Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CE URMĂRIȚI?

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 225 pentru CE URMĂRIȚI?.

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... exotice și de îndepărtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau de Antile. Acolo, parcă nu mai eram străini unul de altul și, ceea ce e nostim, mai târziu, după ce ne-am cunoscut, ne-am mărturisit că, și lui și mie, ni se păruse a mai fi stat și altădată împreună într-o ... păpușii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește ... grav al glasului său mlădios și pur, ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de înțelegere, era o unealtă de seducere. Aflând ce era, l-am înțeles pe dată în totul; datina căreia Brummel i-a pus pecetea numelui său trăia în Aubrey de Vere în ... văzuse multe, cutreierând mări și țări și că citise și mai multe, prea multe chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putință să fi amestecat

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... de la prima întâlnire DĂ©jazet simți mare simpatie pentru Dridri. — Draga mea — îi zise ea — ești tânără, ești grațioasă, ai tot ce trebuie unei femei ca să placă, însă îți lipsește piedestalul de pe care să poți atrage ochii mulțimii. Fie o femeie înzestrată cu darurile cele ... ea apăru cu figura sa vie, cu talia sa elegantă, cu farmecul tinereții sale. Ea-și jucă rolul foarte natural, și la cel întâi cuplet ce cântă, glasul ei argintiu deșteptă un răsunet voios în inimile spectatorilor. Celebra DĂ©jazet dete semnalul aplaudării din lojă, și toți o imitară, bătând din ... picioarele ei de însăși DĂ©jazet. Între acte juna debutantă veni să mulțumească protectriței sale, care o sărută în prezența publicului, felicitând-o de succesul ce avuse. Toate lornetele din sală să țintiră spre acea lojă, și cavalerii declarară în unanimitate că dra Marie Chataignez nu pierdea nimic din grațiile sale ... veni să-i propuie un angajament de 500 franci pe lună. „Suma, zise el, nu e mare, dar va crește în proporție cu rolurile ce veți crea“. Contractul fu subsemnat, și dra Marie-AngĂ©lique Chataignez fu anunțată prin gazete ca una din pensionarele „Varietăților“. Fericită de

