Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NECAZ
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 271 pentru NECAZ.
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară. Peste vreo patru săptămâni, a venit vremea să-l boteze: Radu, Răducanu, Canuță - fără praznic la călindar. După ce s- ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...
... Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) Alecsandri de Paul Zarifopol Cu generația lui Alecsandri, occidentalizarea societății și a literaturii românești se modifică: tineretul moldovean, cultivat în Apus, începe a critica însăși influența aceasta apuseană. Îl cuprinsese grija de a nu fi decât imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; și bucuros ar fi adoptat formula naționalistă din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn moale de obiceiuri orientale; noi am răsărit în larma ideilor nouă ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... așa de frumos se făcu mielul, încât nu se mai găsea pe lume un altul așa de frumos ca acesta. Crăpa fierea într-însa de necaz când văzu mielul; căci țiganca pricepu că acesta nu era lucru curat pentru dânsa. Și după ce mai trecu câtinică vreme, zise bărbatului ei, când ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. ÎntrÂo noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei Legenda ciocârlie de Vasile Alecsandri Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă ...