Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PURTA ÎN INIMA
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 480 pentru PURTA ÎN INIMA.
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... de alte puteri oarbe de cari nu ne putem da seama, dar pe care simțurile mele le presimt. Tu ai entuziasmul luptelor imediate, simți încă în vălmășagul în care te zbați îmbătarea sîngelui care fierbe, crezi în curentele ce le vei putea porni și zăgăzui încotro energia ta primordială vrea să le mîie, crezi și nu simți rănile multe care te sîngeră ... și pe care întîmplarea a odrăslit-o în imensul și monotonul lan al ierburilor, unde fiecare fir e la fel. Tu uiți că în timp ce Pegasul tău își va strînge aripile și va sta minunat în fața unei flori, cei ce te pîndesc vor putea să-și arunce săgețile și să caute să te doboare. Oprit în fața unui izvor, în care cerul se resfrînge, atras de o mireasmă ce călătorește dincolo de anotimpul care a dezlănțuit-o, chemat spre miragiurile pe cari le ... l-ai căutat cu îndîrjire ca să-l picuri în rana potrivnicului lacrimă de înduioșare se poate preface ; spinul ce-l țineai la îndemînă — în prinos de floare și în ...
Dimitrie Bolintineanu - Elegie (Bolintineanu)
... sunt pline Și mâna-mi acum rece pe harpă a-nghețat; Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine, Căci ce-am iubit în viață ca visul a-ncetat. Aveam un frate tânăr a căruia junie Ca râușor de lapte luase cursul lin, Ce în ... bucurie, Zicea cu vorbă dulce: ,,Eu nu voi să suspin!" Aveam și-un tată încă, amic cum și părinte, A cărui gene albe în plâns au fost albit. Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte, Copilul lângă tată, precum au viețuit. Iubeam o copiliță, o tânără suflare, O floare matinală ce crește surâzând, Ce fără să adune în ... a încetat din viață, Și iarba primăverii sub pașii-mi s-a uscat; Al vieții mele soare s-a stins colo în ceață Și anii mei de tineri în dor s-au întristat. Eu am trecut ca floarea aici în astă lume, Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit! Ah! d-aș fi fost o floare purtând un dulce nume, Aș fi trecut ...
... le dă în dușumea cu muchea unui capac de pian, pe care îl are înșurupat la spate, deasupra feselor, și pe care îl pune totdeauna în mișcare în asemenea ocaziuni, punând în nedumerire pe clienții săi și băgând în sperieți pe cei mai slabi de înger. Acest capac mai servă lui Cotadi și ca perete pe care se urinează mai ales iarna, când e ... ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită și lăsând să se scurgă din ele (?) vârfuri câte două picături limpezi de untdelemn franțuzesc. Dragomir are o inimă foarte bună. Când vede pe iubitul său Cotadi că, cu toate pocniturile ce le dă în dușumea cu muchea capacului de pian, nu a putut reuși încă să pună în nedumerire pe naivul care a avut imprudența să-l contrazică. Dragomir, bănuind cât de delicioasă trebuie să fie senzația artistică și rafinată ce ... ca, de câte ori va fi timp de ploaie, să poată împreună cu întreaga sa familie petrece noaptea în jumătatea din stânga unei firide situată în zidul de la poarta locuinței lui Cotadi; cealaltă fiind rezervată pentru vardistul de zi. De multă vreme nu se mai aude vorbindu-se nimic de ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... Ce plan adânc-șiret! Cum în sămânța dulce a răului s-a pus Puterea de viață! Și mai credeți în bine, în basme de copii! O, ridicați în suflet gigantici vijelii Și sfărâmați c-o mândră strigare triumfală Ordinea cea nedreaptă, șireată, infernală, Ce proștii și șireții, unii-nșelați, iar alții Înșelători susțin ... al desperării! Acum pricep eu gându-ți, căci zvârcolirea mării Trăiește-acum în mine. Pricep gândiri rebele Când ai smucit infernul ca să-l arunci în stele, Dezrădăcinași marea ca s-o împroști în soare, Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare.  Da! ai știut că-n ceruri, răul, nedreptul, tronă, Că secole nătânge l-adoră, l-încoronă, Știai c-așa cum este ... morții nu. Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă tină Și praf e universul întreg  fără de vină Ai căzut, geniu mândru, plin de-ndărătnicie În spații făr-de margini, în evi de vecinicie! Vai, soarte blestemată, ce oarbă arunci bobii, La oricine în lume dai ceea ce nu-i trebui, Te rog, soarte, mă scapă, de alții nu  de mine. Atât venin în suflet, și-atât amar ...
