Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOC DIN SPATE

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 319 pentru LOC DIN SPATE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții ... ca oțelul..." Nu vrei?... "Să înflorești, să mărgărești!", "Nu zic bine?"... "Ca un măr, ca un păr!"... Bălașa, după ce zgârci de trei-patru ori din mâini și din picioare, își veni în simțire ca dintr-un somn adânc. Nică era la gâtul ei și începuse a-și îngâna vorbele cu plânsul ... nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merișor și de busuioc, plecă îndesându-și căciula pe urechi. Când copilul ieși afară din tindă, îl săgetă crivățul, care te orbea și-ți îneca răsuflarea. Cercă să facă un pas din prag și nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta ... palma È™i două-s două! Gândi È™i făcu. O păÈ›i din nou, cum a mai păÈ›it-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai din când în când, iară cel din dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani. - Dacă e treaba aÈ™a, gândi acum Petru, apoi È™tiu eu ... mai grozav, cu fălcile È™i mai înfricoÈ™ate È™i mai deschise. Balaurul avea acum nu trei, ci È™apte capete. Petru stătu în loc când văzu dihania asta înfricoÈ™ată. "Feri din cale!" strigă apoi. Balaurul nu feri. Petru mai strigă o dată È™i încă de a treia oară; după aceea se repezi la ... ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi

... planetei băiete încă un rând că tare ne mai plictisim pe-ntunericul ăsta TOARNĂ să se facă lumină prin toate crăpăturile pielii scârțâie căruța obosită din toate încheieturile ei de lemn minunate poheții văd și aud poheții suferă și se bucură ca niște copii orfani când văd jucăria ei cer si ... imperfecte între două apusuri trece gloria acestei lumi între două răsărituri muncă și somn un zaț enorm de mulțumire freamătă pe bulevardul victorie efluvii genetice din bantustanele îndestulării (bogată complexă și diversă este fresca sub care ni se înfățișează realitatea semnul nostru biped contemporan ilustrând preocupările și atitudinile fizice chimice și ... de vărsat umed nevertebrat cu mii de pasări mici multicolore în colivii de aur mici multicolore zburând prin carnea lor fragedă aburindă până la cer din loc în loc uși întredeschise prin care ne privesc obiecte și cifre lungi rafturi și sertare lucioase cu dinții măcinați ce de chestii domnule (iți vine să râzi ... nțeleg nici acum 7. lume lume și iar lume soro lume veniți haideți să vedeți pe taraba amăgirii cum dospesc voluminoase și grele icrele negre din ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției ... cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a întâmplat și cu amintirea lui. Afară de nevastă-sa și de mine, poate nu mai e nimeni care să i ... case în Sfinții-Apostoli, case gemene, sistem vagon, una în fața celeilalte, amândouă cu totul la fel, în afară de un singur lucru : curtea celei din stânga, pe care o locuiau proprietarii îmbuca fundul celei din dreapta, închiriată unui becher bătrân pe o mie-două-sute de lei. Poate ce-l făcuse pe Gogu Nicolau să se însoare cu Elena Zaharescu ... ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

... vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munților; în față, nețărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află ... capitala districtului în altă parte, la Versailles, de exemplu. Atunci, Leonida a propus guvernului o altă soluțiune: să se ia câte o bucată din cele trei județe limitrofe, să se facă un trup, care să se declare județ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluțiunea era neadmisibilă, din cauza crizei de care suferea tezaurul public. Fără să renunțe a gândi la realizarea visului său într-un timp mai oportun, Leonida a ... opus comenduirea corpului respectiv de armată. - Atunci, dacă nu se poate regimentul 32, înființați-ne un liceu clasic și mutați la Mizil Facultatea de medicină din Iași! La aceasta s-a opus Ministerul Cultelor. - Sau clădiți-ne un teatru național cu o subvenție ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai ... el fără vorbă și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro. — Ei, las' că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi! Și odată ... zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are... Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele ... nu trece mult la mijloc, iaca se pomenește Ivan cu un car de palce cum îi plăcea lui. Le ia și le leagă la un ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat ... mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mânzul lui, și mi ți-i dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse ... le răsădească și să le îngrijească. Și îl luase la ochi, căci era spirt, știi, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuși slugile din curtea împărătească îl numiră cheleș. Și, cheleș în sus, cheleș în jos, până ce îi rămase numele Cheleș. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat din creștet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur ... pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei de pereții sânului - și mirosul fără nume ce-i radiază din rădăcinile părului - și cât e de bine să te părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te-nvăluiesc din toate părțile ca niște vârteje de aburi calzi saturați de esența adormitoare... Cu vorbe să le spun?... Astea se simt și se gândesc, de spus ... viață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, văduvă, cu un copil bolnav și capiu - o fetiță, care roade și mănâncă lucrurile din casă și care trebuie păzită foarte de aproape să nu dea foc. Interese mari... o avere colosală... consiliu de familie... soacră și cumnați - niște creaturi ... ei s-a ridicat zidul consiliului de familie. Acesta firește nu putea îngădui o așa rătăcire... Plângeri... revoltă - de prisos. O ultimă sforțare ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare ... când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la altul al țării. Din această proaspătă înviorare de puteri, aproape sălbatice în izbucnirea lor, din acest clocot de viață frenetică au răsărit eroii mântuirii noastre — oameni deaceia unici, aproape divini, a căror apariție în mijlocul unui popor ... uneori că soarta, în înțelegere cu natura, de la început alege, înseamnă și ia subt ocrotirea ei pe cei care au de spus vreo veste din cer pământului nostru. Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul ... fost: "Unde-i Nicu?... Cine știe ce presimțire, ce tainică vedere în viitor striga astfel ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... peste fes punea o pălărie neagră cu margini late. Tot luxul lui de bogătaș nu se învedera decât în scumpetea blănurilor, a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din ... la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate ... să vadă asemenea alai de înhămătură condusă de doi surugii năbădăioși în haine de abÅ• albă cu fireturi negre, și care săltând pe șea pocneau din bice și chiuiau cât le lua gura. Așa năzdrăvănie nu se mai văzuse pe meleagurile acelea. În Lemberg era boierul cât pe ce să aibă ... de un adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... în ceața de omăt. Lanternele se stinseră și câțiva slujitori, chiar și ei se făcură nevăzuți, ascunzându-se prin ale lor locașuri. Rămăsei singur pe loc ca într-un pustiu. Un vânt furios, ce spulbera fulgi de omăt moale și cleios, re-pede mă acoperi din cap până în picioare, iară frigul pătrunzător, ca un șarpe lunecos, se furișă prin cele mai mici descusături ale blănii, trecându-mi cu fiori de ... departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul plesni din limbă la adresa calului și acesta în trap accelerat porni înainte. Îmi îmbodolii fața cu gulerul blănii. Nu vedeam nimică. Îmi părea că mă aflu ... cu o repeziciu­ne amețitoare și la cea mai mică cârnitură sau lovitură a tălpilor în vreo cioată de copac puteam fi aruncat din ea pe omăt, spre a fi sfâșiat de lupi, care, cum am înțeles, ne adulmecaseră și aler­gau din toate puterile, ca să ne ajungă. — Moșule, moșule! auzi lupii? strigai eu cu îngrijire. El nu-mi răspunse îndată, ci lepădând hățurile își bătu ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>