Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 289 pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... Toată ție jertfește jivină! Însuș pe-astă lume trecătoare, Din hĂ¡os un sânt libov o scoasă, Și dragoste, cu-întia lucoare, [5] Îi suflĂ în mădulările ghiețoase, Așezând ca legea ei întie Priința ș-armonia să fie!... După-această lege nemutată, Făptura toată merge, să ține; În toate libov și dor s-arată: Iubescu-să stelele-între sine, Iubește-să ceriul cu pământul, Iubescu-să mările cu vântul. Sus în văzduh toate zburătoare, Gios pre pământ toate dobitoace, Păn' și răcile jigăni de mare Prin cea patimă lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care ... fierbinte, Că-amândoi mult dor și amar pățiră Pănă ce târziu iară să tâlniră! Tânărul Arghin după ce străină Multă țară-îmblă, multe-orașe, sate, În urmă văzând că-în zădar suspină Ș-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime știea, cu mic și cu mare, Să-i spuie sau să-l ducă la cărare, [15] Obosit într-o vale-adâncă-ajunsă, De-amor,
... mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de ... tuci. Însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci, Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci: Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?... E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată, Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei! Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară. Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară! Mi-i greu capul, ca de ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu dosul mâinii mustățile-i țepoase. Signori, în astă-seară cinăm împreună! Du-te, Giulia, și pregătește cina mai repede! Signorii-s italieni, oameni de-ai noștri, Giulia!… Signora Giulia strânse boabele de mazăre în pestelcă și urcă sprintenă treptele. Vacano era vorbăreț și petrecător de-a mai mare dragul. Ne-a povestit că el nu-i din Abbiategrasso, ci din Anzio, de lângă mare, unde tatăl său era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe-un catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a cutreierat toată Italia, purtând negoț cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o pe signora Giulia, fata avută a ... ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
... toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan de copil, sănătos și voinic ca tată-său. Acum ce să facă el? Parale n-avea, de moară nicicât să orbească un șoarece, ceva țoale, ori vrun dichis în casa lui, tufă! Nimic, dară nimic n-avea de ce prinde ochiul la el. Cum s-o scoață la căpătâi? Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de Doamne ajută, să facă și el o cumetrie. Dară cu ce? Sta bietul om cu mâinile încrucișate, se uita în cer și în pământ și nu știa la cine să caște gura. Și de felul lui fiind om cinstit, nu voia să amăgească pe nimeni cu minciuna. El știa una și bună: când o zice da, să fie da ... și l-am adus acasă. - Spune cumătrului, răspunse Neagoe, că finul d-sale îi sărută mâinile și să ne vedem sănătoși. Apoi se întoarse repede în casă și îndreptându-se către Sărăcie, îi zise: - Dă-te, Sărăcie, la o parte, că am să pui burduful ăsta
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... descoperire ce am făcut și descrierea cadrului întâi din istoria Moldaviei. de mai multe izvoare istorice, care d-sale i-au trecut din vedere. Ajutorat de dânsele, ne vom sili a arăta faptele de la Războieni atât de adevărat, cât cu putință; și așa îcepem: Mohamed II, de mai multă vreme avea ochii țintiți asupra Moldaviei, a căreia putere din zi în zi creștea prin ostășeștile talente ale viteazului Ștefan. Prevăzând că acel stat născând va putea să fie o mare stavilă la planurile sale de izbândă, el hotărî să se folosească de prilejul războiului ce era atunce între Moldavia și Valahia și, dar, ca aliat al acestuia de pe urmă principat, el porni război asupra țării noastre. La sfârșitul anului 1474, o sută douăzeci de mii de turci, afară de urdia tătarilor și de oștile muntenești, sub povața lui Hadim Suleiman pașa, beglerbeg de Rumelia, după mărturisirea domnului de Hammer, cel mai bun general de atunce al Imperiei otomane, intrară pentru întâiași dată în Moldavia. Ștefan cel Mare, simțind că nu va putea birui un asemene vrăjmaș înfricoșat decât prin vicleșug, știu a trage armia turcească într-o pădure numită de
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... ce văzurăm Îl facem totdeauna de leșină de râs. Doi ani acum trecură de când sunt eu la rând, Și împlinesc voința lui Pan împărat mare. Acest oraș în parte-mi căzu, dar chip nu este Să mai petrec aice cel de pre urmă an. PERIERG: Deprinderea te face a-ți fi de codri dor. SATIR: Ba nu; ci traiul vostru mă scoase din răbdare. PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme așa scurtă Să împlinești porunca ciudatului stăpân? Științi de-ajuns cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui. SATIR: Pre voi a vă pătrunde nici gând nu am avut. S-adun pricini de glumă mi-a fost însărcinare, Ispravă pentru care ajunge și o lună; Orice urmări a voastre, oriîncotro te uiți, Nu vezi ... Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată, Cu hohotele sale pereții zguduind; Ce râde singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip ...
