Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE FRUNTE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 574 pentru CEL MAI DE FRUNTE.
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai de aur! Și spun cum că poți vedea Alte lumi, și-acolo, Doamne! Într-un an sunt două toamne Și nu cade iarna grea; Ba mai ... lăsar Sorțile, ca să am parte De trai greu și-n țări departe! Scrisu-mi-e cum să petrec! Să vă las câmpii iubite, Oi de mine păstorite Să vă las, căci mâine plec! Oare după ani de jele Iar veți fi voi ale mele? Renturna-voi oare când? Prin poiana de la Cruce Mai putea-mă-voi eu duce,
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de știință adevărați, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranți, de funcționari netrebnici, de academici[...], secretari, membri onorifici, asociați în cultură, jurnaliști, ateneiști, conservatoriști, poetastri, spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață“, și celelalte, și celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă? T. MAIORESCU Iași, martie 1874 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI Cartea de față a fost altfel proiectată decât se prezintă publicului acum. Sunt aproape doi ani de când membrii societății „Junimea“ consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu ... scop de a compune pentru juna generațiune română o antologie, în care toate poeziile să fie, dacă nu mai presus de orice critică, cel ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
... numaidecât... Atâtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai știu eu de ce! reclamau soluțiuni urgente. Capuținiștii își aleseră un local mult mai frumos și mai confortabil decât cel vechi; își strămutară sediul la Fialcowsky, cafenea-cofetărie celebră mai ales pentru beltelele ei. Aci — lucru foarte ciudat! și care nu s-ar putea explica decât prin teoria evoluțiunii — aci s-a ... o definițiune mai scurtă și mai limpede; să-mi spui deslușit: ce este un intelectual? — Bucuros, răspund eu; iată: Omul care desprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și se dedă la nobila profesiune de gânditor — se numește un intelectual. Sunt mii și mii de unelte-n lume: glonț și năvod, plug și sapă, teslă și rândea, ciocan și nicovală, cot și terezii — cine le mai știe pe toate? — un întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care ... lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-și maltrateze cumva mama. Mâna lui, care n-are altă menire decât să treacă ușor pe frunte-i, s-ar murdări la atingerea vreuneia dintre uneltele ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Nu vezi, dragă, le rezolvez! Întâi mi se păru un maniac blând și nepericulos, dar când sună aprodul și ceru să i se aducă condica de termene, îl întrerupsei: - Dă-mi voie, scumpul meu, să-ți spun că ești cam indiscret. El, râzând, cu un aer de bon garçon, și ridicându-și cu mâna stângă colțul de pe frunte purta părul lipit și adus d-asupra ochiului drept în formă de cârlionț îmi zise atunci șiret: - Drept cine mă iei, frate Cincinat? Eu sunt judecătorul tău. Sunt Fabriciu! - De ce nu spui, omule, așa? Era să pui aprodul să te poftească afară. Așa l-am cunoscut pe celebrul judecător Fabriciu. Ne-am împrietenit iute ... glasul, în cuvintele, în mișcările și în întreaga lui înfățișare purta practica unui provincialism sincer și a unei candori sufletești ce mă fermeca. Mai cu seamă felul lui de a se îmbrăca era nostim. Vestele lui n-am să le uit niciodată. Deschise până la pântec, ca cele de frac, aveau în forma lor ceva din șicul nemțesc de acum 50 ani. Dar cravatele? Largi, enorme, acopereau plastronul cămășii și țintuiau atenția prin acul de ...
Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre
... Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu ... și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când lacrimile tele ca râuri ... viața ta ce fuge, sunt inima zdrobită! Complângerile tele răsun ca la mormânt Și fruntea ta se-ndoaie ca crinul dulce-n vânt. Speranța nu mai luce prin lacrimile tele. Durerea te hrănește din crudele-ndoiele. Dar floarea de speranță ce stinge crudu-ți dor Răsare poate dulce departe-n viitor? Ce muritor cunoaște misterele divine Și fericiri ce soarta păstrează pentru tine! Toți ... nu sunt ai vieții sclavi. Pământul bărbăției mai
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... 3] De-ar mai hi Vlad Vodă pă atâta. [4] Dar, dă vreți a face cum voi spune, Să știți că vom nimeri mai bine. S-arătăm adecă în plecăciune Domnii, ca să nu ne mai mâne De-acum așa departe și iute, Sau încai drumul să ne mai scurte. Să trimeată vodă pe-un vechil Care să-așeze ca să nu hie Pănă la Spăteni mai mult de-un mil; Apoi să ne deie slobozie Dă-a face trii hodini câte-odată!..." Aici voroava lui fu curmată, Căci Avèl striga ... minte!..." De-aci toată mulțimea-adunată Lăudă sfat și vorbele sfinte, Și cu toții-împreună-așezară Solii să pornească pănă-în sară. Lângă-acele ei mai hotărâră, După-a lui Drăghici bună părere, Întracea să meargă câte-o țâră, Dar', ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate! Socotind bătrânii-înțelepțește Cumcă gloata sâlită de foame Va căuta să meargă bărbătește, [5] Ca flămând pântece să-ș întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... ni le adusese copilița cea cu ochii negri. Cu tot întunericul înserării, am mai zăbovit puțin ca să întrebăm cine au fost ctitorii mănăstirii și de când nu mai trăiesc călugărițe întrânsa. Am aflat multe despre fosta mănăstire de călugărițe armence, la care peregrinează, și acum, o mulțime de armeni, mai ales femei, din pricina icoanei făcătoare de minuni, care se află înlăuntrul bisericii. Prietenul meu, care citise, în tinerețe, o mulțime de romane haiducești, îl întreabă pe păzitorul schitului ori de nu îi e frică aici, în mijlocul câmpului, așa de departe de locuințe omenești. Răspunse „cucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și pe acolo oameni răi, dar că toți cei din mănăstire au fost apărați de icoana Maicii Domnului cea făcătoare de minuni. - Odată, am avut chiar eu o întâmplare, ne povesti cucoana Aneta, în tinerețile mele, și anume în chilia asta, ce-o vedeți înaintea dumneavoastră ... aveam nădejde că nu vor putea intra în casă, dar, când începură să izbească cu topoarele în ușă, inima mi se făcu cât un purice de ...
... crâșmar, despre ciocoi, iar cei din părțile muntoase, mai mult despre întâmplările cu dihania de urs. — Umblam, zice unul, după o găină sălbatică, ce de multă vreme o auzisem cotcodăcind prin smidă, când la capătul plăului, colo, știi, drept bradul cel pârlit... — He! he! răspunde altul, ce sta cu ochii țintă la povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în ... parcă-mi aținea calea; aprind într-însa că, Doamne, îndămână-mi mai venea s-o chitesc drept în frunte, încât nici n-a mai mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în suflet,— știi cârlanul cel terțin. — Dar dumitale ți-a mers bine, răspunde un altul, că în loc de o zamă de găină te-ai ales cu o piele de urs, dar mie mi s-a sfetit mai rău: era despre seară și mă dusesem să-mi aduc boii; cobor pe jgheab, când, la capătul târniței, iaca dihania
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... mână i-a stătut. Aici nu sunt văi sau dealuri, nu sunt crânguri sau păduri, Care-mpodobesc cu fală sânul veselei naturi, Și de unde își înalță cântărețul zburător Imnurile-armonioase l-al naturii ziditor. Nu e locul însuflării ș-al înaltei cugetări, Ce umple duhul de gânduri, inima de desfătări, Ci câmpie fără margini, ce arată nencetat O vedere monotonă ochiului cel întristat. Spre amiazăzi se vede niște pomi și niște vii, Niște salcii semănate ici și colea pe câmpii. Iar la răsărit departe a lor ... Frați a căror neunire a avut sfârșit amar. Pe o margine e zimbrul, iar pe alta un vultůr, Care nici nu mai visează de al Tibrului murmůr, Care sub o nouă formă și numire ce-a luat, Ca mulți, cântecul, purtarea și năravul și-a ... nu prea le-am urmat; Ale cărui fapte bune sunt vrednice-a se cinsti, Și o dreaptă răsplătire merită a dobândi, De se vor pune vreodată în cumpenele cerești, La porĂle veșniciei, purtările omenești, Adio! de ale mele nu-ți mai
Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...
... al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii ... feream în laturi. În veci cătam în suflet mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam  și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei pământene Și-n inimă îți bagă el viermele vieții. Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri, Care aruncă-n ... săgețile-ndulcirii, Dizbărbătează mintea cu vălul amăgirii  Deci în zădar ți-i gura frumoasă, ochii tineri. Decât să-ntind privirea-mi, ca mâni fără de trup, Să caut cu ei dulcea a ochilor tăi vrajă, În porțile acestea mi-oi pune mâna strajă, De
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori de împărați, Vrăjiți de-a fi pe viață de Lia fermecați. Venit-au Roșul, craiul înaltelor lungi plaiuri, Și Albul ce domnește pe douăzeci de raiuri, Și Peneș-împăratul, arcaș cu ochiul ținteș, Ce are-n tolbă fulgeri și-n grajd pe calul Vinteș; Și alții, mulți ca frunza, mânați ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată decât că e fecior. Ea intră în palatul acel de feerie Cu inima-n bătaie de dulce bucurie, Dorind ca să-ntâlnească, temând de