Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru JURUL(ÎN)

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 303 pentru JURUL(ÎN).

Vasile Alecsandri - Codreanul

... cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan Lâng-un grec țarigrădean. [14] ,,Măi Codrene, voinicele, Spune tu domniei mele, Mulți creștini ai omorât Cât în țară ai hoțit?" ,,Domnule, măria-ta! Jur pe Maica Precista, Eu creștini n-am omorât Cât în țară-am voinicit, Vreun creștin de-l întâlneam, Averile-i împărțeam. Cu doi cai de-l apucam, Unu-i dam, unu-i luam. Mâna-n ... sunt de tine!" Scăpatu-mi-a voinicul! Eu mă-nchin cu cântecul, Ca codrul cu freamătul, Ca roibul cu umbletul. Roibul sare zid în loc, Scoate voinicul din foc, Codrul frunza-și îndesește Pe voinic îl mistuiește. Rămâneți în veselie. Ca Codreanu-n haiducie Și-mi faceți parte și mie. [20] ↑ Cele mai multe dintre cântecele poporale încep cu frunză verde . Aceasta provine ... iarbă, a se rătăci prin lunci și codri, a cânta și a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... Danemarcii.............................. dl Burakov Hamlet, fiul regelui răposat...............................dl Kulakov Polonius........................................................ dl Merzliakov Horatius...........................................................dl Hudiakov Laertius.......................................................... dl Kosleakov Ofelia ........................................................... dna Burakova. Bernardo Francisco etc... Tocmai în acea seară, după sfârșitul dramei, avea să se joace unul din vodevilurile mele. Deci în ziua aceea la repetiția gene­rală a lui Hamlet, în interesul meu am intrat în dosul culisei, și ceea ce văzui și auzii la acea repetiție îmi produse o așa plăcere, cum nu am avut nici la o reprezentație bufă ... sublimul dramatic se lovea cu realismul cel mai umoristic din viața artiștilor rusești. Pe lângă asta, ciudat era și decorul scenei. Nimic nu era pus în rânduială, ci toate obiectele zăceau aruncate în toate părțile și încă unul peste altul. În fundul scenei se vedea o bucată de pânză mânjită cu vopsea albastră închipuind marea cu valurile, alăturea era o treanță ce închipuia o parte dintr ... iară de nu, îți jur răzbunare. Ei, spune-mi, așa-i că voi căpăta rochia?!... Suflerul. Da contenești, doamnă, cu șăgile?... ceilalți aș­teaptă intrarea în roluri. Burakova (alergând spre sufler, îi șoptește la ureche) . Te rog, drăguță, lasă-mă un moment să înduplec pe Aristid, și zău că îți voi ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise ... plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul ... adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul din popas în poaps, din târg ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel

... De haraci Nu m-am scutit, Ș-am rămas sărac lipit. Mătură hambarele Prin toate colțurile Și, de-i găsi făioară, Să mi-o cerni În sitișoară, S-o frămânți În lăcrimioare Și s-o coci La țâțișoare, C-am să plec Din țară-n țară Ca s-ajung, Din sat în sat, Până-n târg La Țarigrad, La cinstitul de-mpărat, Și la el să jeluiesc Că nu-i chip să mai trăiesc. Și Voichița, d ... i curgea; Hambarele Mătura, Făioară Că-mi găsea, D-o turtică Mi-i făcea; În lacrămi o frământa Și la țâțe I-o cocea, Și în traistă I-o punea. Tudorel mi se gătea, Pe Voichița Săruta, Iar sărmana, Vai de ea, De foc mare leșina. Soacră-sa îmi alerga, Apă ... Împăratul, d-auzea, Nici mai mult că-l ispitea, Ci din gură-l întreba —De-ai venit să jeluiești, Unde vrei să sângeclești? Ori în Țara Românească, Ori în a Moldovenească, Ori aici, în a Turcească? —Ba aici, în a Turcească, Că sunt oile Mai grase, Albinele Mai mieroase, Văcșioarele Mai lăptoase, Și-st aproape Și de case. Împăratul se-nvoia, Slobozenie

