Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACESTEA
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 2189 pentru ACESTEA.
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir
Duiliu Zamfirescu - Un trandafir Un trandafir de Duiliu Zamfirescu Ca o respirare slabă, cea mai tristă, cea din urmă Ce o scoate-n agonie sufletul care se curmă, Înflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare Bobocelul cel din urmă, cea din urmă dulce floare. Eu l-am rupt atunci din glastră și l-am pus într-un pahar Vrând să-i dau prin apă dulce viață lungă... În zadar! Cum e azi, chiar pusă-n apă va muri sărmana floare Precum sufletu-mi muri-va chiar întinerit la soare. Dar ducându-mă, un lucru pe pămant eu mai doresc: Aș voi acestei roze, zile lungi să-i dăruiesc... Sau de nu, privind pe gânduri cum cad foile-i în șir, Să am drept tovarăș ultim cel din urmă trandafir. Octombrie
Duiliu Zamfirescu - Vara Vara (Vară) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Vara , de George Coșbuc Vară , de Ștefan Octavian
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
Edmondo De Amicis - Cuore - Inimă de copil
Edmondo De Amicis - Cuore - Inimă de copil Cuore - Inimă de copil de Edmondo De Amicis , traducere de Clelia Bruzzesi Nota traducătoarei → Romanul scritorului Edmondo de Amicis a fost prima dată publicat la data de 18 octombrie 1886, în Italia. Cuprins NOTA TRADUCĂTOAREI CUVÂNT ÎNAINTE PREFAȚA AUTORULUI OCTOMBRIE NOIEMBRIE DECEMBRIE IANUARIE FEBRUARIE MARTIE APRILIE MAI IUNIE IULIE Pagina principală De Amicis Cuore Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii Imn Tăcerii de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Adâncul tâlc al existenței Tăcerea mută-l revelează, când făr' de chipul aparenței Realitatea o probează. Cel ce aspiră încă să-și rostească sensibila trăire-n poezie, Cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața, cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața Oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă în faptele ce par răzlețe pe Cel ce, Singur, știe-a lor durere Și le păstrează-n viață prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă Esența vie-ascunsă-n elixire și din tabloul Vieții să desprindă Ce Pictorul a vrut să-nfățișeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăznește să se adreseze prin efemere versuri, omenirii, Muindu-și pana-n disperarea mută, reînviind speranța și-n cuvinte întreaga lui iubire așternută, din toate câte sunt, luând aminte, Cel ce avea cât de mult a spune, cândva, prin rimele-i meșteșugite ar mai ...
Elena Liliana Popescu - Imn Vieții
Elena Liliana Popescu - Imn Vieţii Imn Vieții de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Și dincolo de viața știută-neștiută ce sufletul străbate cu veșnica-i candoare, se află însăși Viața ... I Ne-atrage veșnic Marea din marea Neuitării Ne-atrage Depărtarea din depărtarea Zării Ne-atrage veșnic Cerul din cerul Amintirii Ne-atrage Efemerul din efemerul Firii Ne-atrage Nenăscutul din tot ce e născut dau Nerecunoscutul din ce e cunoscut II În tine e Poetul În tine Poezia În tine e Profetul În tine Profeția În tine e Rostirea În tine Nerostitul În tine e Gândirea În tine Negânditul În tine Căutarea În tine Nepătrunsul În tine Întrebarea În tine e Răspunsul III Nimic în neschimbare Nimic nestătător Nimic în neaflare Nimic neștiutor IV Ascunsă-i Amintirea în ce-i necunoscut Ascunsă-i Nemurirea în ceea ce-i pierdut Găsește Adevărul În ceea ce-i uitat Doar el, Cunoscătorul a tot ce e
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Cântăreţul Cântărețul de Emil Gârleanu E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub frunzele uriașe din care astăzi nici măcar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea, dăinuiau stăpâni în lung și-n lat, ca și pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreț în cuptorul brutăriei lui Por-împărat. Și astea nu erau vorbe de ici, de acolo, ci le povesteau bătrânii în toate mințile lor, și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume. Toate gândurile acestea năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea ațipi din pricina unei privighetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea. „Mă rog, n-aș putea-o vedea și eu pe dihania asta? Ce neam așa de obraznic să fie?â€� se întrebă greierul. Și cum numai de întrebat se putea ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc! Cioc! cioc! cioc! de Emil Gârleanu Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!â€� „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse ...
Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...