Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DE ALTA PARTE

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 605 pentru PE DE ALTA PARTE.

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... strâmt al individului și a găsit în capul celui ce o produce acel prisos al concepțiunii care îi dă valoarea universală. Nu scopul de a ajunge la un folos individual prin scriere; nu deșertăciunea de a te vedea trecut printre autori; nu ambițiunea de a întrece pe alții, nu aceste interese personale îți dau dreptul de intrare în literatură. Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce știi că este adevărat în gândirea ta și pentru ceea ce simți că este frumos în ... are vocațiune, care în momentul lucrării se uită pe sine“. Căci ceea ce împiedică atâția oameni, dealtminteri inteligenți, de a vedea bine, de a gândi adevărat și de a scrie frumos și ceea ce îi condamnă să rămâie totdeauna mediocri este tocmai mărginirea personalității lor la interese exclusiv individuale. Prin negura ... înțelege mai bine despre ce ne este vorba, vom cita mai întâi din viața intelectuală a altor popoare câteva exemple relative la cercetarea de față. Teoria gravitațiunii lui Newton, concepută de el încă pe

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... Vitanului părea că se împreună cu bolta cerului. Întreg pământul, după aceste slabe licăriri care desfăceau perdelele întunecimii, se cufunda în nemărginirea neagră și mută. Pe așa vreme, foalele din șatră pufniră în grămăjuia de cărbuni care rânjiră roșu și începură să joace, aruncați de suflarea greoaie, regulată și somnoroasă ce ieșea pe țevile de fier. Scânteile, în cârduri de steluțe, trosneau și, plutind în neștirea întunericului, se stingeau una după alta. Ai fi crezut că întreaga lume s-a dus pe copcă dacă, în ropotul ploii ce cădea de astă dată nemiluit, nu s-ar fi auzit ocările lui Căliman și scârțâitul ascuțit al unui cărucior ce se apropie de pragul potcovăriei. — Vine, săracul de el, ș-o fi rebegit de ploaie, că e gol ca un deșt... Așa îngână în fundul întunericului Raluca, atârnându-se de lanțurile foalelor. — Deh! mai bine să vină mort decât cu mâna goală, răspunse răgușit Căliman, botezând cu praftorița cărbunii care își ațâțau din ce ... ți bat limba pe nicovală! Capul milogului atârna într-o parte a căruțului. Tot trupul lui e o mână ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... speriați că dreptul lor nu li se ia, decât se preface în altă proprietate, ce nu le va cere hrană, îmbrăcăminte, răspunderea cugetului și îngrijirea de a o strânge de pe drumuri în cătușe, când fuge împinsă câteodată de bătaie, chinuri, iar de multe ori de glasul slobozeniei, ce-i strigă rușinea și degradația lui, și nedreptatea noastră. Când se nasc chestii de căpetenie, de cele ce aduc strămutare în rânduielile economice ale unei țări, misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau, în contra altor folosuri ce i se iau. Jurnaliștii îndeobște au acea misie, mai ales în țări neînvățate, unde obiceiurile ... s-ar putea ușor dovedi. Convicția de greutate ce se întâmpina a se vinde țiganii ne aduce la altă convicție, anume că proprietarii de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o parte sunt netrebnici la munca pământului, ca salahori se văd rari, și un grădinărit nu plătea de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... mai multe ori, nu i-a venit decât după moarte. Cine nu trebuie să-și uite durerile și nemulțumirile, când istoria îi arată pe niște cetățeni vrednici de a porunci lumii, care au fost jertfa tiranilor și de multe ori chiar a compatrioților lor? Nenorocirile noastre trebuie să le socotim de nimică, când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu-și îmbărbăteze caracterul, să nu dorească de a imita pe acești străluciți bărbați, făcând abnegație de sine și râvnind numai folosul obștesc! Cât trebuie, dar, să ne fie dragă această știință înaltă, care, las'că ne dă o petrecere folositoare și ... iarăși și pe noi cu semințiile viitoare, cărora are să le trădeie povestirea faptelor noastre. Pe lângă toate acestea, istoria mai are și neprețuitul dar de