Ștefan Octavian Iosif - Cântărețul (Iosif)
... El n-ar dori să-l recunoască Pe lume nimeni niciodată, Să poarte pururea o mască Pe fața lui de chin brăzdată, Să treacă nebăgat în seamă, Ca și o umbră prin mulțime, Ce nici să știe cum îl cheamă Pe tristul făurar de rime... Doar seara când, trudit de cale ... S-audă cântecele sale Cântate de la vreo fereastră, S-asculte dus și nici să-i vină În minte cânturile-acele, Să-i pară-o inimă
... singură protectoare era ea, căci în spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere, ea se hotărî să sufere tot, numai să nu o părăsească în această grea cumpănă a vieții. Astfel, în ziua pornirii ea umplu trăsura cu perini și merinde, se îmbrobodi bine, luă în buzunări tot soiul de mirodenii și doftorii și se sui împreună cu nepoții ei, așezându-se, se înțelege, în locul cel mai bun, căci oricum și de dânsa îi era milă. Caii plecară în pocnitul biciului într-un nour de colb, și peste câteva oare, orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în tăcere se vedea numai ca o linie albă la marginea orizontului. Însurățeii erau de o veselie nespusă: târgul cu învălișul său de colb, cu vuietul ... creasta lui aurită atinge bolta ceriului și că toți ceilalți se umilesc dinaintea lui: era bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor, care de mii de ani vede în toate serile, cel din urmă, asfințitul soarelui. Alexandru și Elena îl priveau cu ațintire, pierduți în măreția lui, și inimile lor tinere se închinau în
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...
... cheile de la cămară și de la pivniță, căci nu era bețiv; el sta la ciuruitul și datul grăunțelor la cai, el la împărțitul tainurilor în curte. Deși nu era recunoscut, nici prin leafa ce lua, nici prin hainele ce purta, ca mai mare asupra celorlalte slugi, căci din cauza sluțeniei n-ar fi avut îndestulă autoritate pentru aceasta, totuș trebile de încredere el le îndeplinea ... să cunoaștem, pe rând, ambele fețe ale vieții. Așa într-una din zile, tata, sufletul casei noastre, omul cel scurt la vorbă și cald la inimă, care ținuse atâta timp, spre mulțămirea tuturor, cârma trebilor în mână, închise ochii pe neașteptate, și, la vârsta de optsprezece ani, rămăsei trist și orfan sub epitropia unei mătușe, varga lui Dumnezeu. O! Doamne, ce ... umbla gura de dimineață pănă-n sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă-te-ar para focului, striga deodată în mijlocul rugăciunii, nu vezi colbul pe scrin?... Apoi sărind, ca o leoaică,
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce ... cinstea-i vorbă goală, Că totu-i fals și sterp, n-ai fi văzut Cum cel mai bun prieten te înșală Cu cât mai mult în el te-ai încrezut? Și n-ai fi plâns, ca sub lumina stelei La Getsemani, marele Isus, N-ai fi strigat în spasmele-ndoielii: "O, Eli, Eli!..." către Cel-de-sus? O, mi-amintesc de ziua-ngropăciunii, De drumul spre mormânt de la spital, De steagul roșu ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale; Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in, Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin, Și printre-a serii lăcrămare de ametiste ... sub înălțimea înstelată... Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată; Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin, M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin. O! feerie a ... feerie a naturii, vindecătoare de nevroze, Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem, Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare. Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer... Vestalelor, numai o noapte de fericire vă ... aur Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă cu mii de căi; A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un ... Și ochiul tău mă-ngheață." * Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă Și dor de-al valurilor domn De inim-o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În