Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE ÎNȚELEGE (CU)
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 360 pentru NU SE ÎNȚELEGE (CU).
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... necunoscutului împresura acum, spaima, cu miliardele de guri pe care le au valurile, cînta în jurul șubredei corăbii, înfricoșător se întindea deasupra curba cerului, sprijinindu-se pe abisuri, și mai înfricoșătoare se urca cealaltă, scufundată în adîncuri. Aprige și tumultuoase, aprinzînd fosforescențe, se ridicau valurile să vadă frumusețea Didonei, unul peste altul săreau talazurile fugărindu-se, negre prăpăstii ce căscau o clipă, fluide punți se întindeau și înspumatul norod nu mai avea astîmpăr. Un abis, peste care plutea divina frumusețe a liniilor ce le întrupase întîmplător natura, se răzvrătea în mii și mii de curbe, de vîrfuri și zigzaguri, zuliar de-a nu putea fi niciodată armonios și împăcat cu sine. Capricios zugrăvea noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă ... Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona neștiutoare de ura abisului ce niciodată
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când ... deșertăciunea lor Și pe-umeri te vor duce, sacrificând averea, Viața pentru tine. Dar spune-li-adevărul, Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre Și te vei stinge mizer de nimenea jălit. Se vede Că nu puteau șireții ca să găsească-n viață Alt preț decât acela să-și împlinească pofte Pe seama altor... Apoi este și drept, cuminte, Ca proști ... ei admiră toate ce le-aduce pieire? Omoară fericirea unui popor întreg, Liniștea unui secol și ești numit erou. Beată de bucurie mulțimea te primește, Cu lauri te-ncunună... O gintă ce se-nalță Pe spatele altora e mare  și cu cât Mai mult se
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care ... o formă de Stat europeană, și numai decât să introducă și la noi cultura apuseană... Și atâta a trebuit să aibă urmări. Când se părăsește o stare politică patriarhală, firește nu se mai pot păstra moravurile patriarhale. Nu noi stricăm dacă, deșteptându-ne în fața rămășițelor claselor odinioară dominante, suntem mai bine armați decât mai pot fi ele (aplauze multe). Domnilor, un Stat ... liniștea și siguranța lui. Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele societății întregi. Partid conservator modern este acela care cu știință și cu metodă, se uită până în straturile cele mai adânci ale societății, și caută și se întreabă: unde, unde mai este o energie care s'a născut d'abia de eri și pe care încă n'o cunosc ? și
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... omul rănit de sarcasmul confraților, și iritat de chiulul fugarului urmărit, a pornit ca glonțul unui anarhist. Deși sceptici în privința rezultatului promis cu atâta avânt, cei trei confrați se hotărăsc să aștepte, și, pentru a scurta chinul așteptării, comandă o semi-baterie cu sifon. Dar n-apucă să vină băiatul, și o birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. Un moment, birjarul, un muscal, vorbește cu mușteriul, apoi desprinde burduful. Mușteriul se dă jos și intră în compartimentul popular al ospătăriei. Muscalul a și plecat. Mușteriul cel nou este un om înalt și bine făcut ... a trebuit mai mult decât trei-patru secunde, ca să se săvârșească această manoperă . Tipul se așază la loc pe scaunul lui, de astă dată cu mai multă precauție ca întâia oară, iar tânărul ziarist merge să facă asemenea la masa lui. De astă dată carta de vizită nu se mai vede; a dispărut sub talpa ciubotei din stânga a stăpânului ei. Confrații își mușcă buzele. - Să dăm de știre poliției ... alta . Dar dacă D . ar fi avut inspirația să-l pândească la ușa de ieșire a cabinetului, pe d . judecător, așa e că
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu-i să taie stejarul cel mare ce era lângă stână. Ciobanul însă nu socoti de cuviință a se osteni să execute porunca: dar visul se repetă în mai multe rânduri, amenințându-l cu pedepse care îl făcură să se arate ascultător; abia lovi de câteva ori cu securea, și copacul, ce era sec, căzu. În mijlocul lui se găsi o icoană pe care ciobanul o aduse la biserica satului; dar noaptea, aceeași viziune i se arătă, porun- cindu-i să facă biserică în locul unde a fost copacul; ducându-se la acel loc, găsi iarăși icoana ce dispăruse din biserică. Atunci, ajutat de tovarășii săi, ciobanul făcu o bisericuță de lemn, ce se vede încă pe deal din susul mănăstirii; pe rădăcina stejarului este zidit oltarul, și multe minuni s-au făcut
... de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu se dădu însă învins, știind să umble foarte ușor cu portativele și, ajutat de aripele puternice ale inspirației lui de compozitor, el se înălță tot mai sus, bravând elementele naturii. în sfârșit, ajunse plouat în Olymp. Aphirodita îl primi ca pe un erou. Ea îl îmbrățișa, îl sărută ... așteptase înfrigurată, întocmai cum știa să facă pe pământ când da câte un concert de gală. El înainta și oferi grațios Venerei romanța dedicată. Dar cu surprindere și amărăciune constată artistul că nici un aplauz nu sosea de nicăieri. în adevăr, toți locatarii Olympului se priveau nedumeriți. Zeița, întâi mirată, apoi contrariată și grav ofensată, văzând că Fuchs își considera misiunea sa ca definitiv terminată - ea, care nu primise vreodată nici de la Zei un asemenea afront - se sculă brusc în picioare și, roșie ca floarea macului, înciudată, scutură o dată capul cu grație^ dar
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... îi taie creditul și încep a-l persecuta pentru datoriele lor. În cazul acesta, ingeniosul june aleargă la sfînta noastră Convenție și, armîndu-se cu articolul relativ la neviolarea domiciliului, rîde de nerozii săi creditori; cu toate acestea, moneda îi lipsește, credit nu mai are la nimeni. Ce face el oare în această critică pozițiune? Ce să facă, sărmanul; pleacă capul la lovirele soartei, se face slujnicar!… În această nouă condițiune, spiritul său se supțiază ca firul de borangic, imaginația lui se înalță pînă la al noulea cer, devine filosof peripatetic [4], patriot și încă patriot, nu glumă. Declamă în contra abuzurilor, căci funcția lui (daca are vreuna) nu-i permite să fure; devine inemic neîmpăcat al ciocoilor, îi înjură și îi încarcă cu cele mai negre epitete, fără să se gîndească că această clasă desprețuită de dînsul este fenixul dezertului [5], carele se renaște din cenușa lui mai forte dupe cum era înaintea arderii sale. El nu înțelege că zicerea ciocoi este sinonimă cu zicerea bogat și puternic și că mai toți cei ce să rădică din noroi la putere și bogăție devin bași-ciocoi și, pentru mare nenorocire ...
