Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JOC
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 552 pentru JOC.
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul Clavecinul de Dimitrie Bolintineanu Cum sub vise d-aur frageda junețe Pare la vederea minții omenești, A părut în sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea creatură Care noi iubim. Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri de grații cerești. Danțul urmă cursu-i... Muzicile sună; L-a plăcerii undă ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
... alba lună Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca. Frumoasa copiliță lucra la o cunună De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă căuta; Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină Și strălucesc sub ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... răsfață-a lor cosică Și albele lor sânuri cu dalbe sărutări. Căci grupa cestor vergini, folatre, tinerele, Prin valurile limpezi, prin raze se juca, Lucind ca vise dalbe ce-n nopți amari și grele Vin a ne înșela. Pe albele tunice în flori d-argint cusute, Se ...
Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri
Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri Lui V. Alecsandri de Dimitrie Bolintineanu Tu, din a cărui liră s-exală-etern și lin Un cânt suav și dulce ca fumul după crin; Tu, ce când lași pe harpă-ți o mână fugătoare, Tragi grațiile-n horă și joacă râzătoare; Tu, ce încânți cu farmec prin cântul tău plăcut, Vei spune mie oare, de ce tu ai tăcut? Am auzit că lira lăsând-o la o parte, În cârmuirea țării ai fi luând tu parte; Că părăsind eterul cu stele semănat, În pulberea arhivei tu capul ai plecat, Urmând mulțimii lumii ce crede din vechime Că fără post nu este în viață nici un bine! N-ar fi mai bine însă, înalte arhivar, Decât să pui pe cale al patriei greu car, La tine la moșie, prin văi desfătătoare, S-arăți a ta putere pe cerbi și căprioare? Și dacă nu ești meșter la arma de vânat, Să prinzi cu undișoara puicuțele din sat? Dar nu, iubite frate!... Tu ai o datorie Frumoasă, sfântă, sacră, spre dulcea poezie... De-aceea către țelu-ți nainte să te-avânți. Decât să fii ministru, mai bine e să cânți. Un cântec ...
Dimitrie Bolintineanu - Mireasa mormântului
... mincinos și dulce, Curmă-al său suspin. Ea era tăcută, tristă florioară! Fruntea-i visătoare dulce se-nclina, 'N aurul cosiței mâna-i albioară Distractă juca. Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbește, Ascunzându-și ochii plini d-amor ceresc, Tânăra mea viață cursul își oprește, Pentru totdauna eu te părăsesc ...
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte O noapte la morminte de Dimitrie Bolintineanu Mergeam pe căi sălbatice, Cătam adăpostire; Iar fantasme lunatice Râdeau p-o monastire. Lătra departe câinele La duhuri neguroase, Scoteau din groapă mâinile Scheletele hidoase. Pe munți, regina nopților Păruse gălbenindă, Așa cum fruntea morților Se vede suferindă. Atunci trecură ielele De mâini în horă prinse; Ș-un abur toate stelele Îndată le cuprinse. Țipa în sânul norilor Vulturi cu grele pene. Și vuietul prigorilor Se auzea alene. Un fulger!... Norul fumegă; Iar tunetul răspunde, Și ploaia cade, spumegă În turburoase unde. Apoi s-aud răsunete De vaiete, suspine; Înspăimântat de tunete, Un mort veni spre mine. În prejmul monastirelor, Umblând, mă rătăcisem; La locul cimitirelor Văzui că mă oprisem. Mortul ,,Deschideți, schelete, aceste mormânturi, Căci ploaia se varsă pâraie din nor, Căci vântul mă bate, și câini mă-nconjor, Și ielele albe duc hora pe vânturi. Aseară, când umbra cădea pe pământ, Ieșii să văz luna jucând pe ruine, Căci două schelete gemeau lângă mine Și-un verde balaur zbura prin mormânt. Dar luna s-ascunde d-odată-n furtună Și astfel ca spicul de vânturi uscat, Vârtejul pe mine în văi m- ...
Duiliu Zamfirescu - Ianuarie Ianuarie de Duiliu Zamfirescu Frigul, scriitor pe geamuri Cu zăpezile se joacă Și le schimbă-n promoroacă Atârnând ciucuri pe ramuri. Din fereastra-mi înghețată Stau uitându-mă la cer: Norii, plumbuiți de ger, S-au strâns pată lângă pată. Trist și singur ca un greier Vălul timpului rupându-l, Eu aștept să-mi toarcă gândul Într-un colț mai cald de creier. Iar afară numai fumul Subțiratec își ia zborul; Eu îmi leg de dânsul dorul Și-n văzduhuri îi dau drumul.
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...
Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...
Gelu Vlaşin - Jocul secund Jocul secund de Gelu Vlașin lumina nu-i a noastră ea nu știe să zboare ea nu știe să tacă lumina nici nu moare lumina care doare totul te cuprinde totul te coboară jocul nu te cheamă jocul nu te știe jocul care joacă jocul care