orizon i-au

 

Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan

... veacuri a purtat Și a patriei mântuire cu sânge-a răscumparat, Răzămându-să în Pronie ș-a părinților credință, Prin ei dacă țara încă a păstrat a sa ființă, Nu-i virtute mai puțină, pentru cugetul mărit, A-ndrepta ...

 

Gheorghe Asachi - Sirena lacului

Gheorghe Asachi - Sirena lacului Sirena lacului de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție Imitație dupre o tradiție poporană. De la curtea unui sat, Prin preluca cea umbroasă. Întristat-au alergat Fata-Irina cea frumoasă ; De plîns ochiu-i roura, În vînt păru-i flutura. Cînd din luncă a trecut Unde-un rîu în lac s-afundă, Fata-Irina a stătut Și, uitîndu-se la undă, A ei dalbe mîni a frînt Și a zis acest cuvînt : „Voi, ce-n ist palat undos Locuiți, o, surioare, Bocetul meu cel duios Ascultați ș-a mea plînsoare ! Cel ce-amorul mi-a giurat, Aleu, azi m-a îngînat. Pe al nostru domnișor Am iubit cu duioșie, Trainic mi-a giurat amor, Că m-a lua de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n ...

 

Gheorghe Asachi - Turnul lui But

... Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat ...

 

Gheorghe Asachi - Umelită alăută

... amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost de-a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune ...

 

Gheorghe Asachi - Valea Albă

Gheorghe Asachi - Valea Albă Valea Albă de Gheorghe Asachi Taurida sau Crimeea Cetatea Chilia Valea Albă Credința și fanatismul Panahida eroilor moldoveni Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>