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... sultan. Însă măcar că românii nu știură a se folosi de prilej, totuși Eteria, în rezultatele sale, le fu folositoare; îi deprinse iarăși cu cuvântul leuqera slobozenie pe care-l uitaseră de mai mult de un veac; și mavroforii le dădură pildă cum trebuie să moară pentru patrie. Revoluției ... mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu totul lipsită de școli, căci de-abia în cel de pe urmă an al domniei sale loan Sturza vv. se îngriji a restatornici Jimnaziul Vasilian, în Trei-Ierarhi. În toată acea vreme, învățătura se da sau în pansioane private, sau cu ceasul, de niște oameni care cei mai mulți nici nu fuseseră pregătiți pentru nobila sarcină de a fi luminătorii junimii; numai nevoia îi silise a fi profesori și a arăta ... arăta niște cunoștințe ce ei singuri nu înțelegeau. Toată instrucția pentru tineri se
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald. Sudoarea îi brobonează fruntea, îi picură pe veșminte; el nu se șterge; vântul răscolește praful și gunoaiele — căci lumea mănâncă în curtea birtului — vârtejul trece peste dânsul; lumea zărvăie; mulți se supără că nu sunt bine serviți; el tace. Și de-o lună de zile de când stă la băi n-a vorbit cu nimeni, n-a salutat pe nimeni, n-a întins mâna nimănui. Dar o fi trist, o fi nefericit, o fi bolnav ... m-a apucat când l-am auzit că începe să vorbească: la început câte-o vorbă nedeslușită, apoi fraze întregi, la urmă mi se păru că citește și, în sfârșit, această scenă tainică se încheie cu
Alecu Donici - Paingul și bondarul
... Alecu Donici - Paingul şi bondarul Paingul și bondarul de Alecu Donici Talentele în lume ce nu aduc folos Sunt foarte de prisos. La negustor de pânză, paingul în dugheană, Văzând cum mușteriii la cumpărat se-ndeamnă, Au zis în gândul său: "Eu cu talentul meu Pot face o cercare Mai mult izbânditoare Decât un negustor Ce cumpără și vinde product străin cu spor. De mâine dimineață deschid o magazie De-o nouă pânzărie, De care omul încă pe lume n-au țesut". Așa au zis paingul, așa ... mătura, băiatul a doua zi l-au tras Afară din dugheană Și truda-i au rămas Fără luare-n seamă. Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar Și-i zice: "Vezi cum omul jaluz disprețuiește Orice talente mari? Tu înțelegi mai bine: te rog dar hotărăște, Ce pânză-i ... A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns, Dar nu e de ajuns Această însușire; Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească, Ca să se
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... naturală. Statua este de lemn și colorată, după stilul evului mediu; este o operă de rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi; în mîini și în picioare se văd urmele cuielor și pe frunte — ale ghimpilor. Divinul fiu se înalță cu fața către izvorul luminii, către răsărit. Din vîrful domului azuriu, ochiul lui Dumnezeu, înconjurat de stelele infinitului, îl privește, așteptîndu-l cu dragoste. Domul e luminat de trei uși, răspunzînd pe trei terase, și de o fereastră rotundă, întretăiată de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben și roșu. Dacă îngenunchi în fața figurii Mîtuitorului, capul său divin i-l vezi în dreptul ferestrii scînteietoare de lumină ... verzi cari domină valea Doftanei. Mă opresc o clipă, amețit de atîtea impresiuni^ să respir adiarea dătătoare de viață. Dar ilustrul meu amfitrion mă apucă cu bunătate de braț, zicîn-du-mi cu tonul unui îndemn inspirat: — Mai sus! mai sus! Suim scara subțire care se ...