Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STÂNCĂ
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 315 pentru STÂNCĂ.
Gheorghe Asachi - Răsăritul de lefca
... a ei laudă în cor sună o cântată Mii de paseri și de nimfe ce-n a ei întâmpin vin. Nu e stâncă, nu e culme care să nu scânteieze, Nu-i câmpie ce nu-ntinde nouă mantie de flori, Nu e limbă ominească care să nu cuvinteze ...
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
... moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, aleu, a ei picior ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Cimitirul
... printre oase zbor! Îmi pare că mă aflu în locuinț-adâncă A unei groaznici iesme, ce sângiuri o hrănesc; Și care de o stâncă, Pe călător sfărâmă c-un zâmbet sătănesc, Călugărilor morți. Sau în pădurea-aceea, în care mai-nainte, Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiți, Când, setoși ...
Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... a ascultat; Câte pustiuri de groază pline A mea durere n-a vizitat! M-a văzut șoimul pe-nalta stâncă, A cărei vârfuri s-ascund în nori, Și al lui țipăt în valea-adâncă S-a-ntins departe plin de fiori ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...
Grigore Alexandrescu - Reveria
Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce n-o află omul aicea trăind. Căci sufletul nostru, ca raza de soare, Ce-și are-nceputul mai sus de pământ, Deși luminează a sa închisoare, Își află în ceruri izvorul cel sfânt. De-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm, De-acolo deșertul, dorinți, întristare Ce chiar în plăcere ades le aflăm. Un clopot ce seara se-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Ca glas care moartea e-aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețând; Un greier ce cântă, o iarbă, răsură, Stufoasa pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura, Ca geniuri tainici ascunse prin flori; Tot mișcă, încântă a ...
... Iacob Negruzzi - Lângă Marea Lângă Marea de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe o stâncă lângă mare Singur stau în depărtare De al meu amor Și ochirea mea cuprinde Oceanul ce se-ntinde Păn' departe-n nori. Ori și unde ...
Ioan Neniţescu - Ţara mea Țara mea de Ioan Nenițescu Acolo unde-s nalți stejari Și cât stejarii nalți îmi cresc Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n față o privesc; Acolo, unde-s stânci și munți, Și ca și munții nu clintesc Voinicii cei cu peri cărunți În dor de țară strămoșesc; Și unde dorul de moșie Întotdeauna drept a stat Și bărbăteasca vitejie A-mpodobit orice bărbat; Acolo este țara mea, Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Acolo unde întâlnești Cât ține țara-n lung și-n lat Bătrâne urme vitejești Și osul celor ce-au luptat; Și unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulțime de oștiri dușmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este țara mea Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să
... pusă pe muzica compozitorului Ionel G. Brătianu. Eroi au fost,eroi sunt încă Și-or fi în neamul românesc! Căci rupți sunt ca din tare stâncă Românii orișiunde cresc. E vița noastră făurită De doi bărbați cu brațe tari Și cu voința oțelită, Cu minți deștepte, inimi mari. Și unu-i ...