Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NICI
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 1829 pentru NICI.
Vasile Alecsandri - Baba Cloanța
... De-un lung hohot pân' în fund. Valea, dealul îi răspund Prin alt hohot ce-ngrozește, Dar pe dânsa n-o pătrund! Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge nencetat, Ca un duh înspăimântat, Căci Satana o răpede Către țelul depărtat. Zece pasuri încă grele... Mândrul că și-a ...
... să le pedepsească, făcea să le iasă noițe pe unghii sau pușchele pe limbă. La româncele noastre noițele făgăduesc prezenturi și pușchelele nu mai au nici
... mireasa, Să mă iubesc cu dânsa, Culeagă-mi ea inelul, Inelul cu degetul, Căci am sabia-nsetată Ce dorește cap de fată". Din trei două nici mișca, Iar mireasa se pleca, Pe covor îngenunchea, Ca o floare se-ndoia, Și inelul culegea Și-n degețel și-l punea. Ochii mirelui sticlea ...
Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)
... ai vrea, unită cu dorul meu, Să-mi dai, ferice, o sărutare, De-orice cântare Aș cânta eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii ...
Vasile Alecsandri - Cântece de lume
... Ce-am fost eu și ce-am ajiuns? III Ah! durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las, Nici s-aud al lumii glas! Cum să scap de rău, de bine? Încotro să fug de mine, Pe pământ să nu mai știu De sunt ...
Vasile Alecsandri - Cântecul călugărului
... Cine m-a călugărit Și de ea m-a despărțit! Eu n-am fost de pustnicie, Căci am fost de voinicie, Nici am fost de mănăstire, Ci de lume cu iubire, Că mă-nchin pe la icoane Cu ochii pe la cucoane, Și citesc, întorc la file ...
... i încărcată Și-n lumină se arată." ,,Călătorule mâhnit, Nu ți-e calul obosit?" ,,Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum". Călătorul se oprea, Nici că mai călătorea! Există o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un om necunoscut și care a ...
... O capră ce-mi rămăsese Și prin crânguri se dusese O luai la căutare Cât e ziulica mare. Capra-n deal, capra-i în vale, Nici că vrea să-mi steie-n cale. Azvârlii măciuca-n sete, Capra peste cap se dete. Alergai cu-o rugioară S-o junghiu sub bărbioară ...
... În cea lume să scap eu, Jur să mi te înfrățesc Și să mi te tot hrănesc Nu cu carne păsărească, Ci cu carne păgânească, Nici cu sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbea timpul nu pierdea, El mătasea o torcea, Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea, Apoi ...
... Găsi copila fără suspin. Trei zile-n urmă ea avea salbă, Salbă de galbeni pe-al său grumaz, Avea pe frunte naframă albă, Iar flori nici una pe-al său obraz! Trei zile-n urmă Crai-nou se duse, Și, cu el, mândrul străin pieri, Sărmana fată în drum se puse ...
... cânți vara-n jumătate Ș-apoi zbori în altă parte? Cuculeț, pasăre sură! Mușca-ți-aș limba din gură, Cântecul să nu-ți mai zici, Nici să mai colinzi pe-aici. Vara vii, vara te duci Când îs dragostele dulci. Cântă-mi mie încă-o dată Că mi-e mintea tulburată ...