Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN SUFLET

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 1012 pentru ÎN SUFLET.

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... vede lumea conform cu sentimentele sale. 7. Omul e nemulțumit întotdeauna de prezent, de aceea e un animal progresiv. 8. Netoleranța este o stare de suflet alcătuită din tot ce este mai josnic în om. Ea presupune brutalitate de sentiment și inferioritate de gândire. Netoleranța este ură și lipsă de simpatie intelectuală. Netoleranța este strâns legată de pornirea bestială ... să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual. Dintre aceștia din urmă se recrutează mai ales artiștii; dintre ceilalți, mai ales cugetătorii. 11. ...un suflet niciodată nu e curat individual, căci orice om este o celulă a organismului numit societate. 12. Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu ... de dânșii -- când știi, mai ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă față cu propriu-ți suflet ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti ... un adevărat român - așa­numita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop de ploaie; să crezi că s-au rupt băierile ... îmi fac datoria să țin pe tinerii confrați vreo trei sferturi de ceas, cu palavre, încep a pricepe că le cam stau pe suflet... Eu n-am treabă; toată ziua mi-e de petrecere; pe când ei ard în toiul bucătăriei, unii cu condeiele-n mână, altul cu telefonul la ureche, celălalt cu nasul

 

George Coșbuc - Străjerul

... unei mame Când vrea să moarâ-n locul copilului! Sunt legi, Sunt lanțuri, sunt pumnale ca-n sângiuri să o-nchegi, Dar dragostea-i din suflet nici cei mai lupavi regi Nu pot să i-o destrame! Oh, nu-i! Atunci o mână de om cu suflet crunt Se-ncleaștă nod puternic în părul ei cărunt Și voci de mari sudalme străbat mai greu ca gerul În pieptul ei; ea țipă, iar el, lovindu-și fierul De pulpi, o îmbrâncește, căci aspru e străjerul Și greu al său înfrunt. Nici flăcări, nici ... sudalma! Zdrobește-mă cu pumnii și-ncruntă-mă cu palma, Dar lasă-mă să merg! Dar legea nu cunoaște pe nimeni; e poruncă, Pe fur în timpul nopții în temniți îl aruncă, La chin. Sărmana mamă se zvârcole-n plânsori; La casa judecății ogrăzile-s prinsori: Sunt largi ogrăzi; în ele stă mama până-n zori, În gol, ca pe o luncă. Și-n ger, cât a fost noaptea, ea fuge prin ogradă, Nebună fuge, zbiară ș-aleargă prin zăpadă ... pumni o poți ascunde de mică și de slabă, De-ascunsă sub nămeți! Hârtie nu-i pe geamuri, căci a suflat-o vântul; ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei

... Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei Legenda lăcrimioarei de Vasile Alecsandri I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite. Lumina era moale și-ndemnătoare șopții. Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma ... pe frunze și pe unde: Nici umbra de durere aice nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II ... și tânăr pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate îi ies lui înainte, Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte, Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile! Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile? Nu, căci am dat o clipă de viață ... dânsa voi plânge cu durere! Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere, Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare. De-atunci nu mai e lipsă în

 

Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă

... Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă Inima mea e tristă de Grigore Alexandrescu Inima-mi e-ntristată, Și-n lacrimi înecată, La fericiri trecute gîndește în zadar! Plăcere, mulțumire, Viață, fericire, Le-am gustat. A lor lipsă acum o simt amar. Acele dulci suspinuri Cum se schimbară-n chinuri ... Cât rău după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le ... se va stinge, și nu-l vei mai dori? Astă lege obștească Se cade să-ngrozească Amorul, care vremea atâta l-a-ntărit? În ce loc, pe ce cale, Călcând pasur'le tale, Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... Dumnezeu Și-audă-ne din cer cuvântul! Mi l-a-nghițit acu pământul, Și-atâta om aveam și eu! Mi l-am întors în pat cu mâna, Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci — Și mi-a murit ... ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rostâ ... Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu Necuratul treabă. Pe mal dincolo nu ... cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă ... Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă ... Papadat-Bengescu nu zugrăvește viața, ci o cântă. Și aproape în toate eroinele sale ai impresia că autoarea își expune propria-i personalitate, propriul ei suflet sub diferitele-i aspecte, ce-i dreptul nespus de fluide, de nuanțate și de schimbătoare, după anotimpuri, după momentul zilei, după o mie și una ... și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până la urmă ceea ce făgăduise, și nuvela sfârșește prin câteva pagini, fermecătoare ...

 

Ștefan Petică - La poalele crângului

... Ştefan Petică - La poalele crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900   Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E ... bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă ... pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea! Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era senzuală – e remușcarea neagră, dureroasă – iubirea mea fusese criminală ...

 

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

... mult iubită,     În care cu tine-n brață și tu de mine lipită     Petreceam zîlele noastre în pustiiul acel mare !     Vai mia, zisăi pustiiul și în inimă mă doare,     Mă doare, că acolo numai am trăit în fericire,     Am gustat hazul din lume, cu plac și cu mulțămire.     Acei munți pînă la nouri, acele stînci despicate,     Ce răsuna de suspinul dragostelor înfocate ... arde, mă muncește,     Spre mai multă chinuire ca prin vis mi le sfetește.     Ah, ibovnică slăvită, unde mai ești acum oare ?     Aruncată de un tiran, în vron loc cu departare,     Jalnică și năcăjită de a lui sălbatici fapte,     Fără nici o mîngîiere, în suspinuri zi și noapte.     De mai ai zare de viață, unde vei fi azvîrlită,     Zi citind astă scrisoare, în lacrămi și plîns urzîtă :     â€žAm o inimă în lume care știu că mă iubește     Și acum, în depărtare, pentru mine să bocește.â€�     Ars am fost de-a ta iubire, ah, cît te-am iubit de tare,     Dar această despărțire ... ntîmplare, tu știi, fără îndoială,     De mai pot trăi, Zulnio, măcar cîtu-i o clipală.         Alerg, mă duc și vin iarăși, cufundat într-o tăcere.     În durere cunosc viața și

 

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți ... cocoșii cântă-n sat... Miroase-a dimineață... Roib! roib! zăresc la răsărit O geană de roșață... Mireasa mea, cred c-am ajuns! Suntem în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată cu bucată; O hârcă ... Pe umăr poartă coasă... Tresare roibul viforos, Nechează cu putere, Pe nări și gură varsă foc, Și sforăie, și... piere! Pământ și ceruri gem amar În ceas de grea mânie... Lenora se frământă greu, Cuprinsă de-agonie. Acum se strâng

 

Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

... tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți ... cocoșii cântă-n sat... Miroase-a dimineață... Roib! roib! zăresc la răsărit O geană de roșață... Mireasa mea, cred c-am ajuns! Suntem în dreptul porții, Și patul nunții ni-e gătit... Ce repede merg morții! Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată cu bucată; O hârcă ... Pe umăr poartă coasă... Tresare roibul viforos, Nechează cu putere, Pe nări și gură varsă foc, Și sforăie, și... piere! Pământ și ceruri gem amar În ceas de grea mânie... Lenora se frământă greu, Cuprinsă de-agonie. Acum se strâng

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>