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului ... mari cărora nu le-ar fi păsat nici de potop, cu atât mai vârtos că aveau turetci care îngropau în ele pantalonii individului conținut îndată ce timpul devenea problematic. Umbra eroului nostru dispărea prin șiroaiele ploii, care dederă capului său aspectul unui berbec plouat, și te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie — hainele lui ude -sau metafizica. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate ... are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor — un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. — Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în ... faimoșii strămoși Guzanii i-au ospătatâ€�. Atunci Făt-Frumos grăi: “Tată, nu pot să mă-nsor Cu fată de trup de om, Căci baba ce m-au moșit Mi-au spus că ursita mea Zână frumoasă va fi, Ce sub soare n-au mai fost, Deci dă-mi arme și ostași, Să mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui ... Să-și afle ursita lor Tot în muntele știut; Dar al pustiului domn, Viforul neândurat, Îi înghițise de vii, Viscolindu-i cu arin; Și după ce i-au topit, Tot el i-au și dezgropat, Ca oricare călător Să vadă puterea sa. Al nostru însă român, Rămânând nebiruit, Trece buzna printre ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... de cea mai fierbinte temperatură. D. Brote se lasă ipnotizat de d. Dim. Sturdza. D-l Brote devenea pentru d. Dim. Sturdza, un medium, ceea ce era frumoasa Lucila pentru Donato. Precum Donato îi vâra ace și cuțite în brațul Lucilei, iar ea, sub privirile lui, zâmbea ca sub cele mai ... jumătate, fără să-și permită o absență, eminentul școlar a frecuentat cursul și prânzul d-lui Sturdza. Vom vedea mai la vale la ce perfecție a ajuns acest suflet pe care d. Sturdza îl are în mână. Până atunci să nu uităm a spune că ... denunța în Voința Națională pe conservatori că umblă să facă vânătoare de suflete în Ardeal. * Așa, d. Brote astăzi este umbra d-lui Sturdza. Cu ce mijloace însă, se va întreba oricine, a fermecat diplomatul moldovean pe diplomatul ardelean până într'atâta ? Cum se poate explica această adorație mistică ... național de dincolo. Inculpații și-au ridicat repede fruntea, aplecată un moment de oboseală, înaintea asprilor judecători; ei și-au ascultat sentința ca bărbați vrednici ce nu vor să respingă răspunderea faptelor lor, și tot astfel au mers să-și facă osânda. Împrejurările politice au silit curând pe guvernul maghiar să ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... blana nr. 3, și fac o primblare scurtă, de tot scurtă, pe cărările trase în omătul din grădină. Admir în treacăt cerul oțelit, zăpada cristalizată ce scârțâie sub picioare, păsărelele ce zboară împrejuru-mi țipând de mirare (?)... clătinarea copacilor în semn de căinare pentru imprudența mea și mă simt cuprins de un avânt eroic înfruntând dușmana ... de reformatori, în locul acelor de Don-Juani de trotoires, acelor de salvatori patentați de patrie, acelor de invidioși care stupesc veninul lor spre tot ce-i mai sus decât dânșii, chiar deși sunt convinși că stupitul cade tot pe obrajii lor etc., etc. Fapte pentru fapte... istoria va judeca valoarea ... său limpede, vesel, plăcut, câteva scene de la începutul secolului nostru, sau din zilele noastre, și a desfășura o galerie originală de figuri ce poartă sigiliul caracteristic al epocii lor. Sunt încredințat, amice, că ai găsit o mare plăcere de a rechema la viață acele umbre care ... se afundă mai mult în pustiul uitării și al nepăsării. Nu mai puțin sunt convins că volumul tău va procura o deplină satisfacere persoanelor inteligente ce ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om ... intra în tovărășie; însă cu o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un fel de mândrie de om ce nu înțelege să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura noastră, nu-i așa Luxițo? — Se-nțelege ... privesc. A-și căuta cineva dă moșie este a se pune sub atârnarea administrațiunii, și eu, domnul meu, sunt dintre acei ce prețuiesc libertatea mai mult decât chiar moșiile. Trăsura înainta mereu în trapul cailor. Trecuse acum podul Trotușului care se cam legăna sub picioarele cailor și ... de la țară, naivi cum i-a lăsat Dumnezeu, îl ascultau ca pe Sfântul Ioan Gură-deaur și, deși nu prea înțelegeau cam ce ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... și care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă ușa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat corăbiile? BĂRBATUL (cu glas înădușit) : N-am nimică. AGHIOTANTUL: Ba ai. Te vezi de ... fragede se primblă pe tușele instrumentului, scoțând note armonioase și cercând melodia unei romanțe noi. Fiecare dintr-aceste trei grații este înconju­rată detineri eleganți ce flutură cu uimire împrejurul lor. DAMA DE PE CANAPEA: Frumoasă melodie!... Ce arie-i asta? UN CAVALER SPÂN: Un solo din Trovatore . DAMA DE LA CLAVIR: Te înșeli, domnul meu, că-i o romanță nouă ce mi-a dedicat mie domnul X. UN CAVALER BĂRBOS: Nu știam că X este compozitor de muzică... Pân-acum l-am cunoscut ca ... cai, și nu-mi închipuiesc ce relație poate fi între călărie și arta muzicală. DAMA DE LA CLAVIR (zâmbind) : Un om cu gust iubește tot ce e frumos, încântător și armonios; prin urmare, domnul X poate fi și bun călăreț, și muzic de talent, precum, de pildă, d-ta ești și ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai ... albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până ... pe întâia treaptă. — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă ... dădu apă, mă spălai, mă ștersei, mă slujii de degete în loc de pieptene și trecui în altă odaie mare și curat îmbrăcată, unde, până ce ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... se la naiba cu corțentu-le cu tot!... SCENA II DAMIAN, IFTIMI IFTIMI (intrând cu sfială pe ușa din fund): Cucoane Enachi... cucoane Enachi... DAMIAN: Ce este, prostule? IFTIMI: Cucoane!... am dat curcanii la bucătărie... DAMIAN: Ș-ai spus bucătarului să-i rumenească bine? IFTIMI: Ba nu... DAMIAN: Ce fel, ba nu? IFTIMI: D-apoi... n-are cu ce să-i rumenească. DAMIAN: Ce zici, măi? IFTIMI: După ce n-ai cumpărat rumeneală din târg... DAMIAN: Ieși afară, dobitocule... Auzit-ai tontul!... să rumenească curcanii cu rumeneală! IFTIMI: Ei, doar nu sunt bucătar... DAMIAN ... să-mi facă invitație? DAMIAN: Da ce ți-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu!. ce-i inghitația ceea? GAHIȚA: Nici invitație nu știi ce însemnează?... Elei! mon cher arhon pitar, tare ești arriĂ©rĂ©. DAMIAN: Ce sunt?... rierel? Mări, ce vorbe sunt aceste? Ha, ha, ha... Auzi, inghitație, rierel, bonjur?... Auzi parascovenii pocite?... Nu cumva, soro dragă, s-a mutat țara Moldovei din ... du-te de vezi oglinzile acele mari care îți reflectarisesc tot trupul... canapelele acele elastice care te saltă cu plăcere, iar nu scaune de lemn ce ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... ironie... pulbere?... te-nÈ™eli... ce eÈ™ti tu, rege TlĂ ? Un nume eÈ™ti... o umbră! Ce numeÈ™ti tu pulbere? Pulberea e ceea ce există întotdeuna... tu nu eÈ™ti decât o formă prin care pulberea trece... Ceea ce-nainte de doi ani se numea regele TlĂ  este atom cu atom altceva decât ceea ce azi se numeÈ™te tot cu acelaÈ™i nume... — Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest ... între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roÈ™ie a făcliei. Ți-era frică ... o generaÈ›ie de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede uÈ™a de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... È™i adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru È™i strălucit... Parcă un ocean se miÈ ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>