Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CODRU
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 498 pentru CODRU.
Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"
Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării" Despre "Steaua Dunării" de Alecu Russo Ostenit de furtunoasele câșlegi ale acestui an, care nu seamănă a ține toate frumoasele făgăduințe ce bucurase inimile și nădejdile românilor la începutul lui, m-am dus spre țară, pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele: Vară, vară, muma noastră, Ia bruma de pe fereastră Și zăpada de pe coastă, Și o fă iar rotăgoală, Să mă mai dau ici de vale, Să mai clănțăi din pistoale; Să mai văd soarele lucind, Să mai văd iarba dând, Codrii înverzind; S-aud copilașii chiuind, Ciobănașii fluierând. Din acest umor carnavalesc, primblat douăzeci și patru ceasuri într-un târg de munte, unde odinioară, în cinstea patriei, am fost locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al școalelor muncite ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația] Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar, Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar. Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd, Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd? În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești. Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând, O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd. Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi; Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu, Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu. Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas, Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4] Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați. Toți aleargă, cer ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski) Noaptea de mai de Alexandru Macedonski Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă, Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă, De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...
... și linse Ca netezișul unei ape, Și lanuri lungi de grîne coapte Sclipesc ca aurul în soare. Domnește-o liniște de noapte Peste-ntunericul de codru: Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. Acolo-s visuri fericite, Răcoare și singurătate: Culcați sub strășini largi de ramuri ...
Alexandru Vlahuță - În mănăstire
Alexandru Vlahuţă - În mănăstire În mănăstire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor , manualul de stil , paginile de ajutor . I Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd, Și numai apele în ropot S'aud din munte scoborînd: Iar umbrele de brazi, lungite, Spre vecina mînăstire curg — Păduri și văi, pe nesimțite, Se 'neacă 'n vînătul amurg. Sub muta stelelor domnie, Cu zgomot porțile se 'nchid Ce trece-așa ca o stafie Încetișor pe lîngă zid?... De după dealuri depărtate, De-asupra codrilor pustii, Se 'nalță luna și străbate În adormitele chilii. Puterea nopții se așază Ca un zăbranic pe pămînt — Un singur suflet stă de pază În tot acest repaos sfînt... Măicuță, nopțile de vară, Sînt înfiorător de dulci... Încremeniși privind afară, — Pe cine-astepți de nu te culci? Tu ești fecioara înțeleaptă, Ce candela 'și-a pregătit, Și strajă neclintit'așteaptă Sosirea mirelui iubit... Dar ochii, ca nealtădată, Îți ard, bolnav strălucitori, De patimi surde ce te 'mbată, De 'nchipuiri ce'ți dau fiori. Dorinți necunoscute încă, Și ne 'nțelese te cuprind, Cînd în muțenia adîncă Zărești o umbră ' ...
Alexandru Vlahuță - În zile grele
Alexandru Vlahuţă - În zile grele În zile grele de Alexandru Vlahuță Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei, Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu... Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite, Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind, Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind, Cum trec, mânați în cârduri, ca turmele de vite, Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete, Și carele-ncărcate cu bogăția țării, Și-n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării, Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete... Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta pământul țării mele, Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul: Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă, Decât că e vrăjmașul stăpân pe soarta lor... Gândindu-mă la dânșii, muncit de ...
Alexandru Vlahuţă - Dreptate Dreptate de Alexandru Vlahuță Sfânt lăcașul de la Putna mândru strălucește-n soare, Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare, Străduind credința veche din mormânt s-o mai învie. Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie!... Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun; Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun. Ci aude Ștefan Sfântul, lângă spada lui culcat, Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat; Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit, Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit: Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte, Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte... Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i? Cine-n pace duce greul bogăției și luminei, Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume E săracul. El palate și biserici și podoabe Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe. El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul. Când ștergeam de sânge spada și vroiam vremea și locul ...
Alexandru Vlahuță - Liga domnișoarelor romîne
... n'a putut răsbate Să'i duc'o rază de dreptate! Pe-acolo drumurile 's pline De cruci, de ruguri, de morminte. Tot codru'i plin de jertfe sfinte, Și'n freamătu'i auzi suspine. Dar cată dinspre răsărit, Ca 'n basme se ivește-o zînă, Si ochii ei ...
... gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg valuri mari de umbră și ...