Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EA
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 2249 pentru PE EA.
Alexei Mateevici - Cuvintele credinței
... a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează ... au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură ...
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
... a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează ... au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură ...
Grigore Alexandrescu - Zugravul și portretul
... foarte rară, Ș-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă țară. „Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiași dată Cînd pe urîți făcînd frumoși luai o bună plată: Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine, Numai vezi de portret departe a ... de schimbate Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate. Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă, De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă, Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine, Sau vrun romîn mai îndrăzneț n-o izbuti mai bine. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți, Și elocuență celor muți, Ce pe răi faceți virtuoși Și patrioți pe ticăloși, Crez că nu rău vă potriviți cu omul ce m-a zugrăvit, Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit ... mincinos, Dar care cel puțin spunea Acelor care nu-l credea Că adevăru-adevărat Este prea lesne de aflat; Că n-au decît să ia pe dos Cîte a scris el de prisos, Ș-atunci pot fi încredințați Că n-au să fie înșelați. („Romînul“, 30 martie ...
Ștefan Octavian Iosif - Departe
... albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd ... A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii ... însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul de vă este Pe
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
... albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd ... A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii ... însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul de vă este Pe
George Coșbuc - Crăciunul în tabără
... George Coşbuc - Crăciunul în tabără Crăciunul în tabără de George Coșbuc (Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877) Și-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muți și-nghețați În jalea cea fără de nume; Pustii ... zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Flăcăii țin capul plecat, Și plînge-necat cîte unul... Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... speță. Tot a doua zi, vine în Tribuna un fel de dulceagă retractare: onorata redacțiune se lapădă pur și simplu de orice răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil. Cum am zice, și ... că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i cere cavalerește pardon, bătându-l amical cu palma cealaltă pe umăr. Frumos destul ! Prin gazeta dumitale, care inundă trei țări, se aruncă ocară infamantă asupra mii de oameni cinstiți; se denunță, cu sarcasme pline de ... pentru ocara aceasta făcută unui neam întreg fără știrea dumitale, om nevinovat; ba,chiar o regreți. Așa, scurt și cuprinzător... Foarte comod ! De sus, de pe o fereastră a casei dumitale, se aruncă zoale în capul publicului; iar dumneata stăpânul casei, zâmbind candid, declari, dela altă fereastră, că desaprobi ... numai cu o platonică desaprobare și cu un regret mălăeț. În casa dumitale, dumneata ești stăpân, și, dacă ești om de omenie se cuvine, numaidecât, pe făptuitorul, care ți-a rușinat în primul rând casa și obrazul dumitale prin fapta lui nesocotită - oricine ar fi acela, slugă ticăloasă ori ...
Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)
... N.: „...sfințească-se numele tău, vie... vie... vie..." B.: Ce să vie, urâto?... Vezi că iar nu știi?! N.: Ba știu, bunico! B.: (pe același ton): Apoi, dacă știi, de ce nu spui, ciumulico? N.: (reculegându-se): „Facă-se voia ta!..." B.: Hoho! nu așa, strâmbo! „Vie ... iertăm și noi... și noi..." B.: (exasperată): „greșiților noștri!" măgărițo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..." N.: ,,...ci ...ci... " B.: (tare): „...ci ne izbăvește de cel rău!" N.: (răsuflând): „...ci ne izbăvește de ...
Mihai Eminescu - Care-o fi în lume...
... dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere, Haina strălucită pusă pe durere". Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână Cu chipul de înger muiat în lumină?  N-a fost ... în mormântul cel rece o cată. De n-a fost  imagină-ți singur în tine Un înger din ceriuri cu aripi senine, Pe care deodată cu sufletul tău Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu Și care-nainte de-a-l întâlni tu, În sufletul morții ființa-și pierdu. Și cântă pe ...
Mihai Eminescu - Care-o fi în lume
... dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere, Haina strălucită pusă pe durere". Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână Cu chipul de înger muiat în lumină?  N-a fost ... în mormântul cel rece o cată. De n-a fost  imagină-ți singur în tine Un înger din ceriuri cu aripi senine, Pe care deodată cu sufletul tău Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu Și care-nainte de-a-l întâlni tu, În sufletul morții ființa-și pierdu. Și cântă pe ...
Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră
... Văd sânuri albe, mâini ca ceara, Rochi decoltate, domni în frac. Tăcere! Ora este gravă, Căci într-un colț a răsunat Un pian pe care stă o tavă, Și trei viori s-au acordat. Arcușul a-nceput domol, Atacă forte un andante Dintr-o sonată-n mi ... o duducă Ce-și poartă-al sânilor trofeu Spre domnul matur, cu perucă. Unii timizi abia suspină; Din nădușeala unui chel Minune! crește o verbină Pe-o coardă de violoncel. O văduvă în demi-doliu, Nu suferă violoncelu, Și, ghemuită p-un fotoliu, E tristă c-a pierdut cățelu ... distrată spre ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă din cap și cască. Acest răspuns e lapidar. Biata virgină-și ia o mască, Căscând și ea, însă mai rar. Cu toții sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu zâmbete admiratoare. Unul se scarpină la ceafă, Altul stă țeapăn ca un graf; Plutește-un zâmbet de caiafă ... Iar notele, ca dintr-un caier, Se torc mereu în sala-ngustă. Când plâng subtilele gavote, Majoritatea-nghite sabur; Și sorb, sărmanii, mii de note ...