Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIRĂ
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 436 pentru MIRĂ.
Mihai Eminescu - Povestea teiului
Mihai Eminescu - Povestea teiului Povestea teiului de Mihai Eminescu — Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire! Îmbrăcîndu-te-n veșmîntu-i, Lepădînd viața lumii, Vei spăși greșala mumii Și de-o crimă tu mă mîntui. — Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinerețea luminată; Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea! — Știu mai bine ce-ți priește, Cum am spus, așa rămîne; Pentru drumul cel de mîne De cu azi te pregătește! Mîna Ea la ochi și-o ține, Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înseuat așteapt-afară, Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechi și sfînt, Ce cu flori pîn-în pămînt Un izvor vrăjit ascunde. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)
Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884) Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu din februarie 1884 de Mihai Eminescu Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu → Informații despre această ediție Scrisoarea trimisă de către Mihai Eminescu lui Titu Maiorescu în luna februarie a lui 1884. Eminescu îi cerea criticului literar ajutor financiar, necesar întoarcerii sale în România, după de acesta fusese internat la un spital din Viena. Viena 4/ 16 februarie 1884 Stimabile domnule Maiorescu, Astăzi, iețind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încat, dacă ar fi stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pe mine înnsumi mă miră lungimea timpului, în decursul căruia nu ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...
Panait Cerna - Farmec de lună Farmec de lună de Panait Cerna În ritmul lin al adierii Doi meri s-alătură-nfloriți, Șoptind duios în faptul serii Ca doi amanți înlănțuiți. Se miră floarea și suspină… În loc de inimi arzătoare Îndrăgostiții din grădină Au câte o privighetoare. Un cântec chemător vibrează: E una din privighetori – Cealaltă tace și vibrează Cutremurată de fiori. Dar cum apare luna nouă Sclipind în frunza tremurată, Privighetorile-amândouă Încep să cânte –
Paul Verlaine - Nu este-așa%3F
Paul Verlaine - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
... supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu sânge rece, și mare prigoană ducea împotriva poeziei ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteaţă Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om și o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineața până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau nădușelele, și ca să dea și ei în spor, ba. Se ținea, vezi, norocul după dânșii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuțele de colo până colo, și ca să se statornicească și ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânșii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau acești oameni o spuză de copii. Din acești copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței și stau lângă dânșii ca ulcelușele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiți față când venea omul de la muncă, că v-ați fi luat câmpii. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți, ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ...
Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)
... cu familia mea și eu toți amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoșire. Nu te mira că-ți vorbesc mai întăi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fe! de „deprimare a moralului“ ...
Vasile Alecsandri - Balta Balta de Vasile Alecsandri Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie Peptul, inima și ochii peste carii lin adie. Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos. Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate. Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor, Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor. Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare! Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare; Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund, Și pe sus nagâții țipă, lișițele dau în fund. Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină; Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet, Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!
... zbura Și în curte că era! Iar în curte cum sărea, Bogdan timpul nu pierdea, Poarta curții deschidea Și nuntașii toți intra. Liteanul că se mira Și mustața-și răsucea [5] Și din gură iar zicea: ,,Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-și ia postavurile!" Cât Bogdan îl ...