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... metafizică, și prin ea numai, și pentru teoria cunoașterii, era considerabil. Fragmente filozofice în versuri și în proză, din materialul manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului, textul poeziilor publicate. Însă filozofia teoretică a fost pentru dânsul, pe de o parte, izvor de imagini; fundament pentru o morală și o politică, pe de altă parte. Fără interes, desigur, nu este o cercetare atât de minuțios lucrată ca a dlui Al. Dima, a urmelor de idei și terminologie hegeliană la Eminescu (în Viața românească din 15 februarie 1934), fiindcă Eminescu trebuie să fie, pentru noi, românii, subiect eminent de studiu; și îndeosebi prețioasă e apropierea pe care o face dl Dima între monarhismul lui Eminescu și acel al lul Hegel. Hotărât rămâne însă că, în atitudinile strict ideologice, filozofia lui Schopenhauer ... Satan-Lucifer cu Orfeu; Luceafărul este Logosul creator; Luceafărul este pământul românesc, iar Cătălina e nația română Călinescu ne pune sub ochi singura explicare plauzibilă, pe a lui Eminescu: înțelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... vorba de critica modernă în general, nu exclusiv de teoriile lui Taine. Din această cauză dl Bogdan expune greșit pe Taine. Așa, spre exemplu, o parte esențială a teoriei și a metodei lui Taine e așa-numitul caracter dominant ori calitate principală ( qualitee maîtresse [2]), pe care fiecare artist, ca și fiecare epocă artistică, îl are. Această calitate principală și generatrice, odată găsită, toate celelalte calități decurg din ea și se ... am zis acolo: întâi critica trebuie să stabilească legătura între producțiunea artistică și artist, analizând forțele vii creatrice care au făcut producțiunea artistică, adică analizând pe artist. Bineînțeles că, analizând pe artist din punct de vedere fiziologic, psihologic, moral etc., vom da de mediul înconjurător care a fasonat pe artist și, analizându-l pe acesta din urmă, vom stabili și legătura între mediul înconjurător și producțiunea artistică, cu alte cuvinte, vom stabili influența mediului cosmic și social (mai ales ... critică judecătorească. În privința acestui cuvânt dl Bogdan zice următoarele: ,,...dl Gherea se folosește de cuvântul judecătoresc fiindcă îi lipsește o idee". Și în altă parte

 

Alecu Russo - Holera

... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea printr-însul, și se părea un uriaș; o pereche de pantaloni largi peste toată măsura lui putea ascunde fusele ce-i slujeau de piciore. Când se primbla, mâinilemergeau într-o parte, picioarele în alta, iar capul se legăna în toate părțile; întâlnindu-l pe uliță dând peste trăsuri, încurcându-se în pavelele și butucii cu care era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era dezbrăcat de păr și numai în vârf vițe surii și strălucitoare se clătinau, fruntea înaintită, galbenă ca ceara, sfârșită cu o perechede sprâncene tufoase ca secara de ... nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de treabă, harnic și cinstit, de

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... ales steaua, iubiți alegători, pentru că ocârmuirea lor de astăzi e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din ... care ne adumbrește din înalt cu raza ei cea norocoasă; cu Steaua să țineți, căci atunci când dânsa apare, cerul rămâne senin, norii se duc. De steaua noastră să vă călăuziți, dar, fraților, cum magii s-au călăuzit de steaua tainică ce i-a dus la ieslele în care se născuse Mântuitorul! Și nu uitați că, pe câtă vreme noi pășim pe urma unei raze de lumină, potrivnicii noștri și-au luat ca semn al lor Crucea! Crucea, semnul ce se pune pe ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă

... cuvântare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Și din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. Lișițele-ncep să strige Ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige, Vin la fața locului. Un țânțar, nervos și foarte Slab de constituție, În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. Când deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere Cu poruncă de la centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranța statului... De emoție, în surdină, Sub un snop de bozie, O păstaie de sulcină A făcut explozie. III Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită Își îndreaptă talia. Trei petunii ... văduvie Să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie-n față una Care să le usture!... Jos, pe-un vârf de campanulă Pururea-n vibrație, Și-a oprit o libelulă Zborul plin de grație. Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Giuvaer de smalț și aur Cu sclipiri de platină. V Dar deodată, pe

 

Emil Gârleanu - Grușan

... unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat Grușan? Uite, citiți... Se făcu tăcere. Unul din căpitani luă jurnalul ... nu putuse ieși din mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță, dar pe colonel nu-l puteam zări. Mă hotărâi să mă scol dis-de-dimineață în cele câteva zile ce mai rămăseseră până la plecarea lui. A doua zi de la hotărârea mea, tocmai mă îmbrăcasem și priveam pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... hotărîri nestrămutate a guvernului roșu convenită cine știe cu cine, - nimini, decât numai însuși guvernul și partidul său. Nu e vorba prin urmare de prejudecare și hotărîre, e vorba de o părere, de un punct de plecare. Guvernul acesta are un partid, are chiar majoritatea în adunări; el este prin urmare dator mai nainte de toți de a veni și a-și arăta părerea, printr'un proiect în regulă, pe lângă care să caute dacă va putea să-și alieze două treimi ale Camerelor. De când s'a ridicat pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga că partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebue să fie unite într'o cestiune care atinge nația întreagă. Alaltăieri, d. C. A. Rosetti, ales prezident al ... voturi contra a 42, ocupându-și jețul, a chemat iarăși pe toate partidele la înfrățire și la unire, pentru scopul lăudabil de a câștiga admirația Europei. Lăsând d'o parte

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>