 

George Coșbuc - Filozofii și plugarii

... Au zbierat, au făcut larmă, încât craiul, deșteptat Din gânduri, atent la toate a privit și-a ascultat. Zâmbea craiul, dar în urmă și-a pierdut răbdarea. Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală: Sunteți proști ca cel din urmă prost ce nu știe de școală! Un plugar fără știință, și pe ... glumit numai! În urmă eu v-aș da vouă un sfat, Adică să-ntoarcem caii, să plecăm iar spre palat. Alergând preste câmpie, au zărit în calea lor Un moșneag arând, deoparte. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite, dar moșneagu-abia arasă Câteva brazde. La dânsul, craiul ... da seamă de tot ce-am vorbit acuma Cu bătrânul de pe brazdă, atunci, las deoparte gluma Și pe toți, pe toți vă spânzur! Mă jur pe cerescul soare, Că deși sunteți voi sfetnici, vă pun în

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cel mai interesant este acela, când morunul, nise­trul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a ... somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... luaseră cu pradă orașul, năvălind noaptea prin casele oamenilor sub pretext de a căuta revoltanți, și furând arme, argintării, tot ce le cădea în mână; cum lumea se înspăimântase, crezându-se în timpul ienicerilor și cum, în fine, adevărații patrioți erau desemnați a fi victimele răzbunării domnești. Vali se înălțase la culmea elocvenței și spera a produce o ... multe alte vești rele, corespondentul mai adăuga: că poliția din Iași ar fi arestat un mare număr de persoane pe care le supunea la torturi în întunericul închisorilor, că o seamă de tineri ar fi fost expeduiți spre Dun[...]n căruțe de poștă, iar că sosind în pădurea de la Poieni, nu departe de Iași, ar fi fost uciși de arnăuții care-i escortau; în fine, că unul din șefii miliției, prințul G., plecase la munți cu un regiment de soldați și cu o ceată numeroasă de slujitori pentru ca ... noi? Foc la pușcă, foc la piept, foc la gât, asta rău este!! Eu cred că am nimeri mai bine dacă ne-am retrage mai în fundul munților, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... mai îngrijită leagă cârciuma de primărie. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran nalt, spătos, cu fața conabie ca sfecla; uneori scutură din cap, râde și îndrugă singur. - Așa e omul... un ciocan ... coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în nedumirire, și mai vârtos p-ale ce cată nod în papură, e când apucă lumea în cap și trece nouă hotare. Numai ce-o vezi, la răvărsatul zorilor, că o ia rara-rara, prin fâneață. Galbenă, cu cearcâne vinete în jurul ochilor. Merge ce merge, și să oprește la vrun deal, la vrun părâu. Ascultă neclintită un ceas, două. Vântul bate holdele. Izvoarele dau d ... Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie cânta mereu, arătând cu ciomagul spre soarele care se aprinsese în vârful munților. În toată liniștea surdă a platoului nu se-auzea decât glasul ascuțit al copilului și jalea veselă a lui Zobie. Era un ... la celălalt al orașului. Râul Târgului șopotea în matca sa, și morile vuiau parcă le-ar fi luat cineva la bătaie. Gușatul își luase copilul în poală. Mirea vârâse pisoiul în sân. Și basmele începură, ca la fiece popas obișnuit. — A-ba, a-ba, a-bu, a-ba ... la gleznă, se ducea cu sacul gol la spinare și se întorcea greoi, să-l vadă pe Mirea ce-i pășea în urmă cu pisoiul în cârcă. Cum ajunseră în dreptul Bărăției, copiii de pe drumuri își făcură cu ochiul, asmuțindu-se asupra gușatului. — Ho! Ho! uite și Zobie, frumușelul maichii! — Miau! miau ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>