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... diac citi tipicul; Când pe el veni botezul Îi trecu auzul, văzul, Nici că-i pasă lui săracul, Că nanașa spune crezul Și se leapădă de dracul. Că el strigă și se strâmbă Parc-ar fi pe o frigare. Duhul sfânt în chip de limbă I-a ieșit pe gur-afară. Unii află cum că nasu E cam strâmb, ca și la tat-so, Și că-și samănă ... Doară luna și văzduhul. Într-o zi văzu pe-o rablă Un tobaș ce lumea cheamă, Cu musteața ca o greablă Și c-o trâmbiță de-alamă: Â Împăratul preanălțatul M-a trimis s-adun tot satul, Să dau știre tuturor Că el caută în latul Lumii-aceștei pe-un ficior, Ce din toți va fi mai tare, Mai frumos și mai cuminte. Deci vă strângeți mic și mare Și să țineți bine minte... Căci se poate, cine știe, Ca la voi prin sat să fie Voinicel a-i fi pe plac ... din trestia plecată El privea la apa fină, Cu oglinda-i nemișcată Strălucind sub luna plină. Deși știi că apa-i moale, Totuși, placa-i de cristale Parc-ar fi încremenit. Nencrețite, plane, pale, Viorii au adormit. Rădăcinile în ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... dintru mârșavul ajun Nu purcede nice-un lucru bun. [1] Spune-mi ce lucru bun făcură Oarecând săhastrii prin pustie, Ce nu primea toată zioa-în gură Făr' ierburi cu rădăcini măcrie, Mure, bureți, alune și poame, Ruptoși, ciuhĂ²și, leșinați de foame? Eu ți-oi spune: zilele, săracii, Cu tăuni și țânțari neîncetate Bătăi avea, nopțile, cu dracii Care-îi invita cătră păcate; În urmă din oameni buni cu crieri Să strămuta-în sălbatece fièri. Zieu! aceia n-aflară nici ună Dintru cele-învățaturi alese Ce pre-oameni fericesc și minună; Nu în pustii, nici în păduri dese Avură ele-început, ci-în orașe, Din oameni cu-obiceaiuri gingașe. [2] La BĂ¡ctra,-în VavilĂ³n, MemfĂ ș-alte Cetăți polĂte,-în prisos de toate Nu în peșteri, ci-în palațuri nalte, Nu prin pustii, ci-în curți desfătate, Unde sunt cu mâncări pline mese Și cu vin dulciu păhară drese!... [3] Omir Iliada minunată N-o află prin codru, nice-în ... Adecă toată ceata-îndesine, Întru-o adunare deosăbită, Din cetașii săi, cercetând bine, O persoană s-aleagă cinstită Carea să le fie solitoare La cea mare și deobște-adunare. În
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... triu-liu-liu-triu-triu... la dreapta... la stânga... dreeeepți!... Iar sfintele locașuri... rușine! Ctitorul abia răsufla, roșu ca para focului. Mă hotărâsem să tac. În ușa amvonului: draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetele, oameni cu părul vulvoi, îngeri slabi și lungi și, mai presus de toți, bunul Dumnezeu, pe nori cenușii, rotocolit cu un curcubeu. Ctitorul nu se mai putu stăpâni. Ridică mânele. Mânecile i s-adunară în umeri și începu, ascuțindu-și glasul: - Nu vezi cum s-agață dimonii de talerul drepților, dar ei tot mai sus, tot mai sus la cântar, căci o faptă bună ridică de la pământ doi draci și mai bine... Nu vezi că ăștia-și apasă degetul pe un șir de oameni dezbrăcați și albi ca varul, cari o porniseră spre rai - au fost buni, milostivi, și n-au râvnit la ale altuia, și n-au ... bătut, nu te pune cu ctitorul, că te face puzderie!" - Iacă, urmă ctitorul, iacă și bogații nemilostivi cum se duc în focul ghenii cu sacii în spinare, deșelați de aur și ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... avem, dară, drept, noi românii, de a susține că la gurile Dunării de Jos nouă ni s-a dat o misiune de împlinit? Se apropie 200 de ani de când — în mijlocul rezbelelor exterioare și civile, în mijlocul a tot felul de tiranii din lăuntru, sub care apoi și-a pierdut și viața — Miron Costin, în 1677, scriind Litopisețul Moldovei , zicea aceste dureroase cuvinte: "Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acum, de nu stăm de scrisoari, ci de grije și suspinuri; și la acest fel de scrisoare gând slobod și fără valuri trebuiaște; iară noi privim cumplite vremi și cumpănă mare pământului nostru și nouă!" Cincizeci de ani mai târziu, situațiunea devenise și mai rea; și bietul Ion Neculce, aproape de a-și închide ochii, după o lungă viață plină de furtuni, striga în marea sa durere: "Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei! Ce sorți de viață ți-au căzut! Cum a mai rămas om trăitor în tine de mare mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag până azi în tine, Moldovo!" etc. Când asemene accente dureroase ieșeau din
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și ... tineri ce se absorb într-una, Ca două atribute ce întregesc ideea În mintea concentrată, se înțeleg în clipă Și ambii fac un angel mulțit în atribute. Ca fulger sunt în curte, ating tot ce veghează ! Soldați în sentinelă, în prag adorm custodul, Străbat la domn în domă, și scapără lucirea Din candela ce arde, și stau în oratoriu. Aci viața vieții, simbolul libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare