Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CÂND
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 2262 pentru PE CÂND.
... — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se în cap, ieși gânditor. Dar pănă când să-mi puie calul la sanie, îmi luai pușca și torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de vânat și mă întinsei leneș pe o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din ... zi știu că am fost cel dintăi în picioare, când a sunat cornul vânătoresc. Unul câte unul se adunară toți oaspeții cu puștile pe umăr gata de plecare, când iată că mireasa, călare pe un cal alb ca și dânsa, se arătă în mijlocul nostru. — Cine va ucide cerbul cel mare, craiul codrului, zise ea, îndreptându-și ochii ... mea! Toți ne plecarăm dinaintea ei; toți doream scumpa năframă. Ajuns în pădure, mă așezai la o ruptură de părău așteptând să-mi vie cerbul, când ...
... Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare ... toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. "Să-l secăm dar dintr-o sorbire" și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creștinească și frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce ... știți a face din alb negru și din negru alb... Dumnezeu v-a dăruit cu minte, ca să ne povățuiți și pe noi, prostimea... — Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice ... și al lui Baiazid, poreclit Fulger; atacat fără răgaz de leși și de unguri, sub pretext de oarecare drepturi fictive, Ștefan, zic, se opune dușmanilor când cu puterea, când cu dibăcia unei ingenioase diplomații. El se uni cu leșii, ca să bată pe unguri, cu ungurii, ca să alunge pe leși, și cu amândouă aceste neamuri, ca să reziste turcilor. Înțelept, viteaz, neadormit, el izbuti a face dintr-o țară de păstori o ... romană, mărirea romană, și în fine cade glorios sub brațul divului Traian. Moartea lui este ultimul sacrificiu ce-l face poporului său; el se ucide pe ruinele patriei sale! Decebal e ca stelele acelea călătoare ce se zăresc pe
... modru, căci la fântâni stau pază Trei taberi pânditoare și rar voinic cutează Să fure strop de apă, prin vorbe viclenești, Dar tu, iubite Fulger, pe Salba de-o dorești, Gătește-te și-aleargă! Încalecă-ți fugarul Și-mi fă dară pe voie! Blând Fulger ia paharul Și iese din palută; când nimeni n-a zărit, Se suie-n turn la Salba și tot i-a povestit, Cum Volbură departe la Negură-l ... tot de-a lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi cu ... putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri! Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... a răspuns dulcele glas. Și totodată am auzit sunînd limpede, de departe, clopotele de Înviere. Mi-am scos căciula și mi-am făcut cruce, pe când gazda îmi dechidea poarta. - Hristos a înviat, gazdă bună ! - Adevărat a înviat, om bun ! mi-a răspuns femeia... Poftește ... mi numai de ce-ți tânjește sufletul: măcar o cât de mică mângâiere ce ar strica ? Gazda mea și-a pus cotul stâng pe masă, și-a răzemat tâmpla pe palmă și, dusă departe pe gândurile nevoilor ei, mi-a spus liniștit și măsurat următoarele: - Uite, om bun, care-i pricina mâhnirii mele... Ascultă... Eu, cum ți-am ... ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam că soarta mea începe să mai mă ierte dintr'o parte, mă lovește acum și mai adânc pe de alta... Când să zic Doamne-ajută, mă pomenesc, în casa asta, cu zavistie și vrajbă între copiii mei. Acu nu mai am vreme și gând să fac ...
... se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un popor îi dobitoc sau om. Așadară, pe când treptele ridicate ale societății fug, se vaietă, se înflanelesc, pe când doctorii lipsesc și spitalurile se închid, fizionomia obștii rămâne tot serioasă și neschimbată... ca fatalitatea... zeul cel mare al strămoșilor noștri...Dogma zisă a ... a trăi cu moartea în toate zilele în acea vreme, aridica străjile ce picau, a îngropa fără deosebire soldații și civilii,rugasem pe doctorul ștabului să-mi deie vreun leac, socotind și eu că ar putea fi vreun leac. Așa-i omul!... când zidirea lumii se sfarmă,omul cel mai tare seamănă (a) copil, necredinciosul aleargă la doctori, pe care înainte și în urma primejdiei îi chemăm șarlatani.Câtu-i viața înflorită, o cheltuim nebunește; când moartea bate laușă, stăruind la leacul hotărât ca un creditor îndărătnic, ne rugămsă mai aștepte o minută. Doctorul îmi dădu râzând un șipușor și-mi ... M. se făcu Dunăre... "De ce — striga ofițerulcu raportul — de ce ai îmbrăcat uniforma... nu știi că datoria cătrepatrie se arată nu numai pe câmpul bătăliei, dară orișiunde se cerejertfa vieții?... Soldați de-o zi, trebuie să vă botezați uniforma înorice primejdie." Iar ochii generalului fugeau
Constantin Stamati - Omul și pământul
... ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și ... meu! fiul meu! vrei să ai cunoștință Cu mine, a ta rudă acea mai de aproape? Căci te-am purtat în sânu-mi pe când nu te născuseși, Și mie prea mi-i milă de a ta mâhniciune. Deci trup din trupul meu fiind, tu ai dreptate, Să ... Priviți cu defăimare, ca la o mârșăvie; Eu ți-oi spune misterul, ca el să-ți fie armă, Ție și altor oameni ce moartea înfioară, Când n-aveți fapte bune, Ascultă dar, amice: "Acum sunt multe secoli, dar să le număr nu pot, ...
