Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE CA FULGERUL
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 246 pentru TRECE CA FULGERUL.
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... a zis: „Ascultându-te, fiul meu, sunt pătrunsă până-n suflet de bâzâitura ta melodioasă și-ți prevestesc, dragul meu, un viitor mare ca cântăreț, dar totodată sunt mâhnită, înțelegând că în tine se dezvoltă un suflet poetic. Trebuie să știi, fătul meu, că astfel de creaturi petrec o ... timp în haremul său, unde cadânele cu leacuri și descântece l-au scăpat de la moarte și cu nasul întreg. Asta ți-o spun, pentru ca să știi că puterea noastră este strașnică. Noi, împănând paloșul în venin sau luând pe el bacile destructive, le putem introduce în sângele mamiferelor și ... instinctul stârpirii, începând de la urieșii creației până la ultimul atom ce se mișcă purtând în sine viață. Privește, de pildă, la sprintena libelă, ce ca fulgerul trece prin aer, ea este pantera țânțarilor, și vai de unul din noi, când o va întâmpina în cale: îl prinde cum prinde uliul porumbelul și ... urzătura mrejelor de păianjen. Amar de bietul țânțar ce se va anina cu piciorușul de vreun fir cleios. Ochiul priveghetor al dușmanului, ce pândește victima ca ...
... Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească, electrizat de o mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă ... contururi gingașe ca gâtul unei lebede, cu vile răcoroase și vesele pe țărmurile-i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul ... lungă despărțire, tânăr îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! Cât de repede trec zilele iluziilor! Cât de frumoase erau visurile mele și gingașe, ca și tresăririle acelea ușoare pe care le stârnea piatra mea pe undele Ronului! Lasă-mă să răsuflu! O, te recunosc, adiere dulce! Cât de bine ... miresmele tale? Suflă, haide, joacă-te în părul meu, răcorește-mi fruntea înfierbântată. Te salut ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... amor, căci astă dată ținea de mână acel vis aurit către care atât de des se înălța sufletul său. Însă, vai, visul fu scurt. Iute ca fulgerul, Victor se izbi cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă, văzu între el și juna fată un întreg abis, toată nemărginirea unui ... și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul ... la mine, că toată noaptea n-am putut să dorm. A doua zi m-am dus la biserică să mă rog la Dumnezeu, ca să-mi deie nopți mai bune, și iată că pe pragul bisericii întâlnii tot pe Ștefan, care îmi zise: — Mario, roagă-te și pentru ... l-a putut îndupleca. — Tu, femeia lui Ștefan! striga el necontenit. De asta te-am făcut pe lume, de asta te-am crescut,
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... a ta parte, Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe, Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet Și în dinți scârșnind, Clocotind catranul, a bicelor plesnet, Și obezi călind! Păgânul Doamne, a ta milă ruga mea ... răpească, spre a le răpune Iadului cumplit? De o așa faptă va sălta Satana Și iadul nestins... Deci, blânzindu-și ochii, ce ardea ca para: “Păgâne, au zis, Mi-i milă de tine și de a ta soartă... Și să te scap vreau; Însă mă ascultă ... Și vestind lăstunii cu gingașe versuri, Că se ivesc zori, Și zburând zefirii prin lunci și pe șesuri, Liberi și ușori, Și negreața nopții întocmai ca norii, De pe cer pierind, Turme spre pășune mergând, iar păstorii Din bucium trăgând, Păgânului toate, pân’ și a sa casă, Îi pare ... Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii, Nourii tăcând, Frunzele ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... a ta parte, Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe, Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet Și în dinți scârșnind, Clocotind catranul, a bicelor plesnet, Și obezi călind! Păgânul Doamne, a ta milă ruga mea ... răpească, spre a le răpune Iadului cumplit? De o așa faptă va sălta Satana Și iadul nestins... Deci, blânzindu-și ochii, ce ardea ca para: “Păgâne, au zis, Mi-i milă de tine și de a ta soartă... Și să te scap vreau; Însă mă ascultă ... Și vestind lăstunii cu gingașe versuri, Că se ivesc zori, Și zburând zefirii prin lunci și pe șesuri, Liberi și ușori, Și negreața nopții întocmai ca norii, De pe cer pierind, Turme spre pășune mergând, iar păstorii Din bucium trăgând, Păgânului toate, pân’ și a sa casă, Îi pare ... Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de arătări, Sau de sună clopot, de preoți cucernici Și de-a lor cântări! Îl umple de groază șuierul furtunii, Nourii tăcând, Frunzele ...
... sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă-te-ar para focului, striga deodată în mijlocul rugăciunii, nu vezi colbul pe scrin?... Apoi sărind, ca o leoaică, în spatele slujnicei ce-i ieșea înainte, o lua de ureche și o vâra cu nasul în colb; și iar își urma închinăciunea ... de toate zilele... etc. Ciudat era că pentru a ocărî și a bate nu avea trebuință să-și iasă din fire, ca alți oameni. După o pereche de palme, date de exemplu în timpul mesei, ea mistuia tot așa de bine ca și când ar fi băut un pahar de apă răcoritoare. Ochii ei, stăpâniți de dorința de-a găsi totdeauna pricini, alergau necontenit prin ... am avut nici o precugetare când am făcut toate aceste, căci precum spusei nu iubeam pe Ilinca, nici ea nu mă iubea, ci eram numai ca niște buni tovarăși din copilărie... Dar acum, fiind așa aproape de dânsa, legănat pe fața apei, neauzind alt vuiet decât vuietul măcinișului, neavând alți marturi ... se preschimbau în sufletele noastre cu iuțeala fulgerului, parcă acum pentru întăia dată ne vedeam și ne pricepeam. Într-adevăr, mă uitam acum la Ilinca ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi erau indiferente. A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu ... pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să fi avut mai puțin, pentru micile lui trebuințe materiale tot atât era. Numai după ... multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar nu credem că trebuie privită la Eminescu ca o sforțare impusă de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se ... toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra noilor metode de învățământ; în cercul de amici literari, pentru a se
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să ... deodată ieși de subt acel pod, cu dinții rânjiți și clănțănind de te lua groaza; se uita drept la dânsa cu niște ochi cari strălucea ca două făclii, și se repezi la ea ca să o sfâșie. Fata, care înghețase sângele în ea de frică, își pierduse cumpătul și, dacă calul nu făcea o săritură la o parte, lupul ... împăratului îngriji de cal tocmai precum îi zise el. La a zecea zi, unde se scutură odată calul, și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ... adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu È™i printre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid È™i adâncit È™i se pierdu în umbra naltelor ... o cupă săpată dintr-un carniol mare, pe care o umplu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola È™i turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă È™i apa deveni încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... Fier" s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește — biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ca o oglindă. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN ... ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ... la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor goninduÂi. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea ... aminte la șoaptele lor, nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca: ba că a venit prea târziu și, ca să nu treacă bucatele din fiert, ei mâncaseră mai nainte, și lui îi da, te miră ce; ba că a venit prea devreme ... pe cățeii lui, când zmeul îi căta chiorâș, și multe d-alde astea, și de toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să-l mănânce. - Nu te duce ... faci. Și astfel fiind șiritenia, sora băiatului începu să se milogească pe lângă frate-său, că îi este urât singură acasă. Pentru aceasta îl rugă ca ...