Alexandru Macedonski - Nălucirea
... Alexandru Macedonski - Nălucirea Nălucirea de Alexandru Macedonski Când noaptea vine placidă, lină, Când alba lună suie pe cer, Când vântu-n frunze duios suspină, Când dulci arome plană-n eter, Ades mi-apare fața-i blondină, Plină de farmec și de mister. Să fie feea rimelor grele? Sau e-al ... plăpând, Încât te-aruncă în rătăcire, Ai vrea în brațe s-o strângi palpitând! Vană dorință!... E-o nălucire Ce într-o clipă vezi dispărând! Când noaptea vine placidă, lină, Când alba lună suie pe cer, Când vântu-n frunze duios suspină, Când dulci arome plană-n eter, Mi se arată fața-i blondină Plină de farmec și de mister! Ore sublime de reverie, De inspirare trec atunci ... eu, Și-n valuri dive de poezie Exal cu-ncetul sufletul meu! Ea, înclinată pe-a mea hârtie, Zâmbind, conduce pana-mi mereu! Când se întâmplă să nu-mi apară, De întristare sunt înnegrit! Chiar Poezia repede zboară Când nu mai vede chipu-i iubit; Dar la vedere-i se-ntoarce iară Și mă inspiră necontenit! Ea este feea rimelor grele, E ș-al ...
Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac
... Mihai Eminescu - Rugăciunea unui dac Rugăciunea unui dac de Mihai Eminescu Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viață dătător, Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate și ... farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers, Și tot pe lâng-acestea cerșesc înc-un adaos Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos! Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă, S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă, Puteri să puie-n brațul ce-ar sta să mă ... trec, Pân' ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un dușman mi se naște, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște, Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o, Că pot să-mi blestem ... să amuțe cânii, ca inima-mi s-o rumpă, Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față, Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... cu care nu mai avea ce face, și-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să aibă ginere pe un țigan, dară fiindcă apucase de-și dedese cuvântul, voia acum ca să și-l ție. Și până să se facă logodna, pofti pe țigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei. Țiganul ședea la masă pe șapte perne și d-a dreapta împăratului. Pe când mâncau ei acolo și se chefuiau, iată că vine și feciorul împăratului cel cu izbânda, și d-abia, d-abia, izbuti să intre ca să ... parcă ar veni la prochimen. - Eu socotesc, mărite împărate, că cel care a făcut o asemenea vitejie, nu crez să se fi culcat pe urechea aia și să fi stat numa așa cu degetul în gură, după ce a ucis pe zmei și s-a văzut stăpân pe cămara unde dormea împărăteasa, trebuie să fi luat el vrun semn cu care să dea la iveală vitejia lui. Pe când ...
... Deschiseră, încet, portița și intrară în grădina publică. Ninsoarea cădea înceată, fâșâind, printre ramurile copacilor, și se așeza ușoară, ca un puf. Țăranii o luară pe aleea cea mare, apoi făcură la stânga. Femeia mergea drept înainte, când bărbatu-său îi strigă din urmă: — Fa, Safto, să cotim, că ajungem tocmai bine la capul dealului, și-i drumul mai neted pe ici. Țăranca stete puțin pe gânduri, apoi pesemne că-și făcu și dânsa aceeași socoteală, că o luă repede la dreapta: ea înainte, bărbatu-său în urmă. Făcură câțiva pași ... mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse pe bancă. Mâna stângă nu i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu ... Dragostea trebuie să-l fi dat gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior.